Sorina

S-a  născut într-o zi de 18 septembrie. Deci, zodia Fecioară, într-un an al Șobolanului chinezesc, întrunind toate calitățile acestor zodii. Sigur are și câteva defecte, dar eu nu le-am observat. Nici nu le-am căutat. Sunt prea importante calitățile ei, să mă preocupe vreun presupus defect.

Dar pot spune cu toată sinceritatea că în fiecare zi sunt impresionat de Sorina, de cum face tot ceea ce face, de tot ce scrie și de tot ce-mi spune. Nu trece o zi fără o poveste. Iar cu fiecare zi mă simt mai încărcat de lumina pe care Sorina o emană cred eu, nativ.

N-aș putea spune că Sorina are talent la pictură, în sensul comun al noțiunii. Nu are acea îndemânare de a desena un chip care să semene până la identitate cu originalul, nici capacitatea de a creiona cu acuratețe ce vede. Dar subconștientul ei, încărcat cu lumină , îi sugerează Sorinei cam în ce fel să miște mâna, să aplice culorile, sau ce culori să folosească. Iar Sorina cunoaște nativ limbajul inimii, având o intuiție formidabilă. Și inima ei caldă și blândă știe ce gânduri să propună astfel încât picturile sau orice altceva ar crea Sorina, să capete viață. Indiferent ce a pictat și va picta, niciun tablou al Sorinei nu se va numi ”natură moartă”. Pentru că fiecare tablou pictat de Sorina este viu, emană lumină și spune o poveste. Pentru că Sorina nu încearcă să redea natura lumii exterioare, nici nu s-ar pricepe și nici n-ar dori-o, Sorina prin fiecare tablou ridică un colț din acel văl delicat care îi protejează frumusețea sufletească, natura ei interioară. Natura exterioară oferindu-i mai degrabă ”urzeala” pe care Sorina Hăloiu își ”țese” o imagine potrivită, pictând. Pictura Sorinei Hăloiu nu poate fi încadrată în vreun stil anume, mai ales că este la început de drum. Sorina nu are un curent preferat în pictură, nu cunoaște tehnicile, ea este mai degrabă un pionier al propriului drum în acest tip de artă, s-ar putea spune că este un autodidact, dacă n-ar suna puțin cam prea pretențios pentru Sorina, un om cât se poate de modest. Dar până la urmă autodidacticismul este singura metodă de evadare din ghearele mediocrității absolventă de studii superioare. Expoziția aceasta prezintă o parte dintre lucrările Sorinei Hăloiu, multe dintre picturi fiind dăruite unor apropiați ai familiei sau unora cu adevărat iubitori ai picturilor ei. Doar câteva au fost vândute pentru prețuri mai mult simbolice. Pentru că nu-i așa, arta nu se vinde, arta se cumpără, sau și mai exact spus, artistul se plătește. Pentru mine, ca nespecialist, pictura Sorinei Hăloiu reprezintă un semn al îndrăznelii de a aborda un domeniu pe care l-am crezut mai toți inabordabil, prin lipsa de talent. Nu e nevoie de talent ca să pictezi. E nevoie doar de o capacitate de a vedea și a lucra cu nuanțele, dublată de îndrăzneala de a păși pe acest tărâm minunat, care nu așteaptă decât să fie umplut de culoare și lumină, ceea ce slavă Domnului, Sorinei Hăloiu nu-i lipsesc. Cum spuneam, picturile Sorinei vibrează de culoare și lumină. Personal le-aș vedea mai degrabă ca pe niște simboluri decât ca pe niște încercări mai mult sau mai puțin reușite de a reda într-un fel anume realitatea, de fapt niște ”sugestii” de a privi realitatea cu ochii imaginației, de exemplu. Nu știu dacă în pictură există stilul ”sugestiv”. Dacă da, e clar unde poate fi încadrată pictura Sorinei, iar dacă acest stil nu există, îl vedem acum, aici, în picturile acestea, multe dintre ele de o factură evident sugestivă.

Primul lucru ce este de remarcat în aceste picturi, este lumina. Lumina lucrărilor Sorinei nu este redată în mod special de către pictor, pentru că devine un element implicit aproape sine qua non în fiecare reprezentare. Lumina picturilor Sorinei este prezentă în primul rând în culorile folosite, fără a le face stridente totuși. Clădirile din picturile Sorinei  nu sunt drepte. Natura nu are linii drepte, iar clădirile din tablourile Sorinei sunt mai degrabă părți din natură, nu construcții artificiale. Răzbate un dinamism molcom din toate aceste lucrări. Este evident un anumit tip de reținere în aceste picturi, nu se văd tușe groase trase nervos sau repezit, cu vreo spatulă sau altă unealtă specifică acestei arte. Sorina nu stă mult asupra unei lucrări. Nici nu are cum, pentru că nu dispune de timpul necesar, având un soț cu dizabilități grave, și foarte multă treabă de făcut. Lucrările Sorinei se nasc firesc, natural, la viteza mersului normal. Sorina când pictează face o drumeție la pas, marcând pe pânză ce i se pare mai semnificativ sau interesant. Dacă într-o frumusețe de pădure sunt 100 de copaci identici, Sorina face numai câțiva, iar dacă în realitate pădurea este aurită de soare, copacii redați vor fi auriți. Dacă există pe vreun tablou siluete umane, este o dovadă de mare îndrăzneală din partea Sorinei, ea preferând să nu implice oameni în tablourile sale, iar dacă o face totuși, le păstrează discret anonimatul, pentru că nu le arată fețele. Sorinei îi plac copacii, norii și apele. Sunt prietenii ei. Iar natura din picturile Sorinei Hăloiu se sprijină când pe copaci, când pe unda unui lac, uneori înghețat. În picturile Sorinei există mult spațiu, subiectele abordate fiind generale, nu particulare, sunt ale tuturor, nu ale cuiva. Picturile ei nici nu taie respirația, nici nu induc senzația de claustrofobie. Ele oxigenează privitorul, sunt darnice cu lumina, aerul, culoarea. De câte ori se duce la șevalet să picteze, eu aștept de fiecare dată ca Sorina să vină să-mi arate ce a făcut și să-mi ceară un sfat. Iar eu, bineînțeles, mă simt dator cu o sugestie măcar dar, de cele mai multe ori, Sorina se alege cu apreciri și laude pentru că îmi plac realmente picturile Sorinei.

Expoziția aceasta este o invitație la bucurie. Bucuria culorilor vii, bucuria pe care Sorina Hăloiu vrea să o împartă celor ce vor  fi prezenți să privească manifestarea sufletului ei luminos reflectat în picturile ei.

Nicu Hăloiu

Nota redacției:  Sorina și Nicu Hăloiu sunt prietenii noștri. Sunt tot timpul împreună. Sunt doi prieteni ai noștri care scriu poezie, care au publicat mai multe volume.

Sorina s-a lansat și în pictură. Și este foarte talentată. Și astfel a apărut prima expoziție a ei. Cu sprijinul Primăriei. La Clubul Seniorilor. Aceasta este o a doua expoziție a ei, La Casa de Cultură.

Nicu Hăloiu a fost jurnalist. Unul greu! Și ar fi fost păcat să nu-l lăsăm să ne invite la expoziția doamnei lui.