Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Alexander Hausvater “ORIZONTUL TREI”, roman apărut 2024, editura INTEGRAL

28 aprilie 2024 | Informativ, Lansare de carte | 0 comentarii

Acum două seri, la “Sala Radio”, Alexander Hausvater mi-a adus în dar “ORIZONTUL TREI”, recentul său roman.

“Fiul rătăcitor” al lumii, se întoarce mereu aici să-și tragă sufletul căci liniște nu are până nu descoperă un mugur, o pală de vânt care sigur îl proiectează departe.

Tensionat, irumpe prin scrisul său, prin montarea pieselor regizate cu o forță stenică surrealistă găsind alternative, soluții, finaluri neașteptate precum un magician care te desvrăjește pentru un timp știind foarte bine că peste o clipă te va aduce înapoi, în povestea pe care ai impresia că deja o cunoști.

Mă gândeam că legea relativității sau “Minima moralia” sunt instrumente demult cunoscute atâta vreme cât timpul curge în ritmul dirijat de el, se dilată sau încremenește.

De la „Nazdravanul Occidentului” regizat în 1971 la Teatrul Național Irlandez din Dublin la Mașinăria. Musicalul după piesa “Mașina de calcul” de Elmer Rice la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, “Chopin. Ultima Mazurka” la Teatrul Dramaturgilor Români”, la controversatul spectacol „…au pus cătușe florilor…” de Fernando Arrabal, pus în scenă la Teatrul Odeon în 1991, ce nu a fost și nici nu ar fi putut fi filmat. În primul rând, pentru că spațiul de joc foarte complex, cuprinzându-i și pe spectatori, n-ar fi permis, la acel moment, decât o intervenție limitată a camerelor de filmat.

Și pentru că am amintit doar piesele pe care le-am văzut regizate de Hausvater, pot să adaug și “Decameronul” în care reface modelul inițial al poetului dramatic, autor, interpret si regizor al propriilor texte. Evident, este o adaptare scenică după povestirile lui Boccacio, dar una foarte ingenioasă, născocită de nevoia permanentă de implicare politică a acestui artist militant care este Hausvater. Nu umorul combinațiilor sexuale din epoca Renașterii îl interesează pe autorul scenariului, ci suferința eternă a omenirii….

Considerat un “fenomen al naturii” …..umane Alexander Hausvater a scris într-un an patru romane greu de povestit, dar intens de trăit. : ”Aici, Radio Eros”, ”Penumbra”, ”Dor Călător” și ”Ludi”.

“ORIZONTUL TREI”, apărut în 2024, este un roman realist, scris la persoana a treia, ubicuu, scriitorul narează indiferent de timp și spațiu.

Se întrepătrund o suită de povestiri în care sunt expuse pe rând, ca pe un eșafodaj personajele. Personajele, Isaak, Clara și Raul, identități puternice create din aduceri aminte, ce se desprind, tîind orizonturi, granițe. Trei copii de 12 ani, elevii profesoarei Otilia Georgescu la clasa de literatură, într-un orășel din Bucovina. Isaak, fiul tipografului Grunberg, Clara, “mama lui Albi”, fiul imaginar pe care fata și-l dorea,Clara, posesoarea unei sere, “sanctuar al frumosului”, în care crește “rosa mutabilis” și Raul, băiatul vânzătorului de gheață.

Trei prieteni, deținătorii unui secret din copilărie, despărțiți fortuit, comunică prin vise în universul creat de ei, într-o limbă inventată de ei. Acolo, retrăiesc și comunică în fiecare seară, acolo, în Orizontul trei.

Omniprezent, corul – personaj colectiv, care judecî, interpretează, relatează, deci planuri paralele.

Fiecare capitol aduce o nouă povestire, amintiri așezate, reașezate, secționate de istorie, văzute prin ochiul de copil iar mai apoi prin cel al adultului, căruia nu i se mai pare castel o bojdeucă.

E o carte povestită, a unor vieți trăite înfruntând zădărnicia lumii. E o promisiune a celor trei copii pe care a scris-o până la urmă Alexander Hausvater.

Apar ca în nuvelele lui Mircea Eliade, o țigancă ghicitoare, morți care ies din morminte dimineața sau la crepuscul și balerina dansează, actorul recită din Shakespeare, instrumentiștii cântă, băieții joacă fotbal…

Cei trei copii se înțelegeau, când Clara se juca cu Albi, Isaak și Raul împingeau leagănul gol al lui Albert, fiul Clarei, ce avea să vină.

Rămân uniți în urma morții Dorinei, colega lor de clasă, fata primarului, moarte pentru care sunt considerați vinovați. Surprinși de o furtună în lacul unde se jucau, Dorina luată de valuri este dusă pe celălalt mal.

Dar Dorina reapare, dezgropată de cineva sau ceva, în diverse ipostaze, în locuri diferite, precum în filmul gruzin în care Stalin, dezgropat era depus în fața ușii rudelor sale în fiecare dimineață.

Hausvater pomenește de atacuri egiptene, siriene, iraniene și îmi amintesc că ultimul roman (neterminat) al lui Fănuș Neagu avea titlul “Apus de Europă, răsărit de Asie”.

Liliana Popa

28 aprilie 2024


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

ROSIE FRATER-TAYLOR la Deva Jazz Fest 2024

ROSIE FRATER-TAYLOR la Deva Jazz Fest 2024

ROSIE FRATER-TAYLOR "Un artist de a cărui muzică m-am îndrăgostit" Gilles Peterson, BBC 6 Music "O nituire absolută... care aduce ...
Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic. București

Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic....

Psychosounds Fest 2024 Quantic , București 20-21 septembrie Line-up: DEAD CONGREGATION – death metal, Greece INFERNO – black metal, Czech Rep. MASTIC SCUM – ...
A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

O scenă imensă, cu mult mai mare decât anul trecut, cu mari ecrane laterale ne-a așteptat anul acesta în Parcul ...
TrupaDestin în concert la RebelX 2024 la Pitești

TrupaDestin în concert la RebelX 2024 la Pitești

RebelX este un festival ce-și propune să promoveze trupele tinere și talentate din rock-ul și metalul românesc. https://contacteculturale.ro/2024/07/13/a-inceput-rebelx-2024-chitaristii-argeseni/ Multe dintre ...
Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic. București

Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic....

Psychosounds Fest 2024 Quantic , București 20-21 septembrie Line-up: DEAD CONGREGATION – death metal, Greece INFERNO – black metal, Czech Rep. MASTIC SCUM – ...
A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

O scenă imensă, cu mult mai mare decât anul trecut, cu mari ecrane laterale ne-a așteptat anul acesta în Parcul ...
Deva Jazz Fest 2024. Din partea gazdelor ... Steel Blues

Deva Jazz Fest 2024. Din partea gazdelor … S...

Din partea gazdelor vă prezentăm trupa Steel Blues care vine în acest an cu lucrări muzicale noi, dinamice cu soluții ...
Thymecat Recordings a lansat “Intoleranți". Un avertisment în an electoral

Thymecat Recordings a lansat “Intoleranți”. ...

„Intoleranți” este un strigăt de frustrare și de neacceptare a manipulărilor, a deformărilor pe care le suportăm din toate părțile ...
Oana Gîtej. Despre mine…Balerine!

Oana Gîtej. Despre mine…Balerine!

Bună! Vă mai spun o poveste? Tot despre mine și promit să fie scurtă. Vor fi mai multe tablouri, în ...
Muzică și dans la vernisajul expoziției de pictură ”Drept în față. Alina Giurgiu Jais. Galeria Brăteanu, Timișoara

Muzică și dans la vernisajul expoziției de pictură...

Așa cum v-am dezvăluit în articolul anterior, protagonista a interpretat live câteva cântece compuse de ea și de Florin Moș ...
Viața proprie pe care și-o creează lucrările de artă și dialogul între materiale. O nouă expoziție Celula de Artă, pe 11 iulie, la Art Safe

Viața proprie pe care și-o creează lucrările de ar...

Pe 11 iulie, începând cu ora 19:00, la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție ...
Cornel-marin Chiorean & David Valentin. Carigrame. Volumul 2

Cornel-marin Chiorean & David Valentin. Carig...

Cornel-marin Chiorean este cu David Valentin şi Laura Profeanu O sosit ediţia limitată de carigrame, volumul 2. Purcedeţi! ...
Twinkle. Oana Iagăru ne răsfață cu lumânări parfumate la Festivalul ”Tandrețuri și Finețuri” 2024

Twinkle. Oana Iagăru ne răsfață cu lumânări parfum...

Festivalul ”Tandrețuri și Finețuri” 2024 ne-a introdus într-o atmosferă relaxantă și armonioasă, în spațiul Ghica House din București. Foarte potrivită ...
Deva Jazz Fest 2024. Nonconformist Antology

Deva Jazz Fest 2024. Nonconformist Antology

Nonconformist Antology își fac intrarea în scenă. Ei vor cânta în 25 august 2024. De remarcat că îi găsim și ...
TARDIVE. Muzica unește oamenii

TARDIVE. Muzica unește oamenii

Prima lună a primăverii acestui an a fost marcată de un proiect desfășurat pe parcursul a două evenimente, în două ...
RebelX Festival 2024. Parc Lunca Argeșului. Pitești. România

RebelX Festival 2024. Parc Lunca Argeșului. Piteșt...

Pe 12 si 13 iulie te așteptăm în Lunca Argeșului Pitești să te bucuri de muzică live cu trupe de ...
Amália Halász aduce Chocohouse la Chocolate Saga 2024

Amália Halász aduce Chocohouse la Chocolate Saga 2...

Am fost invitați la festivalul internațional Chocolate Saga 2024 și ne-am bucurat din plin de acest lucru. Contacte Culturale are ...
Vernisajul expoziției de pictură "Drept în față". Alina Giurgiu-Jais. Galeria Brăteanu, Timișoara

Vernisajul expoziției de pictură “Drept în f...

Luni 1 iulie la ora 19:00 la galeria Brăteanu situată în centrul Timișoarei a avut loc vernisajul expoziției de pictură ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.