„Ciocolata de Aur” ia ființă în acest an, la București și se va desfășura anual în cadrul expoziției internaționale Chocolate Saga, care începe în 14 iunie, la Sala Palatului.
Concursul „Ciocolata de Aur” va avea un juriu format din 10 membri, 5 permanenți, 3 din presă și două persoane fizice. Ultimele două categorii se pot înscrie la preselecție ce va fi anuntata în Social Media pe contul Chocolate Saga până la data de 30 mai.
„Ciocolata de aur” are scopul de a promova tinerele talente și de a le asigura ciocolatierilor tineri și talentați un start în viață, așa cum se întâmplă în țările cu tradiție. Premiul în bani va fi de 1500 de euro, asigurat de sponsorul Borsec apa minerala, dar promovarea de care va beneficia câștigătorul, felul în care își va putea dezvolta propria afacere sunt beneficiile de neegalat ale premiului.” (Ioana Bunea, DULCELLE- Partener oficial al evenimentului)
„În Belgia, de exemplu, țara cu tradiție în ciocolaterie, câștigătorii ultimilor ani au reușit să aibă batoane personalizate, propriile batoane de ciocolată. Faptul că avem un târg dedicat ciocolatei în România și că vom avea primul concurs pentru tineri ciocolatieri din țară ne pune, ușor și sigur, pe harta celor mai importante țări din industria ciocolatei.” (Vlad Niculescu, Boem Atelier)
„Omnia Gusti Chefs Supplier, partener oficial al Chocolate Saga, susține acest concurs și ciocolatierii participanți, fiind una dintre puținele companii românești care au ridicat standardele materiilor prime de ciocolaterie, cofetărie și patiserie la nivel superior.” (Marian Anghel, Omnia Gusti Chefs Supplier)
„Urmărim și parteneriate cu toate lanțurile de desfacere pentru a asigura prezența acestor produse unice, din ciocolată, la rafturi. Va fi o investiție constantă, în următorii ani, dar suntem siguri că acesta este drumul corect de parcurs pentru oamenii talentați din țara noastră.” (Adina Istrate, organizator Chocolate Saga)
Chocolate Saga, eveniment aflat deja la editia a 3-a, singurul Târg de Ciocolată din România, îsi va deschide porțile pe 14 iunie la Sala Palatului din București. Expoziția se va desfăsura timp de 3 zile, de vineri până duminică, și va conține demonstrații live, ateliere pentru copii și adulți, precum și întreaga piață de ciocolată, înghețată și produse conexe din România, Bulgaria și Republica Moldova. Biletele vor costa 20 RON și se pot achiziționa de la intrare sau în avans, pe entertix.ro. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au intrare gratuită.
0 Comentarii