Din Alba-Iulia. Motociclist și, bineînțeles, rocker.
Cu mulți prieteni rockeri în Petroșani, Petrila și Vulcan. Prieteni care au devenit și ai mei în vara anului 2020 la Summer-ul organizat La Brezoi de Mihai Răzvan Mugescu.
Prietenii mei petroșeneni au pus pe facebook fotografia lui alături ce câteva lucrări personale. I-am cerut prietenia, i-am descoperit fotografiile lucrărilor, i-am cerut voie să le includ într-un clip.
I-a plăcut tare mult și de aici a început descoperirea celui ce a uimit juriul de la ”Românii au talent” dar care nu a trecut în etapa următoare pentru că juriul este unul setat ”în bandă îngustă”.
El se dezvăluie într-un interviu din Adevărul astfel: ” Folosesc piese vechi dintre cele mai diferite, cum ar fi pistoane, chei, şurubelniţe, lanţuri şi multe altele. Merg prin centre de colectare a fierului vechi, service-uri auto, service-uri pentru motociclete şi chiar magazine. La piesele mai mici lucrez până într-o săptămână, în timp ce la alea complicate şi mari trebuie să stau cel puţin o lună.”
Realizează veritabile ”sculpturi” din piese de maşini, biciclete şi chiar din drujbe vechi. Din dezmembrări, cu un ochi de artist și mână de mecanic, plin de metal în atelier și în inimă, adică rocker metalist, OMK realizează lucruri uimitoare.
Pasionat de sportul cu motor și purtător de motocicletă, una mare nichelată și roșie, a construit în atelierul său o motocicletă din piese din dezmembrări.
Eu vreau să vă prezint alte lucrări decât cele prezentate prin presa scrisă pentru ca să aveți imaginea completă a acestui artist, prieten al meu.
Cătălin Statie
0 Comentarii