Așadar arta nu are limite, nici imaginația, nu-i așa?

Șuruburi, piulițe, țevi, roți dințate, furtune, șurubelnițe, metal, material plastic, produs finit, artă, imaginație, frământare, vorbim de același câmp lexical? Nu, în condiții obișnuite.

Doar că acum intrăm, virtual, în atelier la Mihai Armeanu Rosin, la Constanța, să vedem, tot virtual, ce nu ne-am imaginat. O lucrare tehnică, cu rost artistic, care ne uimește. Mihai compune aici. Își lasă imaginația să prindă contur material. E modul lui de exprimare a gândurilor, frământărilor, a simțului artistic și a talentului tehnic.

Din piese metalice în principal, dar și din alte materiale, a construit o lucrare ce imaginează un craniu la prima vedere, dar fiecare ne putem imagina și putem țese o poveste  în jurul acestui produs finit. Lucrarea lui Mihai ne amintește că un craniu este învelișul creierului, centrul gândurilor, pentru că ține la suprafață diverse rotițe și elemente de conexiune, care par gata să pornească să se învârtă. Aproape că îmi vine să salut produsul finit și să aștept să reacționeze, să înceapă să curgă fluide prin furtune și să se miște încheieturile.

Am văzut elementele care compun lucrarea, care, fără imaginația lui Mihai, erau o sumă de obiecte tehnice, care nu exprimau nimic care are legătură cu arta. Nu m-aș fi gândit să asociez piesele din cutie cu angrenajul pe care îl privesc acum.

Mă uit la craniu si îl văd împresurat de elemente reptiliene, care îmi fac o sugestie. Trupul curgător și mișcările perfide, specifice acestor viețuitoare,  insinuează oare inputurile pe care le primește o ființă dotată cu creier și reacțiunea ei către exterior? Sau gândurile negre ale omului?

Produsul finit se uită și el la mine, dar el are un ochi tehnic, pentru că are montat în locul ochiului un obiectiv. Desigur, craniul adăpostește și inteligența și tehnica din noi.

Foarte încântătoare starea pe care am avut-o în vizita, virtuală, la atelier, artistul ne-a uimit cu lumea lui tehnică și creativă.

Stela Feldrihan