Cred că regizorul francez de origine romănă Eugen Jebeleanu încearcă să răspundă întrebarilor umanității într- o altă livadă, cu alte povești, luate dintr-o carte și din altă carte, creând un univers în care întrebări incomode despre viață și moarte, despre iubire și ură, despre natura umană sânt aduse la rampă.
Pe lângă personajele din „Livada de vișin”i a lui Cehov, în același spațiu apart și cele creionate de Yann Verburgh, care a pornit de la textul clasic, dar i-a adăugat o narațiune dramatică proprie, o familie ce trăiește Revoluția anticomunistă din 1989 și apoi, în epoca ulterioară, consecințele libertății.
Eugen Jebeleanu a imprimat spectacolului două sensuri contrarii: pe de o parte, desfacerea narațiunii contemporane de textul cehovian, autonomizarea ei, astfel încât să aibă o greutate specifică, proprie și, pe de altă parte, interferența celor două povești, intersectarea și suprapunerea lor.
Motto-ul piesei, „Viața a trecut de parcă nici nu am trăit…”, sugerează motivul central al acesteia, „Panta rhei” („Totul curge”), referitor la trecerea a timpului și la schimbările permanente ce au loc în lume.
Toate personajele au dreptate !
Personajele sunt cele din Livada de vișini cehoviană, adică: Liubov Andreevna Ranevskaia, deținătoarea unei moșii, Ania (fiica ei, în vârstă de șaptesprezece ani), Varia (fiica adoptivă, în vârstă de douăzeci și patru de ani), Leonid Andreevici Gaev (fratele ei), Charlota Ivanovna (guvernanta), Ermolai Alekseevici Lopahin (cumpărătorul), Boris Borisovici Simeonov-Pișcik (alt proprietar de pământ), Firs (valet de patrimoniu) și Peter Sergheievici Trof…
Doar că Eugen Jebeleanu actualizând piesa are fracturări în anumite puncte, un spectacol bazat pe actori, datorită textuuil adaptat.. Regizorul are alte repere, are propriul laborator privind turbulențele lumii, întâlnirile dintre oameni/personaje, libertățile, dreptul de a alege, De aici probabil ideea travestiților ce apar surprinzător pentru publicul român.
Dintr-o propoziție face o scenă de 10 minute, doar că există prea mulți „timpi morți”, pauzele muzicale sunt prea lungi, prea multe intrări/ieșiri ale personajelor …”fără replici”.
Cel mai bun actor din spectacol mi s-a părut a fi datorită interpretării, mișcării scenice, implicării, actorul Niko Becker.
Elvira Deatcu, deși distribuită într-un rol principal, nu m-a convins, poate din cauza vocii care prea bine nu s-a auzit în sală, sau repetitivității de a-și trage nasul….La fel Alexandru Papadopol în rolul lui Gaev, era în afara poveștii.
Într-un dialog realizat de Tamara Susoi cu Verburgh și Jebeleanu, în caietul-program, Verburgh susține că a „creat un context dramaturgic plauzibil pentru ca un grup de actori să joace Cehov în acel loc, așa cum explică personajul Matei în monologul de început”. Dar nu un grup de actori a jucat Cehov, ci un grup de personaje având propriile vieți, în povestea numărul doi.
Exagerând în această privință, Verburgh a luat ca pretext textul cehovian și Jebeleanu a luat ca pretext textul lui Verburgh pornind de la textul lui Cehov pentru a ține un fel de seminar cu public pentru studenții de la actorie.
Distribuția
Matei – Niko Becker
Daniela – Elvira Deatcu
Cati – Alina Berzunțeanu
Radu – Vlad Bîrzanu
Bruno – Ionel Mihăilescu
Paul – Gabriel Pintilei
Liubov Andreevna – Elvira Deatcu
Lopahin – Ruxandra Maniu
Gaev – Alexandru Papadopol
Trofimov – Nicoleta Lefter
Charlotta – Simona Popescu
Ania – Ioana Bugarin
Varia – Eduard Trifa
Firs – Diana Gheorghian
Regia Eugen Jebeleanu
Scenografia Velica Panduru
Muzica Remi Billardon
„Am avut o Livadă” este o împletire dintre o piesă clasică – „Livada de vișini” (1903), ultima operă a lui A.P. Cehov (1860 – 1903) și un text contemporan, o însoțire ca cercetare estetică, în jurul subiectului teatrului, după cum mărturisește Yann Verburgh.
Eugen Jebeleanu
După ce a absolvit studiile de actorie la UNATC – București și un Master de regie și dramaturgie la Paris, Eugen Jebeleanu și-a dedicat activitatea regiei de teatru, operă și, mai nou, de film. În 2010 a fondat, împreună cu dramaturgul Yann Verburgh, „Compania 28”, iar mai apoi „Cie des Ogres” în 2017, colaborând în ultimii ani cu cele mai importante teatre din țară, printre care se numără și cele din Sibiu sau București. De asemenea, a semnat regia pentru numeroase spectacole jucate pe scenele din Franța, dar și din Germania. În 2017, a regizat „Căpcăuni”, un proiect care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP).
Eugen Jebeleanu a câștigat „Premiul pentru cel mai bun film de debut” la Premiile GOPO 2022
Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” din 2019 a primit „Premiul pentru cea mai bună regie” în cadrul Galei Premiilor UNITER. A colaborat cu Opera din Lyon pentru „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. În 2020, și-a făcut debutul ca regizor de film cu lungmetrajul „Câmp de maci”, recompensat în cadrul Festivalului TIFF 2021 cu „Premiul pentru Cea mai bună regie” și „Cel mai bun film de debut” la Premiile GOPO 2022. În 2022 i-a fost acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul Culturii din Franța.
Yann Verburgh
Piesele sale sunt publicate, în Franța, de Quartett Editions și Solitaires Intempestifs, traduse și jucate în mai multe limbi, lecturate la Comédie Française, difuzate la France Culture, distinse cu numeroase premii, burse și adaptate pentru operă.
Răspunde la comenzi de scriere dramatică, în special pentru Centrele Dramatice Naționale din Caen, Valence, Béthune și pentru Consiliul Departamental din Seine-Saint-Denis, colaborează ca dramaturg și libretist cu Opera natională din Lyon și conduce „Cie des Ogres” împreună cu regizorul Eugen Jebeleanu – pe care îl însoțește ca autor sau dramaturg în creațiile lor.
Yann Verburgh regizează în prezent lugmetrajul „Rester Humain”
În 2020, a absolvit un master în scenaristică, de formare continuă la „Fémis – École nationale supérieure des métiers de l’image et du son”, iar de atunci a colaborat cu Apaches Films ca autor și regizor pentru primul său scurtmetraj „Riad” (selecționat și distins în competiție oficială în douăzeci de festivaluri de film, în Europa și America de Nord) și „Rester Humain”, primul său lungmetraj, în prezent în lucru.
În ultimii ani, a colaborat ca autor, în Franța și Elveția, cu Munstrum Théâtre și Lionel Lingelser, Richard Brunel, Frédéric Fisbach, Olivier Letellier, le Collectif sur un Malentendu, iar piesele sale sunt programate la Théâtre de la Ville din Paris, la Théâtre du Rond Point, la Théâtre National de Bretagne, la Théâtre des Célestins din Lyon, la Comédie Genève.
„Am avut o Livadă”, de Yann Verburgh după „Livada de vișini” de A. P. Cehov
Liliana Popa
23 februarie 2025
0 Comentarii