Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Florian Lungu. Mereu activul Milea

22 decembrie 2024 | Jazz, Muzică în general | 0 comentarii

Fără îndoială, între numele de referință ale jazzului autohton actual, cel al saxofonistului / șef de formație, al compozitorului și educatorului Cătălin Milea ocupă un loc privilegiat, acela al unui muzician „de liga întâi” – și încă unul de frunte! În vârstă acum de patruzecișișapte de ani, el se mândrește cu o complexă instruire în domeniul artei sunetelor din vremea tinereții sale: după ce la optsprezece ani muncise ca şofer, agent de pază și poştaș spre a-şi plăti lecţiile de muzică şi a-şi cumpăra un saxofon, a debutat ca jazzman în anul 1999 la clubul Green Hours din capitală, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București (2006), a obţinut titlul de bachelor la Prins Claus Conservatoire din Groningen, Olanda (2010), a devenit apoi master degree la The Hague Royal Conservatory (2012). În anii 2008 – 2010 i-a fost acordată bursa „Huygens Beurs” a Guvernului olandez, iar între 2010 – 2012 a fost beneficiarul unei importante burse pentru studenţi internaţionali, „Nuffic”, oferită tot de Guvernul olandez. În aceeaşi perioadă a studiat peste ocean la Long Island University, unde a avut ocazia să colaboreze cu muzicieni de top ai scenei newyorkeze. A câştigat cu brio competiţia de jazz „Artistry of Dick Oatts and Young Musicians”; a participat la „Dutch Jazz Day”, ca şi la turneul „Jazz Immigration” din România. Un timp a fost membru al „European Youth Jazz Orchestra” de sub conducerea celebrului dirijor român Peter Herbolzheimer. Cu ale sale proiecte / grupuri precum Trio R.A.M., Synaesthetik, P.L.U.G.) şi alte ansambluri în care Cătălin Milea a fost invitat, acesta a urcat pe scenele manifestărilor Brussels Jazz Marathon, The Hague Jazz Festival, Ankara Jazz Festival etc. și ale unor locaţii precum North Sea Jazz Club, Concertgebow (Amsterdam), Porgy & Bess Jazz Club (Viena) şi multe altele. Patru muzicieni de talie internaţională, Cătălin Milea (saxofon), Lucian Ban (pian, Fender Rhodes), Carlo de Rosa (contrabas, posesor al Premiului Grammy), Tommy Crane (percuţie), laolaltă Quartetul „Confluence”, s-au reunit într-un proiect inspirat de muzica clasică contemporană şi de cercetările compozitorului Béla Bartók asupra folclorului transilvan. Institutul Cultural Român în parteneriat cu Conservatorul Prins Claus şi cu Conservatorul din Amsterdam au organizat turneul quartetului „Confluence” în Olanda şi Belgia. În cele nouă creaţii originale din programul grupului, Cătălin Milea a utilizat tehnici compoziţionale ale jazzului din ultimii ani și a reinterpretat tradiţia jazzului american din cu totul alte perspective (muzica minimală, aleatorie). Cătălin Milea este de mulți ani un prestigios component al Secției saxofoane din colectivul instrumental al Big band-ului Radiodifuziunii Române.

Lista muzicienilor cu care a colaborat este considerabilă, numărându-i printre alţii pe Eric Revis, Tommy Crane, Nasheet Waits, Sam Newsome, John Engels, Lucian Ban, Eugen Gondi, Sebastian Burneci, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Johnny Răducanu, Cristian Soleanu, Sorin Zlat, Tavi Scurtu, Luiza Zan, Alex Man, Răzvan Cojanu, George Dumitriu.

Discografia lui cuprinde albumele „Bali Dreamland – Re-Bop Unit featuring Dick Oatts” (cu participarea unuia dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului din New York), „Something for Now” (cu Trio-ul de muzică improvizată RAM – Rodriguez/Aksunger/Milea), „Evocative” (în duo alături de ghitaristul Dan Bozo Mitrofan), „Slow Motion” (în duo cu pianistul Mircea Tiberian), mai recent (2022) insolitul vinil-ul „Tetrismatic”. Artistul a fost iniţiatorul şi redactorul şef al revistei „Jazz Compas”.

În rândurile ce urmează vom estima valoric două dintre evoluțiile publice ale quartetului său din ultima lună a anului. Astfel, în seara de 7 decembrie Cătălin Milea – saxofon tenor, Bogdan Munteanu – pianist mai puțin cunoscut dar redutabil mânuitor al claviaturii în alb și negru, Alex Man – (ghitarist remarcabil dar, în acest context) admirabil contrabasist și bateristul venezuelean Anthony Gutiérrez, iscusit arhitect de ritmuri, au etalat o ținută profesională mai mult decât lăudabilă pe podiumul localului club La Cave de Bucarest. Spectatorii prezenți – inclusiv cel mai tânăr fan (vezi foto) instalat turcește pe podea, fascinat de intensitatea trăirii interpretative a instrumentiștilor – au aplaudat cu entuziasm cele nouă tălmăciri în versiuni proprii ale unor cunoscute teme standard de jazz modern. Cei mai laborioși soliști improvizatori s-au vădit a fi saxofonistul lider și pianistul, dar și ceilalți doi membri ai secției ritmice, deși cu intervenții mai puține, au dat măsura creativității lor – cu toți implicați în metamorfozele temelor „BEATRICE” (Sam Rivers), „LITLE B’S POEM” (Bobby Hutcherson), „SPEAK LOW” (Kurt Weill), „BLUES MARCH” (Benny Golson), „SEVEN STEPS TO HEAVEN” (Miles Davis), „HERE’S THAT RAINY DAY” (Jimmy Van Heusen), „ASK ME NOW” (Thelonious Monk), „ALONG CAME BETTY” (Benny Golson) și „BEMSHA SWING” (Thelonious Monk).

În seara de 10 decembrie 2024, quartetul reunindu-i pe Cătălin Milea – saxofon tenor, pe Ana Maria Roșu – vocal, pe Alex Man – (de astă dată) ghitară și pe Ciprian Parghel – contrabas, a susținut cu strălucire în Sala Constantin Silvestri a Universității Naționale de Muzică București partea a doua a show-ului „Incursiune în istoria jazzului românesc – perioada modernă”. După ce în primul act al show-ului i-au fost înfățișate publicului semnificative înregistrări audio-video avându-i protagoniști pe Johnny Răducanu, Jancy Körössy, Anca Parghel, Marius Popp, Elena Mîndru și Richard Oschanitzky, cei patru interpreți înainte numiți au evoluat live în șase reușite momente vocal-instrumentale (cu excepția primei piese în variantă doar instrumentală), reprezentând alegoriile jazzistice atribuite cu gust și inventivitate inspiratelor creații ale unor compozitori români distinctivi. Expunerilor vocale mirifice ale temelor, datorate glasului fermecător al Anei Maria Roșu, le-au urmat ca de fiecare dată improvizațiile impetuoase, pline de ardoare ale liderului la saxofon tenor, dar și intervențiile melodice și armonice depănate măiastru pe coardele ghitarei de Alex Man și ale contrabasului de Ciprian Parghel. Ca și cu alte prilejuri, selecția programului a fost realizată de Cătălin Milea și a alăturat piesele „ÎN LINIȘTEA NOPȚII” (Garbis Dedeian), „MAKES NO DIFERRENCE (Mircea Tiberian), „IARNĂ, IARNĂ” (Johnny Răducanu), „PASĂRE MĂIASTRĂ” („Magic Bird”Mircea Tiberian, Anca Parghel), „IUBIREA NOASTRĂI O VIOARĂ” (Richard Oschanitzky), și „COȘARUL” (Nicolae Kirculescu).

Cătălin Milea – un muzician de jazz la superlativ!

Florian Lungu

Foto: Florin Tudor, George Zaroschi


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Sandro Machado a lansat single-ul "Digidum", un hit energic care aprinde pasiunea pe ritmuri latino

Sandro Machado a lansat single-ul „Digidum&#...

Renumitul cântăreț și compozitor Sandro Machado, cunoscut pentru aparițiile sale remarcabile la celebrele competiții de televiziune Vocea României și Românii au ...
Absenth – Covorul Fermecat, Cea mai inedită lansare din 2024. Rap-Metal

Absenth – Covorul Fermecat, Cea mai inedită lansar...

Articolul a fost preluat de pe THRASH METAL LYRICS READ Absenth – Covorul Fermecat este cea mai neașteptată dorință pe ...
Oana Gîtej. Invitație la Cafeteca Cișmigiu. Painting Workshop

Oana Gîtej. Invitație la Cafeteca Cișmigiu. Painti...

Vineri 18 ianuarie 2025, la 18.30, la Cafeteca Cismigiu pictăm iarna!! Mai sunt locuri disponibile! Vă așteptăm cu drag! Eveniment ...

Frumosul din noi: Crăciunul

În fiecare an, Crăciunul aduce cu sine un val de emoție și speranță, o perioadă în care magia sărbătorilor ne face să uităm de griji și ne aduce...

Oana Gîtej. Invitație la Cafeteca Cișmigiu. Painting Workshop

Oana Gîtej. Invitație la Cafeteca Cișmigiu. Painti...

Vineri 18 ianuarie 2025, la 18.30, la Cafeteca Cismigiu pictăm iarna!! Mai sunt locuri disponibile! Vă așteptăm cu drag! Eveniment ...
Book.art.est, un volum uluitor de artă cu și despre cărți - între 15 ianuarie și 8 februarie, la București

Book.art.est, un volum uluitor de artă cu și despr...

Anul începe bine când vine vorba de cultură, cu lansarea proiectului Book.art.est, o expoziție internațională și multidisciplinară dedicată cărții ca ...
Florian Lungu. MEGA-JAM SESSION CU SURPRIZE

Florian Lungu. MEGA-JAM SESSION CU SURPRIZE

Patru ore și jumătate de muzică bună, fără partituri și fără greșeli... un debut de an jazzistic mai mult decât ...
WE ARE UNDERGROUND. Un festival din mașina timpului. O mare realizare

WE ARE UNDERGROUND. Un festival din mașina timpulu...

Pe durata a două zile, 10 și 11 ianuarie 2025, s-a desfășurat la clubul Quantic un festival ce va rămâne ...
Ne vedem cu George Baicea Blues Band. La The PUB Universității. Trocadero Blues Nights

Ne vedem cu George Baicea Blues Band. La The PUB U...

Eveniment găzduit de AmBilet.ro, Arta sunetelor şi alţi 6 The Pub - Universitatii Bilete/tickets online https://www.ambilet.ro/.../george-baicea-blue-trocadero.../ George Baicea revine pe 16 ianuarie la Trocadero ...
NICOLAS SIMION NEW QUINTET: EXPLOZIV!

NICOLAS SIMION NEW QUINTET: EXPLOZIV!

Ultimul concert bucureștean de gen din anul 2024 fu găzduit în seara de 29 decembrie de Clubul „JazzBook”, veritabil templu ...
Deva Jazz Fest 2024. Rosie Frater Taylor Trio în concert. Tineri muzicieni și complexitatea muzicii lor

Deva Jazz Fest 2024. Rosie Frater Taylor Trio în c...

Vine un val de tineri muzicieni performanți ce crează o muzică din ce în ce mai complexă. Tehnica lor instrumentală, ...
Cornel marin-Chiorean. Informaţia sau LA VIE EN ROSE

Cornel marin-Chiorean. Informaţia sau LA VIE EN RO...

Informaţia sau LA VIE EN ROSE - Dl. av. Bobei o ţinut să-mi dea informaţii despre scară aşa că de ...
Expoziția "De la pictori adunate..." - 15 ianuarie - 16 februarie 2025 la Castelul Pelișor

Expoziția „De la pictori adunate…̶...

La Castelul Pelișor din Sinaia, în perioada 15 ianuarie - 16 februarie 2025 expun un grup de artiști plastici muscelini ...
Din 9 ianuarie, se reiau serile de operă la teatru. Arie și Ecou

Din 9 ianuarie, se reiau serile de operă la teatru...

Serile de operă la teatru organizate sub titlul ARIE ȘI ECOU continuă și în 2025, iar primul concert din acest ...
Marcian Petrescu. Destin: Muzicuță. O retrospectivă a anului ce a trecut, 2024

Marcian Petrescu. Destin: Muzicuță. O retrospectiv...

Marcian Petrescu a închis anul trecut cu o serie de concerte ce îl statuează printre cei mai importanți oameni din ...
Manea Mihai cROCo. Moș Crăciun este basist. Marco Mendoza. Am zis...

Manea Mihai cROCo. Moș Crăciun este basist. Marco ...

După cum se întâmplă adesea, vremurile solicitante produc oportunități speciale, iar una din aceste întâmplări faste pentru noi este prezența ...
WE ARE THE UNDERGROUND festival. Titanii din Metal pe 10 și 11 ianuarie 2025 la Quantic

WE ARE THE UNDERGROUND festival. Titanii din Metal...

Începutul anului 2025 ne va aduce, la București, un eveniment unic pentru scena metal autohtonă, dedicat în special fanilor muzicii ...
Trocadero Blues Nights în ianuarie 2025. La The PUB Universității. Baicea Blues Band și Liquid Wednesday

Trocadero Blues Nights în ianuarie 2025. La The PU...

George Baicea revine pe 16 ianuarie la Trocadero Blues Nights! Trioul BAICEA BLUES BAND inaugurează seria de concerte Trocadero Blues Nights din ...
Deva Jazz Fest 2024. Nonconformist Antology. Tineri, extrem de talentați și Fun

Deva Jazz Fest 2024. Nonconformist Antology. Tiner...

Organizatorii de la Deva Jazz Fest nu scapă niciodată ocazia să promoveze pe scena din Parc Cetate români tineri și ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.