Am văzut și citit un anunț… ”Stefano Priori – Reunion Quartet by Emil Bizga Jazz Club la The Pub – Universității, marți 3 decembrie 2024” și mi-am spus că nu pot rata un asemenea eveniment ce se întâmplă rar în București.
Chiar dacă a fost marți când există ceva ”ceasuri rele” am ajuns la Pub Universității și am intrat în contact cu prietenul Jack Daniels.
Pe scenă, în așteptare erau un pian, un saxofon, un contrabas și tobele aferente, într-o lumină difuză, având o atitudine sfidătoare de vedete, totuși prietenească, de alcov. Lume la mese, cafea aburindă, bere, ceva tărie în pahare, murmure, râsete și deodată aplauze.
Pe scenă în lumina reflectoarelor Emil Bîzgă, cel ce păstorește acest club de jazz, ne anunță că vom primii un regal muzical.
Au apărut și s-au apropiat de instrumente artiștii, greii din jazz, instrumentiști de elită pregătiți să ne ofere ”neuitarea” serii.
Protagoniștii au fost:
Stefano Priori – contrabas
Mircea Tiberian – pian
Cătălin Milea – saxofon
Vlad Popescu – tobe
În septembrie 2001 Stefano Priori a sosit în București cu echipa de producție a filmului „Callas Forever” de Zeffirelli. Este un om de finanțe, A muncit în cinematografie peste 20 de ani, dar nu a renunțat la adevărata sa pasiune în viață: jazz-ul.
Împreună cu regretatul Voicu Rădescu, concertează săptămânal la clubul de jazz Green Hours, având plăcerea și onoarea de a cânta alături de cei mai buni muzicieni autohtoni.
Stefano Priori balează între Londra și București, ocupându-se de film business. Continuă colaborările cu muzicienii pe care i-a cunoscut în România, continuând și cariera de succes de instrumentist jazzman.
Despre Mircea Tiberian, Vlad Popescu și Cătălin Milea care au fost prezentați în seara de marți, aș putea scrie pagini multe dar spațiul de aici este limitat.
Acestor trei prieteni, care au concertat împreună de mai multe ori după 2001, l-au cooptat pe Cătălin Milea, cel mai curtat și mai căutat saxofonist din oraș.
în ceea ce se anunță a fi o seară de jazz palpitant a devenit o cântare pe care fiecare dintre noi a simțit-o ca fiind oferită personal, simțind-o ca și cum noi am fi făcut playlistul. Pe scenă fiind prieteni, artiști cu care putem ori când bea o cafea la masă și depăna amintiri. Cu noi muritorii. JAZZUL NU ESTE NUMAI PENTRU ZEI !
https://www.facebook.com/emilbizga/videos/576047748343175
După cântare am rămas la o bere, un Jack, pentru a fuma un trabuc și a le mulțumii cu plecăciuni.
Nu ați venit, ați ratat ceva din magia jazuluii de decembrie.
Ca de obicei, pentru voi Mihai Manea ”cROCo”
Photos by Pascal Paco Pamfil
0 Comentarii