Versantul subiectiv al poetei de acum, Nicoleta Vișan se conturează clar – ființa ca prezență în lume.
Conceptele în jurul cărora versifică sunt OMUL, sufletul dar mai ales liantul care leagă tot, și anume iubirea. Conceptele sale sânt într-o relație de interdeterminare uubicuă. Și totul curge într-o succesiune de …imagini ale timpului său. Dar nu e ce pare la prima citire, de fapt timpul, spațiul devin atemporale, datorită gîndirii sale înclinată fiind spre filosofie.
Nu are dimensiuni mistice, poeta are nemărginiri cu recuzită romantică. Eul său liric coboară din cerul înalt și se oglindesște în adîncuri de mare, unduiesc pe linia orizontului o vreme…. Fiecare clipă e altfel, fuziuni cu timpul și spațiul pe care îl parcurge vrăjită, desvrăjindu-l, în universul ei de esențe.
Daimonul marilor romantici …..Poezia ei e spoontană, imprevizibilă dar are esență, consistență.
Mi se păre plecată demult într-o aventură a spiritului său chiar în distopia creată de societatea distopică. Poemele sale creează un status quo uneori încărcat de neliniști, ca mai apoi ieșind în afara timpului istoric, linear să își deschidă aripile, stăpânită de emoție, creând emoție. Bravo Nicoleta Visan, lumina pură își luminează deja calea….
„În amintire, încet, Vara Noastră se pierde.
Mi-a dezbrăcat copacii de frunzișul verde,
I-a lăsat debusolați, triști și goi,
Și a plecat deodată, fără să privească înapoi,
Măcar o clipă.
Schimbându-și încontinuu năframele pastelate,
Cu dușurile ploilor ei, binecuvântate,
Încercând să-mi vindece pământul crăpat
De fierbințeala Verii Noastre, greu încercat,
A sosit Toamna.
Ascunsă sub pleoapa Timpului, cuminte,
Mă uit la filmul amintirilor ce-mi rulează în minte.
Natura mea umană pare-se că nu se dezminte.
Mă ridic brusc și merg spre lumină, tot înainte,
De mână cu anotimpurile mele”
(Nicoleta Vișan – Anotimpurile mele)
Liliana Popa
26 septembrie 2024
Suntem si noi incantati, fermecati chiar, de versurile Nicoletei Visan si vrem s-o si spunem aici.
Elementele care contribuie la aceasta stare a noastra sunt tonul, textul si binenteles contextul ales de Nicoleta Visan, care, fiecare si toate la un loc, ne provoaca sa meditam la teme familiare dar care ar putea trece altfel neobservate.
Anotimpurile Nicoletei Visan sunt conectate si ne ofera imaginea intregului ca un anotimp al sufletului poetei.
Toamna cu simbolurile ei cunoscute de abundenta si renastere, ne indeamna la cautarea propriei noastre puteri creative intr-un mod imaginar dar care ne aduce bucurie si ne elibereaza spiritual.
Lumina din final ne transmite, cognitiv si emotional, placere si libertate deopotriva. Poate fi ceva mai inaltator?