Carmina Burana în Parcul Rozelor din Timișoara, vineri 5 și sâmbătă 6 septembrie.

Primul meu contact cu cantata scenică Carmina Burana a fost acum aproape 10 ani în Timișoara în sala filarmonicii  din Timișoara pe o scenă relativ mică în care abia își făceau loc orchestra și corul împreună. M-am dus atras de reputația pe care o știam de mult timp însă nepregătit, fără să citesc nimic în prealabil nici de ceea ce urma să aud și nici de compozitor .

Prin urmare am plecat de acolo un pic confuz la prima audiție și fără nicio informație suplimentară.

Vineri însă m-am dus cu temele făcute de acasă. Știam secvența, știam că poeziile (care stau la baza Carminei Burana) au fost descoperite într-o abație bavareză în 1803, scrise în latină, germana veche și franceza veche, știam câteva secvente din muzică și evident citisem din curiozitate  și despre compozitorul Carl Orff.

Prin urmare în noaptea caldă de vară cu un vânt blând ce anunță toamna iminentă, cu orchestra simfonică amplă dirijată de Gabriel Bebeșelea și cele trei coruri: corul „Ion Romanu” al Filarmonicii din Timișoara, Corul comunitar și Corul pe voci egale al liceului de artă Ion Vidu din Timișoara, cu marea scenă din parc plină efectiv de instrumentiști și coriști (cred că cel puțin 250 de persoane au fost pe scenă) și amplificarea impecabilă, jocul luminilor deasupra scenei, totul a fost înălțător. Soliștii și ei la înălțime: soprana Aleksandra Jovanovic din Serbia, contratenorul Valer Sabadus din Germania (dar născut în România) și baritonul Sebastian Balaj de la opera din Cluj.

Premiera a avut loc la opera din Frankfurt în 1937 și în ciuda faptului că regimul nazist a fost neplăcut impresionat de tonul erotic al unora dintre versuri (marea majoritate sunt scrise în secolele Xl și Xll) a sfârșit prin a accepta întreaga operă.

M-am felicitat în gând pentru ideea de a veni pregătit la spectacol, de a sta cât mai departe (atât cât se poate) de știrile  cotidiene care îmi tulbură existența pe multiple planuri și mă fac să trăiesc un prezent pe care nu îl iubesc (chiar îmi repugnă) așa că levitarea prin muzică m-a făcut să mă conectez la alte valori și îmbătat de toată explozia muzicală și vizuală am luat drumul casei împreună cu sutele de spectatori care și ei au preferat să lase „tembelizorul” închis și să plutească în muzica clasică europeană.

Costin DD