La despărțirea de Nicolae Covaci

Tocmai ce mă întorsesem aseară de la concertul simfonic rock „Meșterul Manole” a lui Josef Kappl și încă sub impactul emoțional al finalului operei primesc știrea morții lui Nicu Covaci. Dintr-o dată lucrurile s-au răscolit în mintea mea și mi-am adus aminte instantaneu de cântecul lor, de bocetul etno-rock din munții Banatului, din zona Teregova……”Cocoșii negri” și am început să-l cânt și eu:

„Cocoșii negri cântară

Zori albe nu se vărsară
Zorilor surorilor
Nu grăbireți a zorire
Pân’ cutare s-o gătire
S-o găti și s-o-mpodobire
Cu podoabe de argint
Cum n-o mai fost nicicând
Pân’ a fi mers în pământ”

Apoi încă o data și încaă ……am stat la masă și mi-am pus un vin și m-am gândit la viața lui, la toate etapele pe care le a trăit, la luptele care le a înfruntat, la fuga lui, la organizarea fugii restului trupei (plus o femeie însărcinată în boxa lui Baniciu), la problemele cu Securitatea,  etc…etc….și am sărit la o altă piesă în care își povestește viața „În umbra marelui urss”

”Stau singur și mă-ntreb
De ce-am plecat de-acasă
Să fie blestemul
De veacuri ce ne-apasă

Căci n-am greșit cu nimic
Doar cât am pătimit
Hulit am fost fără rost
De cei ce i-am iubit

Am așteptat înfrigurat
Să mă întorc ‘napoi
M-ați judecat condamnat
Dar cine sunteți voi

Căci timpul nostru s-a scurs
În umbra marelui urs
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare
Astăzi doare sărutul pe obraz

Dar dați-mi viața ‘napoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitând de tot și de doi ani de pribegie
Înc-o mie dulce-a mai rămas”

Și-am ținut-o așa în privegherea mea nocturnă, singur în casă trecând de la una la alta, de la un cantec la altul, de la un gând la altul, de la niște versuri la altele

”Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaște, curățit prin jar,
din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
astăzi ca și mâine, pururi și acum.”

Ei, dar mai ales el, cel care a influențat toată generația mea, cel care ale cărui melodii erau mereu cântate și în trupa din liceu și din facultate ….și am stat și m-am gândit cum dintr-o dată ajungi să regreți ca la timpul potrivit n-ai mers la mai multe concerte ….. s-a făcut târziu în seara în care am trecut de la o emoție Phoenix/Kappl  la o altă emoție Phoenix.

M-am dus târziu la culcare cu imaginea întipărită bine în minte de la concertul lui Mircea Baniciu din toamna anului trecut în care la un moment dat s-a suit pe scenă și au cântat împreună „În umbra marelui urss”  iar azi dimineață cu o foame a lucrurilor nefăcute și neștiute la timpul lor am plonjat în articole, interviuri, imagini dar mai ales sunet, barem acum în semn de despărțire…

Dumnezeu să te odihnească Nicolae Covaci…

Ai murit împăcat!

Doamne ajută!

Costin DD