Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

De ce nu vii și tu la Ivăniș? Tabăra de Folk

17 iulie 2024 | Distracție, Festivaluri, Folk, Muzică în general, Poezie | 0 comentarii

  • De ce nu vii și tu la Ivăniș?

Era prin aprilie, în deja binecunoscuta marți de la The Pub – Universității, și începeam să facem planuri pentru vara; care, cum, în ce formule și pe unde cântăm.

  • Păi și cum e, Viorel, acolo? Îl întreb pe Viorel Marinache, cel care mi-a adresat întrebarea.
  • Băi, e mișto de tot! E un festival de folk organizat de Stelian Maria, pe terenul lui, o pajiște mare. Vin folkiști din toată țara și e o atmosferă memorabilă, iar zona superbă, între doi munți, în Apuseni.
  • Cam când ar fi?
  • 12-14 iulie, dar posibil să plecăm de pe 11 că vine si „Croco” (Manea Mihai) pentru sunet și e de muncă acolo, mai ales de pregătit sunet, scenă și alte aspecte tehnice.

Zis și făcut, iar cu ocazia asta am stabilit ca vom cânta câteva piese, ideea de a cânta împreună fiind mai veche, proiect ce îl include și pe Adrian Sebe. Cum el nu a putut participa, am decis că vom cânta în doi (Viorel, chitară/voce, eu cajon/percuție).

Și iată-ne plecând joi, 11 iulie, spre Ivăniș, Alba. Pe un drum ocolit, bineînțeles, grație închiderii Văii Oltului. Trei hoți de rai, la un drum de seară, la Floare de Colț cazați, gazdă fiindu-ne marele și la propriu și la figurat, “Haiducul” Lucian Țăran.

https://www.facebook.com/pages/Pensiunea-Floare-De-Colt-Judetul-Alba/558718724238130?locale=ro_RO

Drumul și atmosfera au fost mult mai plăcute având calda companie a Anielei Rotari, partenera lui Viorel.

După un platou haiducesc, asezonat cu palinka tradițională, pensiunea Floare de Colț ne-a ademenit la un somn profund.

A doua zi de dimineață, pornim spre Ivăniș, cale de 12 km (15-20 minute cu mașina, drum asfaltat aproape în întregime). Deși drumul este destul de îngust, contrasteaza cu deschiderea locului în care Stelian Maria organizează an de an această manifestare de cultură și prietenie.

Asezat la poalele unui deal, locul oferă în același timp și pădure, și soare, și umbra, și verdeață. Se poate campa atât pe spațiulunde se ține festivalul, cât și peste drum, lângă apa Galdei.

Scena, destul de mare, e încărcată cu echipamente. Forfotă, probe de sunet. Observ cu bucurie și un set de tobe pe scenă, și mă ocup să le aranjez. La prima Vedere, Stelian Maria e întruchiparea ardeleanului get beget: cald, primitor și mereu pozitiv, cu o glumă spontană la dispoziție.

https://www.facebook.com/groups/1559601687951970/?hoisted_section_header_type=recently_seen&multi_permalinks=1560707024508103

Deja ajunseseră Deny Crăiniceanu, Traian Vultureanu, membrii formației Red Raven, din Sebeș, Daniel Făt și Cezar Popescu. Spre seară, își fac apariția și cei de la Baba Novak (Mihai Stârcea, Răzvan Pisău, Radu Gherghe Celălalt, Dan Bănică și Radu Grațianu), ce au cântat în ambele seri și la a căror invitație am avut plăcerea să închidem împreună festivalul în ultima seară.  Au mai cântat și Marius și Tatiana Ojog, având plăcerea, la invitația lor să îi acompaniez.

Pe scenă  au mai urcat băiatul lui Stelian, Tudor, fiul lui Traian, Luca, dar și câștigătoarea premiului întâi din ediția de anul trecut cânda a existat și concursul, Alma Lorena, o fată ce doar la 14 ani promite să ajungă un nume în muzica românească. Lista completă a participanților o puteți  găsi pe pagina de facebook a lui Stelian Maria.

https://www.facebook.com/stelian.maria

Profitând de prezența lui Deny și a lui Traian, dar și a setului de tobe, pot spune că momentul lui Viorel Marinache, cu piese din repertoriul lui Dan Chebac și Doru Stănculescu, a fost pe cât de ad-hoc pregătit, pe atât de savuros.

Până anul trecut, acest festival reprezenta, în esență, un concurs cu premii pentru copiii talentați din muzica folk românească, iar asta încă din 2013, cu donații oferite de Stelian Maria dar și o parte din muzicienii menționați anterior. Cum nimic nu este însă permanent, pe modelul de anul acesta, va fi și anul viitor.

Acest eveniment nu are bilet de intrare. Locația și baza tehnică sunt puse la dispoziție de Stelian Maria, un om care dovedește că a oferi, înseamnă de fapt, a trăi. Evenimentul este deschis oricărui om ce poate timp trei sau patru zile să stea fără prea mult internet, prea multe condiții, prea multă politică dar, suficient de multă muzică și prietenie.

Marius Costache, 15 iulie 2024


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Arii de curte, vodeviluri și divertisment regal la Teatrul Coquette, într-un nou concert ARIE ȘI ECOU

Arii de curte, vodeviluri și divertisment regal la...

Seria de reprezentații ARIE ȘI ECOU de la Teatrul Coquette continuă duminică, 8 decembrie 2024, cu un nou concert susținut ...
Concert F.Charm la Alba Iulia

Concert F.Charm la Alba Iulia

Nota redacției: Invitația la concert este preluată de pe pagina de facebook a artistului F.Charm ”Sâmbătă 30 noiembrie la Alba ...
Cristina Dinu. Centrul String (Centrul pentru Știință, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune) a împlinit 37 de ani

Cristina Dinu. Centrul String (Centrul pentru Știi...

Pe 6 octombrie 2024 Centrul String (Centrul pentru Știință, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune) a împlinit 37 de ani. Dacă vă ...

Concert F.Charm la Alba Iulia

Nota redacției: Invitația la concert este preluată de pe pagina de facebook a artistului F.Charm ”Sâmbătă 30 noiembrie la Alba Iulia voi susține...

Tribute Night 2024. Painkiller. Omagiu către trupe ce au scris istorie. Judas Priest, Slayer, LinkinPark

Tribute Night 2024. Painkiller. Omagiu către trupe...

Ideea de tribut adusă în primul rând celor ce au scris istorie prin albumul Painkiller, Judas Priest a apărut în ...
Cristina Lupu a lansat Sweet Amnesia. Concert la Expirat. Un album foarte personal

Cristina Lupu a lansat Sweet Amnesia. Concert la E...

Ne-am alăturat publicului prezent în număr mare la Expirat la lansarea albumului Sweet Amnezia. ”Sweet Amnesia înseamnă 9 cântece de ...
Concert F.Charm la Alba Iulia

Concert F.Charm la Alba Iulia

Nota redacției: Invitația la concert este preluată de pe pagina de facebook a artistului F.Charm ”Sâmbătă 30 noiembrie la Alba ...
Întâlnirea cu legende ale rockului românesc. Costin Petrescu și Josef Loji Kappl. Meșterii rock

Întâlnirea cu legende ale rockului românesc. Costi...

Câteodată organizatorii, Arta Sunetelor și The PUB Universității se întrec pe sine. Două evenimente artistice care la final aduc pe ...
Marcian este Marcian. Petrescu. Muzicuța la superlativ. Excelența în blues

Marcian este Marcian. Petrescu. Muzicuța la superl...

Marcian rămâne Marcian. Un excelent muzician de blues. Un one man show. Mânuiește muzicuța la superlativ. Umple săli, cucerește publicul, ...
Cristina Dinu. Centrul String (Centrul pentru Știință, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune) a împlinit 37 de ani

Cristina Dinu. Centrul String (Centrul pentru Știi...

Pe 6 octombrie 2024 Centrul String (Centrul pentru Știință, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune) a împlinit 37 de ani. Dacă vă ...
Cornel marin-Chiorean. VESTIGIUM

Cornel marin-Chiorean. VESTIGIUM

VESTIGIUM - URME, sau ce rămâne în urma celui care contează ...
Oana Gîtej. NIGHTLOSERS Unplugged JazzBook. Mini interviu

Oana Gîtej. NIGHTLOSERS Unplugged JazzBook. Mini i...

Am fost la al n-ălea concert al trupei NIGHTLOSERS. Sincer, nu știu de cate ori i-am văzut live. Nu știu ...
Florian Lungu. Concert Eveniment. CHRIS THEO JAZZ BAND featuring JOANNE PEACOCK

Florian Lungu. Concert Eveniment. CHRIS THEO JAZZ ...

În memorabila seară de 9 noiembrie a anului de grație 2024 s-a săvârșit în renumitul lăcaș artistic bucureștean care a ...
Trocadero Blues Nights. ATOLUKA BLUES CARTEL. Artiști minunați, blues superb

Trocadero Blues Nights. ATOLUKA BLUES CARTEL. Arti...

Afirmațiile din titlu nu ne aparțin nouă, aparțin prezentatorului Viorel Marinache, dar noi ne raliem lor. A treia trupă de ...
Methadone Skies. Lansare album Spectre at Dawn. La Quantic

Methadone Skies. Lansare album Spectre at Dawn. La...

Am fost prezent aseară la lansarea albumului Spectre at Down al celor de la Methadone Skies din Timișoara. O ante-prezentare ...
Oana Gîtej. PAINTING WORKSHOP. Culorile Toamnei în Noiembrie. Cafeteca Cișmigiu (3)

Oana Gîtej. PAINTING WORKSHOP. Culorile Toamnei în...

Colega noastră de redacție, Oana Gîtej continuă seria de Painting Workshop de la Cafeteca Cișmigiu. Vineri 21 noiembrie 2024 începând cu ora 18.30 pentru ...
"I'm Not Naive", albumul de debut al artistei indie pop Yvonne, s-a lansat oficial și invită auditoriul într-o călătorie fascinantă

„I’m Not Naive”, albumul de debu...

"I'm Not Naive", una dintre cele mai așteptate apariții discografice ale sfârșitului de an, un material semnat de artista indie ...
Florian Lungu. ZILELE JAZZULUI MAGHIAR ÎN BUCUREȘTI

Florian Lungu. ZILELE JAZZULUI MAGHIAR ÎN BUCUREȘT...

Pentru a șasea oară fanii noștri de jazz din capitală au avut privilegiul de a cunoaște și de a aplauda ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.