Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Oana Gîtej. Despre mine…Balerine!

11 iulie 2024 | Artă și divertisment, Balet, Dans, Expoziții, Pictură | 2 comentarii

Bună! Vă mai spun o poveste?

Tot despre mine și promit să fie scurtă. Vor fi mai multe tablouri, în schimb. 

De când eram pitică am avut o pasiune pentru balet. Pe vremea aceea erau filme despre compozitori, operele lor, viața artiștilor… priveam amuțită mai ales scenele de balet.

Mi se părea că Zâna aceea din povești trebuie să fie musai balerină. Nu avea cum altfel…delicatețea, grația, costumele, frumusețea atât exterioara cât și interioară pe care o arătau atunci când dansau…Zâne din povești! Clar!

Am vrut să mă duc la balet, nu am ajuns nici măcar să dau o probă, nu mai contează de ce, așa a fost să fie.

Partea amuzantă este că mă vedeam ca o balerină, chiar și atunci când jucam fotbal cu băieții, când săream garduri, când mă urcam în copaci, când jucam baschet…hihi!

Acum, revenind la zilele noastre, nu am cum să nu pictez din când în când o serie de balerine. Pentru sufletul meu de acum și de când eram pitică.

Așa am făcut și ieri. (n.r. textul a fost scris pe data de 10 iulie a.c.)

Las mai jos o parte mare dintre lucrările mele dedicate baletului și frumosului pe care mi-l inspiră.

Să aveți o vară plină de grație și delicatețe!

Vă îmbrățișez cu drag!

Oana Gîtej


2 Comentarii

  1. Dorian

    Bine te-am regasit Oana Gitej!
    Noua tablourile pe care le-ai prezentat azi si carora le-ai dedicat timp si migala ne induce ideea de balanta, de echilibru.
    Altii ar putea vedea opulenta si voyeurismul, stralucirea si tineretea inocenta in ele. Dorinta de a privi in spatele cortinei.
    Culoarea roz in tablourile tale are, credem, o semnificatie aparte: ea simbolizeaza delicatetea si naturaletea dar contine si o contradictie: ea este simultan sofisticata, complexa dar si pura, nealterata.
    O adevarata desfatare a simturilor si a inimilor arta Oanei Gitej!

Înaintează un Comentariu

Women in Music, primul program de mentorat dedicat femeilor aflate la începutul carierei în industria muzicală din România

Women in Music, primul program de mentorat dedicat...

Mai sunt doar câteva zile din perioada de înscrieri pentru programul de mentorat Women in Music, primul program de mentorat ...
Liliana Popa. "Timpul e doar o cortină" sau Zborul fără margini al Cristinei Crețu

Liliana Popa. „Timpul e doar o cortină”...

Nu știu dacă timpul Cristinei Crețu este cel linear sau cel care se oprește, se dilată, dar sigur timpul în ...
Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri"

Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri”

Artistul Paul Tihan prezintă publicului un nou material. El va porni în luna martie într-un turneu național de promovare. „NODURI ...

Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri”

Artistul Paul Tihan prezintă publicului un nou material. El va porni în luna martie într-un turneu național de promovare. „NODURI prezintă o mână...

Controverse & Conspirații se întoarce!

Dragi tovarăși ai comunității metamoderne, de Dragobete vă invităm la 🎵🔮✨ Cântece, descântece și farmece! ⏳ Când? Pe 24 februarie, de la ora 20;...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie de...

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea e ...
Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single "Psycho Hello"

Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single ...

Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single "Psycho Hello", care va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu 26 ...
Alexu and The Voices Inside lansează albumul "Micile victorii"

Alexu and The Voices Inside lansează albumul ̶...

Trupa Alexu and The Voices Inside, cunoscută pentru cele trei EP-uri și două albume pline de profunzime și emoție, te invită ...
Concert de lansare album Anton. Brațe de Fier

Concert de lansare album Anton. Brațe de Fier

Eveniment găzduit de ANTON şi Quantic Club Quantic Grozavesti Bilete roticket.ro/spectacole/anton-brate-de-fier Duminică, 30 martie, la Club Quantic din București, trupa ANTON lansează cel ...
Sorin Romanescu, Iordache și Tavi Scurtu. Sinteze și Jazz la JOY Club

Sorin Romanescu, Iordache și Tavi Scurtu. Sinteze ...

Trei nume grele din jazz și denumirea ”Sinteze”. Bineînțeles că am fost curioși și am acceptat cu plăcere invitația de ...
Trupa BODARK a revenit pe scenă și nu a făcut-o oricum, ci lansând  un nou single: Vorbește-mi

Trupa BODARK a revenit pe scenă și nu a făcut-o or...

Pe 9 martie, trupa Bodark a lansat noul lor single - Vorbește-mi, printr-un concert în True Club, București. Piesa este ...
Chitaristul român de jazz Daniel Garbin lansează albumul “Rising”

Chitaristul român de jazz Daniel Garbin lansează a...

Aforismul conform căruia muzica și matematica sunt legate este un truism care rareori este explorat în profunzime. Este un clișeu ...
Liliana Popa. Monștri sacri, de Vasile Menzel. Volum de versuri

Liliana Popa. Monștri sacri, de Vasile Menzel. Vol...

Vasile Poenaru Publisher ePublishers, eLiteratura, eDidactica, Editura Coresi 0783 033 509 Citiți cărți de autori români: click aici: https://amzn.to/2ExcryV ! Publicați cu ...
Artistul timișorean Petre Ionuțescu a lansat "Shifting Moods", o nouă călătorie muzicală prin lumi fermecătoare

Artistul timișorean Petre Ionuțescu a lansat ̶...

Reputatul instrumentist și compozitor timișorean Petre Ionuțescu continuă să ne poarte alături de el printr-o serie de explorări audiovizuale remarcabile, ...
Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea. ”Totul e poezie” și ”Armonie”

Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea. ”To...

Eveniment găzduit de Biblioteci Valcene Carol l 26, 240591 Râmnicu Vâlcea, Romania Miercuri, 26 martie 2025, ora 17.00/ Biblioteca Județeană ...
JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII. Neconvențional. La Interbelic

JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII. ...

Eveniment găzduit de Conspiratii si controverse Interbelic Cocktail Bar Durată: 5 ore  JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII–30.03.2025 @CLUB INTERBELIC  Ești ...
The Strizzers aduc concertul "Aproape Acustic" la Retro Pub

The Strizzers aduc concertul „Aproape Acusti...

Trupa românească de rock alternativ The Strizzers vă invită la o seară de rock urban cu un concert special intitulat ...
Bikes On Ice 2025. Ediție aniversară, marcând pragul de 20 de ani. Sâmbătă. Concursuri

Bikes On Ice 2025. Ediție aniversară, marcând prag...

Bikes On Ice 2025. Ziua de sâmbătă a început cu mult așteptata zăpadă care a înviorat un pic motocicliștii îndrăgostiți ...
Jack of all Trades au lansat single-ul ”Tot ce-mi trece prin minte”

Jack of all Trades au lansat single-ul ”Tot ce-mi ...

„Nu am găsit până azi niciun om împăcat cu toate și ăsta ni se pare cel mai mare fiasco” Trupa ...
Evenimentul major al anului 2024 la The PUB Universității. Concertul lui Marco Mendoza

Evenimentul major al anului 2024 la The PUB Univer...

Fără doar și poate evenimentul major al anului 2024 de la The PUB Universității a fost concertul lui Marco Mendoza ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.