Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Traian Ogefescu. Concluzii la final de Vast Plains and Goats Fest 3. Craiova

16 mai 2024 | Distracție, Festivaluri, Metal, Muzică în general, Rock | 0 comentarii

Aș fi vrut să fiu mai prompt cu postarea asta dar la noi, la amatori, activitățile pe lângă care mimam profesionalismul se termină un pic mai târziu, uneori cu săptamânile. Totuși, mi-am rupt un pic de timp din numărat Don’t Feed the Cat-urile vandute (că de rămase nu mai poate fi vorba). Un afurisit de contabil ar zice că ce e de numărat dacă știi câte ai avut și nu mai ai, dar tocmai aici e frumusețea, că el nu știe câte am băut noi. Sic!

În primul rând, peste absolut orice, o să vreau să subliniez faptul că, deși am calculat fix așa demersul ăsta în care capra e venerată și nu sacrificată, unde Sepultura e un tricou rupt cu Morbid Visions iar Altar apare în schemă că e multă lume cu tricouri cu Morbid Angel, faptul că orașul a livrat aceiași treizeci de cunoscători în două zile nu e o dezamăgire ci o confirmare. Chapeaux! Nu s-ar fi întâmplat asta fără acest miez dur și neclintit.

Poartă-n casă și trecem la restul lumii care a umplut de două ori sala: lume multă de la Official Romanian Thrash Metal Club, cu copii, cu soți și soții. Metal Force HMC prezent în corpore la sprijin evident pentru Axecutor și Nocturnal – Unholy Thrash Metal care (și nu mă uimește de loc – că pățesc chestia asta aproape zilnic) a lasat mai multi impietriți de uimire decât Medusa. Finlanda, Portugalia, Italia, deja menționata Bulgarie, Iași, Constanța, Timișoara, Slatina, fiecare și-au trimis aici, unul, doi, trei sau zece maniaci. Cât despre București, cu toate că sunt obișnuit deja cu consistența, de data asta a fost mult peste așteptări. Mii de mulțumiri pentru încredere și suport!

Totuși, toate astea se învârt în jurul unei chestii, iar aia e lineupul. Sper, dar nu îndrăznesc încă să cred, că atât orașul în sine cât și Biergarten Craiova au contribuit cu câte ceva la appealing dar cred cu tărie că principalul motiv au fost trupele. Deja mentionații Nocturnal, Axecutor care în ultimii ani și-au descoperit o nouă dimensiune a sălbaticiei și turbării, Terravore care cumva reușesc să adauge un lustru nou unui stil deja impecabil, Svartgren – niște veterani de dicționar ai valului doi, Vorus – death metal de pus în compendiu la anii 90, NocturN care au adaugat o tușă de sensibilitate, practic mânerul de care o mână netăbacită avea nevoie ca să apuce un lineup atfel complet abraziv, și Goatrocity, o entitate căreia îi cresc cornițele din ce în ce mai rotat an de an!

Am uitat ceva? Sigur că nu, pentru ca ăstia merita capitol separat. Am o istorie de 12 ani cu Alessio Medici III și bumpurile de pe ea o fac la fel de “neregulată” ca o bilă de biliard. Practic omul ăsta mi-a făcut toate damblalele! Vomitor, Goat Semen, Anal Vomit, nenumarate blasfemii iar acum, coroana nenorocirilor, DIOCLETIAN! O mașinărie de riffuri și blasturi, rece ca un frigider de morgă dar cu capacitatea de a umfla vena pe gât a oricărui nefericit din audiență și după care, culmea – deși nu pare motiv de laudă, toată lumea a tăcut un pic, neștiind ce să mai zică. Desigur, Altars Ablaze, o trupă ceas, înființată în 2020, cu album în 2022 și atât.

Pe langă toate astea mai e faptul că noi primim de la CCS o podea și niste pereți dar voi găsiți acolo o scenă, un bar și un stand de merch mai avem câteva mențiuni: Laurentiu Dobre, Alexandru Negrea, Valentin Crimenov de la METAL Bunker. Sau cine să vă caute blând de brățări și să vă facă un grătar a doua zi? Dorin Lungu și Cătălin Petruțiu , frații noștri de la Draculas MC Craiova!

E aproape două și sper să mă ierte Anuta Ogefescu și Gloria că trag mâța de coadă pe la birou dar știu și ele că pe Misha von Biergarten nu o tragi tu de coadă, te împinge ea!

Noapte bună tuturor (sau bună dimineața) și ne vom auzi în foarte scurt timp pentru Metal Bunker și VPG25!

Traian Ogefescu


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Deva Jazz Fest 2024. Pentru două zile, Deva devine capitala jazz-ului din România

Deva Jazz Fest 2024. Pentru două zile, Deva devine...

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează a șaptea ediție a festivalului Deva Jazz Fest. Este un eveniment ...
Florian Lungu. FASCINAŢIA BIG BAND-URILOR LA IAŞI

Florian Lungu. FASCINAŢIA BIG BAND-URILOR LA IAŞI

Un show de jazz structurat în lucrativ parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din municipiul moldav, a oferit ...
Schimb de experiență la Galeria Elite Art din București. Program al Guvernului American

Schimb de experiență la Galeria Elite Art din Bucu...

Pe 15 iulie 2024 Galeria Elite Art din București și-a deschis ușile pentru o întâlnire între artiști. Frații De La ...
Transilvania Bikers XXVI Bikefest (Băile Cojocna). Concursuri

Transilvania Bikers XXVI Bikefest (Băile Cojocna)....

Trofee Cristina Dinu Anul acesta la Întrunirea Transilvania Bikers XXVI Bikefest (Băile Cojocna) au apărut două concursuri noi. Ca în ...
Ștefan Mardale. Duminică spre Luni. CV-ul meu

Ștefan Mardale. Duminică spre Luni. CV-ul meu

La sfîrşitul lui 2023 descopeream un mic text pe care îl credeam pierdut. El fusese CV-ul meu pe o pagină din ...
Schimb de experiență la Galeria Elite Art din București. Program al Guvernului American

Schimb de experiență la Galeria Elite Art din Bucu...

Pe 15 iulie 2024 Galeria Elite Art din București și-a deschis ușile pentru o întâlnire între artiști. Frații De La ...
Brandul MARSEPE prezent la Chocolate Saga 2024. Au adăugat ”etajul” lor de creativitate

Brandul MARSEPE prezent la Chocolate Saga 2024. Au...

Chocolate Saga 2024 a reușit să aducă împreună ciocolatieri din toată țara, anul acesta chiar și din afara țării. Astfel, ...
Deschiderea Evenimentului ”Hora Lupilor Albi”. In memoriam Pavel Coruț. La Ingineri

Deschiderea Evenimentului ”Hora Lupilor Albi”. In ...

Pe 17 iunie 2024 La Ingineri Pub a avut loc a doua ediție a evenimentului „Hora Lupilor Albi” dedicată lui ...
AstroFest, cel mai mare festival de știință, astronomie și explorare a spațiului din România

AstroFest, cel mai mare festival de știință, astro...

A fost organizat de Asociația Science&Technoloy și revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, ...
Deva Jazz Fest 2024. Proiectul Vandercris

Deva Jazz Fest 2024. Proiectul Vandercris

Proiectul Vandercris, inițiat de Horea Crișovan cu patru ani în urmă, va fi prezent la Deva Jazz Fest 2024 în ...
"Have A Blues"... cu B de la Brezoi

“Have A Blues”… cu B de la Brezo...

Se ia o zi caniculară de iulie și se frapează pe valea Lotrului, la poalele munților Cozia. Se picură stropi ...
De ce nu vii și tu la Ivăniș? Tabăra de Folk

De ce nu vii și tu la Ivăniș? Tabăra de Folk

De ce nu vii și tu la Ivăniș? Era prin aprilie, în deja binecunoscuta marți de la The Pub - ...
Cornel marin-Chiorean.  MAJA EN VERDE

Cornel marin-Chiorean. MAJA EN VERDE

MAJA EN VERDE - Femeie verde crud sau cum văd eu renaşterea DUPĂ DEZASTRU CARE VA SĂ VINĂ ...
ROSIE FRATER-TAYLOR la Deva Jazz Fest 2024

ROSIE FRATER-TAYLOR la Deva Jazz Fest 2024

ROSIE FRATER-TAYLOR "Un artist de a cărui muzică m-am îndrăgostit" Gilles Peterson, BBC 6 Music "O nituire absolută... care aduce ...
TrupaDestin în concert la RebelX 2024 la Pitești

TrupaDestin în concert la RebelX 2024 la Pitești

RebelX este un festival ce-și propune să promoveze trupele tinere și talentate din rock-ul și metalul românesc. https://contacteculturale.ro/2024/07/13/a-inceput-rebelx-2024-chitaristii-argeseni/ Multe dintre ...
Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic. București

Psychosounds Fest 2024. Festival Metal la Quantic....

Psychosounds Fest 2024 Quantic , București 20-21 septembrie Line-up: DEAD CONGREGATION – death metal, Greece INFERNO – black metal, Czech Rep. MASTIC SCUM – ...
A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

A început RebelX 2024. Chitariștii argeșeni.

O scenă imensă, cu mult mai mare decât anul trecut, cu mari ecrane laterale ne-a așteptat anul acesta în Parcul ...
Deva Jazz Fest 2024. Din partea gazdelor ... Steel Blues

Deva Jazz Fest 2024. Din partea gazdelor … S...

Din partea gazdelor vă prezentăm trupa Steel Blues care vine în acest an cu lucrări muzicale noi, dinamice cu soluții ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.