Invitată fiind vineri, 5 aprilie 2024, la Biblioteca Academiei Române, la o sărbătoare a Poeziei, zi dedicată neomodernistului Nichita Stănescu, am avut bucuria să-l revăd după ani pe poetul Theodor Răpan, discipol al lui Nichita.
După „Schimbarea la față”, străbătând „Hotarul de foc”, cu „Poștalionul de seară”, „Pur și simplu” Jurnalul prorpriului heruvim, respirând „La umbra cuvântului”, „Dincolo de tăcere”, „Prin labirintul sinelui”, prin anotimpurile „Evangheliilor” regăsite de el însuși, SONETARUL Theodor Răpan, îmblânzitorul „Inorogului” caută și găsește RIME (De trei ori 33+1), „Rime în floare”, „Rime în risipire”, „Rime în joc”, „Rime în fel și chip”, „Rime în alb și negru”, „Rime în așteptare”, „Rime în si bemol”, iar acum, în 2024 a adus „Rime în lumină” (De trei ori 33+1), recentul său volum de poeme, poeme terțiene acu, nu „octavele” de acum 7 ani.
1.Terțina dintâi a înluminării
„Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi”.
„Rime în lumină” (De trei ori 33+1) este cel de al VIII- lea pas dintr-un amplu proiect – 1001 Teríene, în 10 volume, scris cu acel colț al inimii muiat într-o lacrimă vorbitoare. Adevăratul motiv al realizării terțienelor actuale își are izvorul în admirația și recunoștința ce le nutresc dintotdeauna față de Nichita Stănescu, veșnic viu pe catapeteasma inimii mele !
Un modest dar literar de ziua sa de naștere, 31 martie !” după cum mărtrisește autorul, Theodor Răpan.
După cele 33 de sonete terțiene veți descoperi
Terțina de final
Titlurile volumelor, titlurile poemelor sale sunt metafore, micropoeme.
Theodor Răpan ignoră tiparele topice și stilistice, dezarticulează sintaxa și creează un nou limbaj liric. Fantezia metaforică, asocierile semantice conferă forța de transfigurare a realității.
Theodor Răpan este unul dintre discipolii literari ai lui Nichita Stănescu și ai lui Gheorghe Tomozei.
A debutat cu volumul “Hohotul apelor” în 1975, urmat de “Privind în ochii patriei”, “Hotarul de foc”, “Așa cum sunt”, “La umbra cuvântului”, Muzeul de păstravi” și altele. Theodor Răpan a publicat și în revista “Pentru Patrie” ca ziarist în cadrul Ministerului de Interne și a lucrat ca diplomat.
9 aprilie 2024
Textul a fost primit de la Liliana Popa
Lumea literara este in ultima vreme mai deschisa la poezia cu continut religios.
Fructul reflectiei filozofice la Theodor Rapan este relatia sa cu zeii, cu strabunii, cu universul.
Vastele taramuri pe care el le exploreaza sunt cele unde spiritualitatea, credinta, arta si misterul se intrepatrund.
Spatiul dintre credinta si indoiala este examinat cu asemena naturalete de Theodor Rapan incat el atinge parca esenta umanitatii, umanismul.