Noi am parcurs un drum normal până la Zadar Bar să-i vedem pe cei care poposesc acolo veniți de pe un drum barbar.
”Un DJ și un toboșar intră într-un bar-bar-bar…” (Victor Hariton)
.C.C și Juan.
Și pentru că ne-a plăcut avanpremiera o preluăm și noi.
”Pregătim un experiment organic,
Cu averse de dans dinamic;
Anunțăm ritmuri barbare, fără candoare
și sunete rare, pline de culoare;
Drum-ul se întâlnește cu bass-ul
Ritm eclectic la tot pasul.”
https://contacteculturale.ro/2024/02/13/drum-barbar-cu-c-c-si-juan-la-zadar-bar/
Și chiar așa a fost. O dinamică plăcută, ritm minimal, parcurs de DJ .C.C și completat substanțial de complexitatea exprimării artistice a lui Juan.
O îmbinare straniu de bună între electronica .C.C și mâinile magice ale lui Juan ce au făcut ca aproape toată asistența să țină ritmul cu capul și piciorul. O adulmecare plăcută între siliciul aparaturii și multitudinea de instrumente de percuție prezente.
Ritmul i-a prins și pe cei care au glăsuit într-una.
Stilul de muzică experimental prinde și cunoaștem personaje importante din jazzul actual care cochetează cu așa ceva.
Suntem oricând încântați să fim prezenți la experimente artistice. Se întâmplă lucruri la Zadar Bar.
Stela Feldrihan, Cătălin Statie
0 Comentarii