De Sf. Valentin, Emeric Imre a ales Timișoara pentru un concert care a conținut numai piese de dragoste, în locul plin ochi, al deja cunoscutului pentru amatorii de folk clasic românesc, Porto Arte!
Trioul compus din: Emeric Imre – chitară, voce-, Jimi El Laco/Nightlosers – chiatară, bouzouki, vioară și Marius Roje – clape, au cântat cu o scurtă pauză pentru circa 2 ore și jumătate. Câteva din melodii au avut fost scrise și compuse chiar de Emeric Imre, însă marea majoriate au fost pe versurile unor cunoscuți poeți români Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Ion Minulescu. Viorel Gârbaciu, Dorin Tudoran.
Turneul prin vestul țării a inclus Drobeta Turnu Severin și va contina cu Arad, Oradea, Zalău iar pe 24 februarie va fi prezent din nou pe scena Naționalului timisoarean de Dragobete alături de artiștii locali și Lavinia Sandru într-un spectacol de muzică și poezie…..va fi foarte frumos, fără îndoială.
Poate pentru că a facut armata aici (la tancuri) l-a determinat să povestească mai mult de Timișoara, să se oprească în special asupra pieselor compuse în perioada când era militar, să comunice cu publicul diverse întâmplări legate de evoluția lui muzicală.
Tot concertul a fost deosebit, atât datorită legăturii profunde dintre muzică și versuri dar este de subliniat și participarea alternativă, când la vioara, când la bouzouki a virtuosului Jimi EL Laco care a încântat audiența în diverse momente.
Costin DD
0 Comentarii