Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Familia Addams vizitează Craiova

14 februarie 2024 | Distracție, Informativ, Muzică în general, Teatru | 0 comentarii

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova.

Evenimentele sunt programate marți, 27 februarie și miercuri, 28 februarie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.  

 

Prezența Familiei Addams la Craiova se datorează unui schimb cultural pe care cele două prestigioase instituții de cultură – Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul EXCELSIOR din București – îl efectuează la finalul acestei luni: Excelsior va prezenta la Craiova Familia Addams, iar în aceleași zile, Naționalul craiovean va prezenta la București, pe scena Teatrului EXCELSIOR, spectacolul Outfitul șearpelui, un spectacol „poeticoregrafic” de Andrea Gavriliu bazat pe versurile lui Marius Aldea.

Excentrica familie Addams, care la începutul anilor ‘90 cucerea publicul larg prin versiunea cinematografică omonimă, i-a inspirat pe Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa în crearea unei adaptări muzicale originale care revizitează universul Addams dintr-o perspectivă surprinzătoare, confruntându-i pe Gomez și pe Morticia cu ceea ce s-ar putea numi „coșmarul” oricăror părinți: copiii cresc (prea repede).

Ajunsă la vârsta adolescenței, Wednesday, unica lor fiică, se îndrăgostește de Lucas Beineke, un băiat drăguț dintr-o familie respectabil de „normală” și decide să îi încredințeze secretul tatălui ei, care nu doar că este nevoit să accepte cruda realitate, ci și să facă ceva ce nu a mai făcut vreodată: să îi ascundă adevărul iubitei sale soții. Totul va lua o întorsătură neașteptată în noaptea când „prea normalii” Beineke ajung să cineze în casa „ciudaților” Addams – un festin nocturn care va confrunta cele două familii cu limitele (a)normalității și cu rezistența în fața schimbării.

Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia și costumele, producția muzicală a fost asigurată de Alexandra și Alexei Țurcan, decorurile au fost realizate de Sabina Spatariu, lighting design-ul este semnat Costi Baciu, iar echipa de creație a spectacolului este completată de Octavian Mardale (peruci, machiaj), Maria Alexievici (pregătirea muzicală), Cristian Niculescu (video), Monica Petrică (asistent coregrafie), Andrei Șova (asistent scenografie, recuzită), Daniel Măndiță (consultant tango argentinian).

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Lucian Ionescu (Gomez Addams), Oana Predescu (Morticia Addams), Ana Udroiu (Wednesday Addams), Mihai Cheregi (Pugsley Addams), Mihai Mitrea (Unchiul Fester), Oana Pușcatu (Bunica), Mircea Alexandru Băluță (Lurch), Maria Alexievici (Alice Beineke), Doru Bem (Mal Beineke), Dan Pughineanu (Lucas Beineke) și Andreea Hristu (Marchiza), Iulia Samson (Mireasa), Cristina Danu (Balerina), Alex Popa (Clownul), Dan Clucinschi (Soldatul), Ovidiu Ușvat (Gangsterul).

Fără să își propună, Familia Addams îi învață pe cei din Familia Beineke – de fapt, pe noi toți – câteva lecții de viață. 

Familia Addams ne învață lecția toleranței, a acceptării.

Cu tot alaiul ei de personaje stranii, cu gustul ei pentru tot ce e funebru, lugubru și dark, atât de diferiți de ceilalți, cei din neamul Addams ne oferă surpriza descoperirii unei familii pline de calități și de valori. Noi, cei „normali”, suntem cei care ștampilăm, limităm și respingem  ceea ce nu înțelegem la o primă vedere. Clanul Addams ne dinamitează prejudecățile și ne arată că a fi excentric, ieșit din norme, e o calitate, aceea a unicității, a originalității.

 

Familia Addams ne învață lecția râsului.

Humorul și autoironia lui Gomez & Comp., așa negre cum sunt, ne ajută să trecem mai ușor peste problemele  și greutățile vieții, peste dimensiunea de necuprins a morții. „Vino către umbră râzând”, ne spune Lurch în finalul spectacolului, ca o concluzie de luat aminte.

 Familia Addams ne învață lecția iubirii.

Gomez și Morticia se iubesc ca în prima zi și la fel de mult își iubesc copiii. Unchiul Fester, acest ciudat înrudit cu nebunii lui Shakespeare, ne demonstrează că orice devine posibil atunci când iubești, inclusiv o căsătorie cu Luna. Datorită lui, Familia Beineke se redescoperă și peste toată povestea plutesc aburii unui parfum misterios, cu note dark de acrimonium. E parfumul Tango de Amor, cel al iubirii.

 

Familia Addams, cu gustul ei pentru tot ce e mortuar, ne învață să rămânem vii.

Răzvan Mazilu

 

TRAILER SPECTACOL:

https://youtu.be/XpHgpZRbmGg?si=SiZsv_kpzULn7RbH

Biletele pentru cele două reprezentații ale spectacolului Familia Addams ce vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova se pot achiziționa de la Agenția de bilete a Naționalului craiovean dar și online, din platforma www.bilet.ro

 

Bilete:

27 februarie, ora 19:00 – https://www.bilet.ro/eveniment/familia-addams-craiova-13195-41397

28 februarie, ora 19:00 – https://www.bilet.ro/eveniment/familia-addams-craiova-13195-41399

  

FAMILIA ADDAMS

Libretul: Marshall Brickman & Rick Elice

Muzica și versurile: Andrew Lippa

Traducerea și adaptarea textului: Carmen Stanciu

Traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu

 

Cu: Lucian Ionescu, Oana Predescu, Ana Udroiu, Mihai Cheregi, Mihai Mitrea, Oana Pușcatu,

Mircea Alexandru Băluță, Maria Alexievici, Doru Bem, Dan Pughineanu și Andreea Hristu, Iulia Samson, Cristina Danu, Alex Popa, Dan Clucinschi, Ovidiu Ușvat

 

Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu

 

Producția muzicală: Alexandra și Alexei Turcan

Decoruri: Sabina Spatariu

Lighting design: Costi Baciu

Peruci, machiaj: Octavian Mardale

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici

Video: Cristian Niculescu

Asistent coregrafie: Monica Petrică

Asistent scenografie, recuzită: Andrei Șova

Efecte speciale și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic

Corepetitori: Anca Săftulescu, Maria Alexievici

Consultant tango argentinian: Daniel Măndiță

 

Recomandare vârstă: 12+

Durata spectacolului: 2h 30’ (cu pauză)

 

 


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Women in Music, primul program de mentorat dedicat femeilor aflate la începutul carierei în industria muzicală din România

Women in Music, primul program de mentorat dedicat...

Mai sunt doar câteva zile din perioada de înscrieri pentru programul de mentorat Women in Music, primul program de mentorat ...
Liliana Popa. "Timpul e doar o cortină" sau Zborul fără margini al Cristinei Crețu

Liliana Popa. „Timpul e doar o cortină”...

Nu știu dacă timpul Cristinei Crețu este cel linear sau cel care se oprește, se dilată, dar sigur timpul în ...
Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri"

Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri”

Artistul Paul Tihan prezintă publicului un nou material. El va porni în luna martie într-un turneu național de promovare. „NODURI ...

Paul Tihan lansează EP-ul „Noduri”

Artistul Paul Tihan prezintă publicului un nou material. El va porni în luna martie într-un turneu național de promovare. „NODURI prezintă o mână...

Controverse & Conspirații se întoarce!

Dragi tovarăși ai comunității metamoderne, de Dragobete vă invităm la 🎵🔮✨ Cântece, descântece și farmece! ⏳ Când? Pe 24 februarie, de la ora 20;...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie de...

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea e ...
Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single "Psycho Hello"

Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single ...

Trupa Onenightstand anunță lansarea noului single "Psycho Hello", care va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu 26 ...
Alexu and The Voices Inside lansează albumul "Micile victorii"

Alexu and The Voices Inside lansează albumul ̶...

Trupa Alexu and The Voices Inside, cunoscută pentru cele trei EP-uri și două albume pline de profunzime și emoție, te invită ...
Concert de lansare album Anton. Brațe de Fier

Concert de lansare album Anton. Brațe de Fier

Eveniment găzduit de ANTON şi Quantic Club Quantic Grozavesti Bilete roticket.ro/spectacole/anton-brate-de-fier Duminică, 30 martie, la Club Quantic din București, trupa ANTON lansează cel ...
Sorin Romanescu, Iordache și Tavi Scurtu. Sinteze și Jazz la JOY Club

Sorin Romanescu, Iordache și Tavi Scurtu. Sinteze ...

Trei nume grele din jazz și denumirea ”Sinteze”. Bineînțeles că am fost curioși și am acceptat cu plăcere invitația de ...
Trupa BODARK a revenit pe scenă și nu a făcut-o oricum, ci lansând  un nou single: Vorbește-mi

Trupa BODARK a revenit pe scenă și nu a făcut-o or...

Pe 9 martie, trupa Bodark a lansat noul lor single - Vorbește-mi, printr-un concert în True Club, București. Piesa este ...
Chitaristul român de jazz Daniel Garbin lansează albumul “Rising”

Chitaristul român de jazz Daniel Garbin lansează a...

Aforismul conform căruia muzica și matematica sunt legate este un truism care rareori este explorat în profunzime. Este un clișeu ...
Liliana Popa. Monștri sacri, de Vasile Menzel. Volum de versuri

Liliana Popa. Monștri sacri, de Vasile Menzel. Vol...

Vasile Poenaru Publisher ePublishers, eLiteratura, eDidactica, Editura Coresi 0783 033 509 Citiți cărți de autori români: click aici: https://amzn.to/2ExcryV ! Publicați cu ...
Artistul timișorean Petre Ionuțescu a lansat "Shifting Moods", o nouă călătorie muzicală prin lumi fermecătoare

Artistul timișorean Petre Ionuțescu a lansat ̶...

Reputatul instrumentist și compozitor timișorean Petre Ionuțescu continuă să ne poarte alături de el printr-o serie de explorări audiovizuale remarcabile, ...
Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea. ”Totul e poezie” și ”Armonie”

Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea. ”To...

Eveniment găzduit de Biblioteci Valcene Carol l 26, 240591 Râmnicu Vâlcea, Romania Miercuri, 26 martie 2025, ora 17.00/ Biblioteca Județeană ...
JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII. Neconvențional. La Interbelic

JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII. ...

Eveniment găzduit de Conspiratii si controverse Interbelic Cocktail Bar Durată: 5 ore  JAM SESSION MARCA CONTROVERSE & CONSPIRAȚII–30.03.2025 @CLUB INTERBELIC  Ești ...
The Strizzers aduc concertul "Aproape Acustic" la Retro Pub

The Strizzers aduc concertul „Aproape Acusti...

Trupa românească de rock alternativ The Strizzers vă invită la o seară de rock urban cu un concert special intitulat ...
Bikes On Ice 2025. Ediție aniversară, marcând pragul de 20 de ani. Sâmbătă. Concursuri

Bikes On Ice 2025. Ediție aniversară, marcând prag...

Bikes On Ice 2025. Ziua de sâmbătă a început cu mult așteptata zăpadă care a înviorat un pic motocicliștii îndrăgostiți ...
Jack of all Trades au lansat single-ul ”Tot ce-mi trece prin minte”

Jack of all Trades au lansat single-ul ”Tot ce-mi ...

„Nu am găsit până azi niciun om împăcat cu toate și ăsta ni se pare cel mai mare fiasco” Trupa ...
Evenimentul major al anului 2024 la The PUB Universității. Concertul lui Marco Mendoza

Evenimentul major al anului 2024 la The PUB Univer...

Fără doar și poate evenimentul major al anului 2024 de la The PUB Universității a fost concertul lui Marco Mendoza ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.