Trocadero Blues Nights tinde să devină principalul brand ce performează la The PUB Universității. Conceptul lui Radu Lupașcu și expertiza lui în domeniu aduce pe scena mai sus amintită crema celor ce cântă blues.
Și a început bine anul 2024 cu Baicea Blues Band care se bucură de susținerea și aprecierea grupului de prieteni marțieni în frunte cu Radu Birișteică.
Baicea Blues Band a avut parte de mult public căruia i-a dăruit, încă o dată, tot ce a avut mai bun trioul atât de experimentat, George Baicea, Cătălin Răsvan, Nicu Georoiu. Recunoaștem și că Nicu a fost molipsitor de binedispus.
Piesele lui Jimi Hendrix au fost prezente pe tot parcursul concertului, la care s-au adăugat și cele ale unor cunoscuți muzicieni ai genului. Nu au lipsit compozițiile proprii.
Concertul a debutat cu prezentarea cosmopolită a elegantului nostru prieten Viorel Marinache, aparținând și el grupului amintit la începutul articolului. Dacă nu ar fi fost sala plină ai fi crezut că este un concert pentru prieteni.
Valoarea intrinsecă a lui George Baicea și a echipei sale este aceea ce adună auditoriu la fiecare dintre concertele susținute.
Invitatul special, cunoscutul muzicuțist Marcian Petrescu, a ținut spectacolul la aceeași înălțime a virtuozității, dar despre prezența lui pe scenă vom reveni cu un alt articol și materiale.
George Baicea pune mult suflet în ceea ce face, este foarte serios, prezența lui scenică este evidentă, impune la fel de mult cum impune tehnica sa desăvârșită. De mulți ani rezistă în topul celor mai buni chitariști de blues și suntem siguri că se va menține în continuare pe podium.
Vă invităm să fiți prezenți la serile Trocadero Blues Nights, se anunță multe și de calitate. Vom avea un final de ianuarie și luna februarie pline de bucurii din blues, la ”The PUB Universității”.
Pregătiți palmele, aveți de aplaudat. Pregătiți vocile, aveți de fredonat, va fi greu să stați deoparte!
Stela Feldrihan, Cătălin Statie
0 Comentarii