Va fi un concert special, la care vor urca pe scenă foști membri care au făcut parte din trupă și care împreună cu chitaristul Alin Moise au scris o parte din istoria uneia dintre cele mai apreciate formații noi de heavy metal românesc.
În cadrul concertului aniversar, trupa MOISE va cânta atât piese vechi de pe primul album, cât și piese noi, unele chiar în premieră, care vor face parte de pe următorul material discografic al trupei.
În prima parte a serii vor încinge atmosfera trupele 9.7 Richter, Tragic și Green Prophet.
Așadar, vă așteptăm pe 27 ianuarie în club Quantic la un concert “one in a lifetime”, să petrecem împreună.
0 Comentarii