Al treilea concert al primei zile a festivalului a adus pe scenă un fenomen. Matteo Mancuso.
Deși foarte tânăr, la 26 de ani virtuosul chitarist a fost recunoscut deja de marile nume mondiale, chitariști de referință.
”Matteo, care provine din insula îndepărtată a Siciliei, a fost născut în 1996 și crescut în apropierea orașului Palermo, urmând mai apoi să emigreze în Statele Unite. Matteo ar putea fi, cu siguranță, unul din cele mai „bine păstrate secrete” în descendența celor mai buni chitariști italoamericani precum Zappa, Vai, Satriani, Di Meola, Petrucci, Gambale etc.”
Al Di Meola: „Un talent absolut; abilitatea sa de improvizație este mai avansată cu ani lumină. Ar lua două sau trei vieți omenești. Îmi amintește de momentul în care Jaco (Pastorius) a apărut în peisaj… cum a devenit atât de bun într-un timp atât de scurt..?”
Steve Vai: „Evoluția și viitorul chitarei este asigurată în mâinile artiștilor de genul… e la cu totul alt nivel, tonul, atingerea, notele… sunt artiști foarte perspicace, fără vreo scăpare!”
Matteo Mancuso devine absolvent, cu mențiuni onorabile, al secției de chitară jazz de la Palermo Conservatory of Music. La scurt timp, își reia activitatea live și împarte scena cu însuși Al Di Meola la chitară clasică, în încheierea festivalului Eddie Lang Jazz Festival în 2022.
”Pe lângă stilul său multi-fațetat, eclectic, cu elemente clasice, aspectul care îi oferă unicitate lui Matteo este utilizarea degetelor în locul tehnicii obișnuite care necesită o pană. Când toate acestea întâlnesc și un ton magnific și un sunet original îi propulsează talentul într-o ligă superioară.”
Formula sa de trio a prestat un jazz de mare clasă.
Am simțit că trăim niște momente prețioase de care ne vom aminti peste ani și vom fi bucuroși că am fost prezenți la un spectacol live al unui interpret de mare valoare și recunoaștere.
Pe lângă virtuozitatea și profesionalismul pe care noi le apreciem la orice artist, prezența lui Matteo Mancuso ne-a adus o stare frumoasă, am simțit că aduce cu el o poveste. Povestea multelor ore de studiu în care a perfecționat fiecare notă, acord sau element de virtuozitate, în care a făcut chitara să i se supună și să ne spună apoi nouă cât de frumoasă este muzica.
Am observat și la colegii de trupă ai lui Matteo o mare bucurie de a cânta, apreciere și încredere în prietenul lor și respect pentru calitatea lui de conducător al trupei și show-ului. Se simt excelent împreună, pe scenă. Foarte serioși din punct de vedere profesional, au răsplatit publicul cu adevărate demonstrații de virtuozitate și originalitate. O echipa bine închegată, cu o comunicare și sincronizare perfectă. Receptivi la reacțiile publicului, și-au arătat plăcerea de a fi apreciați și aplaudați.
Foarte legați de locurile natale, Matteo Mancuso și trupa și-au descris țara în cel mai frumos posibil. Au derulat, din tot sufletul, minunate imagini siciliene, descrise printr-o interpretare muzicală de mare rafinament. Matteo a precizat că el este în primul rând ”sicilian”, apoi italian.
Piesa de rezistență a fost cea dedicată tatălui său și care a demonstrat că peste tehnica sa infaibilă se așterne o melodicitate absolută.
Valoarea fotografiilor făcute cu această ocazie împreună cu Radu Lupașcu, Mircea Goian, Gabriel Petric și Gabriel Hărăguș va crește exponențial împreună cu creșterea valorii lui Matteo Mancuso pe scena mondială. La fel și cea a trioului împreună cu subsemnata.
Nu sunt multe festivaluri care se pot lăuda că au avut în concert un super artist la vârsta când i se prezice un viitor frumos.
Captivați, fermecați, suntem încântați să împărtășim bucuria spectacolului cu cititorii noștri.
Stela Feldrihan
0 Comentarii