Nuanțele Corinei Dașoveanu se coboară din cerul înalt și se oglindesc în adâncuri de mare, unduiesc pe linia orizontului se întâlnesc și hotărăsc ce albastru să ofere dimineața ochilor arzători, purificatori de albastru, arzători de freamăt lăuntric. Pentru că diminețile ei sunt altfel, fiecare clipă e altfel, fuziuni cu timpul și spațiul pe care îl parcurge vrăjită, desvrăjindu-l, în universul ei de esențe.
Daimonul marilor romantici …..
Mi se părea plecată demult într-o aventură a spiritului său, neatinsă de realitatea imediată, trece cântând peste toate, dornică să ajungă ACOLO, pas cu pas pășind pe metafore vibrante și puternice, altfel se oprește undeva.
“chem o pasăre
și-mi șterg simplul de ea… “
De fapt realitatea poetului e doar atât cât vrea să o cuprindă cu retina. Fără încărcătură emoțională versul rămâne o simplă frază.
“strânge în buzunar resturile, străzile,
trotuarele umede șterge-le la ochi,
mătură etajele, închide claxoanele-n cuști,
alungă toate păsările spre sud.
înțelegi?
a murit,
a murit el, nordul și ce ți-a mai fost –
trezirea de dimineață, gustul cafelei,
asemănarea și umbra”
“era cea mai frumoasă din Țara de Zăpadă
prin ea treceau bărbații-n șir lung ca la paradă
dar nu știa nici unul că arșița ei sfântă
e un pumnal de gheață ce-n moartea lor se-mplântă
avea trei nuci de aur sub patul ei de onyx
și-un evantai de ceață-ncrustat cu ochi de Phoenix
iar baldachinul negru sculptat de elfi sperjuri
te îmbia cu vocea nescriselor scripturi”
Instinctul său artistic are o poeticitate generatoare de trăiri, de aduceri aminte, de emoții. Poeticitatea ei devine dedicată, convingătoare pe măsură ce îi citești poemele, există cineva căreia îi scrie mereu, neîntrerupt, doar ea știe unde și până unde, parcă își propune să scrie o epopee..Poezia sa are esență, consistență, mesaj puternic și atâta încărcătură emoțională. Cred că e un mijlocitor între zei și oameni, între cer și pămînt. Cred că are emergența solară a poetului apolinic, dar are și curajul asumării și pe cel al cunoașterii.
“în timp ce-i deschideam
madrigale de ierni
la primul cer,
în fotografia
pe care încă nu am făcut-o,
el a dat drumul lunilor să alerge
ca niște iepe albastre, sălbatice
și partea lor nevăzută
cobora,
cobora
spre omătul meu
de femeie neviscolită.”
Realitatea surprinsă în proză ne-a uimit la ultima ședință a cenaclului “Poeții cetății”. Va fi un roman clasic, realist (nu modernist !) în care ea, scriitoarea, omniprezentă interpreteză ubicuu întâmplări, creează personaje într-un grai oltenesc propriu. Lumea, spațiul, timpul alese de Corina Dașoveanu se manifestă prin interiorizarea fluxului amintirilor, pornește din prezent și scrie ca și cum își amintește…
Pe noi ne-a cucerit de fiecare dată. Corina Dașoveanu va intra în Istoria literaturii române.
Semnez și datez,
Liliana Popa
14 iulie 2023
Ascultand poezia Corinei Dasoveanu ne-am pus intrebarea credem fireasca : “De ce-si lasa ea toate poeziile fara titlu?” Si a venit alta intrebare: “O face deliberat, pentru a evita ceva sau vrea sa ne transmita in felul acesta un mesaj ?
Deliberand pret de mai multe minute si ascultand inca o data si inca o data poezia ei, credem ca am gasit raspunsul la aceste intrebari.
Corina Dasoveanu lasa poeziile neintitulate pentru ca vrea ca ele sa se contopeasca, sa fie una cu cealalta. Acest lucru ne arata ca poeziile sale sunt de fapt o descriere a vietii autoarei si nu idei disparate, izolate, singuratice. Niciuna nu este mai importanta decat alta si se completeaza formand un tot unitar.
Felicitari !