TIC-TIC, TAC, pe acorduri de chitară
Mi se naște tainic gând
Și oftez așa deodată cugetând:
Casele, din munți, pierdute,
Par că râd în colț de geam,
Cu căciuli posomorâte,
Că-s uitate prin păduri și…de furi.
Timpu-și țese lin destinul
Fără-avea un pic habar.
Peisajul e de toamnă
În culori de mare har.
Munții stau ca-nalte ziduri,
Cerul este periscop,
Gol e sufletul și singur,
În case fără noroc.
E speranță și uitare de tristeți, ce stau să cadă,
Pe ai caselor pereți.
Mă închin la nemurire,
Gându-mi este îndrăzneț.
Versuri de Daniela Mirela Popescu
Fotografiile lui Sorin Moise
Salutam reaparitia poetei Daniela Popescu pe Contacte Culturale!
O metafora despre viata si moarte este aceasta poezie cu aspecte enigmatice si infricosatoare pe alocuri.
Poeta isi foloseste imaginatia si noua intuitia atunci cand spune: “ Timpu-si tese lin destinul/ Fara-avea un pic habar” facandu-ne sa punem intrebarea: Oare ce se afla inauntru?
Dand jos zidul care separa fiinta exterioara de sentimentele noastre profunde cred ca putem gasi, inauntrul nostru negresit, raspunsul la aceasta intrebare.
Frumoasa metafora !