Seria de expoziții din cadrul proiectului “albastru cer” este găzduită de către Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, în galeria Cuhnia. Vernisajul expoziției a avut loc sâmbătă, 12 august 2023.
La vernisaj au fost prezenți colegii noștri Oana Gâtej(pictor amator), Mugur Dumitriu(poet și actor) și Mike Vlahopol(muzician).
Expozițiile din cadrul proiectul “albastru cer” fac parte dintr-un program ce are în prim plan promovarea arhitecturii vernaculare rurale din țară, dorind să pună în lumină elemente ale patrimoniului identitar rural vernacular din Transilvania prin prezentarea sub formă de artă plastică, fotografie și instalații audio-video. Tema principală în aceste expoziții este culoarea “albastru”, accentul fiind pus pe diverse nuanțe ale culorii, dar și pe legătura dintre cadrul construit și mediul natural înconjurător.
Propunerea curatorială a fost și este compusă din 3 expoziții și instalații foto-audio-video:
– “frig”, “dor” reunesc 24 de tablouri și 24 de schițe care ilustrează case și peisaje din satele Șona, Rășinari, Viscri, dar și o casă aflată la Muzeul Astra din Sibiu.
– “Manifest pentru Patrimoniu”, este formată din 13 printuri fotografice ale unor case din Șona, Alțâna, Daia, Roadeș sau Pelișor.
Daria Frunză – pictură în ulei pe pânză // dariafrunza.com – arhitect pasionat de pictură încă din copilărie. Este la a treia serie de expoziții dedicate patrimoniului, pe lângă cele dedicate Roșiei Montane și culelor oltenești.
Claudiu Maier – fotografie, audio-video – mai degrabă organizator decât artist, aceasta fiind doar a doua sa expoziție. Experimentează cu arta digitală și diferite tehnologii și fotografiază din pasiune de peste 15 ani, dar mai degrabă cu scop documentar-personal.
Expoziția a fost precedată de o conferință de presă.
Filmul conferinței de presă îl găsiți la finalul articolului. Acolo veți găsi explicații suplimentare despre conceptul vernisajului.
Vor urma o serie de articole ale redacției despre eveniment.
Contacte Culturale
0 Comentarii