A fost o seară de neuitat, una din acele ocazii în care se întâlnesc doi artiști care trebuie să cânte împreună, spre deliciul tuturor. Publicul a simțit din plin ce înseamnă să ai ocazia să asiști la un spectacol live ”live”. Adică oamenii noștri, artiștii de pe scenă, sunt atât de buni profesioniști, încăt au vrut să vadă ce iese fără repetiție.
În afară de improvizația specifică oricărui spectacol de jazz și de unicitatea solo-ului orcărui artist, am asistat la niște momente unice prin valoarea lor, cât și prin comunicarea dintre artiști. Foarte intens dialogul de pe scenă. Și dialogul dintre artiști și fanii prezenți la spectacol.
Protagonistul principal al serii, jazz-man-ul pianist Alex Pădureanu, ne-a demonstrat încă o dată cât de talentat este și cât de captivantă este prestația sa pentru spectatori. Cu o plăcere imensă de a cânta și de a face spectacol, Alex și-a coordonat excelent colegii de pe scenă.
Alex și-a ales foarte bine un invitat pe măsură, pe muzicianul Mike Vlahopol, cu experiență în mai multe stiluri muzicale.
Unde e Mike e fun și vin fani. Mike a urcat pe scenă și a continuat distracția. Se vede că cei doi artiști se apreciază reciproc și că le face mare plăcere să cânte împreună. Spectatorii au reacționat la clapa lui Alex și la chitara lui Mike. Mike și Alex i-au încurajat pe colegii de la percuție și bas să se dezlănțuie fără portativ și să creeze momente unice.
În local s-a dansat, au fost ropote de aplauze, ropote pe clapa lui Alex și pe chitara lui Mike. La plecarea din local ne-am dat seama că și afară au fost ropote de ploaie, dar pe care nu le-am auzit, se înțelege de ce.
Stela Feldrihan
Nota redacției: Piesa se numește Tune 88, originally by Jeff Lorber.
Mike Vlahopol: ”Întrebându-l pe Jay Gore dacă știe piesa mi-a spus că este foarte bun prieten cu Jeff și că au cântat împreună această piesă. arătându-mi chiar o poză cu ei din culise…”
0 Comentarii