”… revenim pe scena din Quantic alături de CRIMENA & Implant pentru Refuz. Noi începem de la 8 fix și am pregătit cele mai hard piese pe care le avem PLUS invitați speciali”
Am folosit acest citat din autopromovarea lor ca să arătăm ce eveniment s-a petrecut la Quantic.
Simplu și la obiect!
Tineri frumoși, rock pur și simplu, clar, hard, potrivit pentru introducerea în atmosferă.
https://www.facebook.com/JackofallTradesRO/
Încă de la primele acorduri ne-am dat seama că o dau pe hard. Chiar dacă ei se declară ca fiind în zona rockului alternativ, cu versuri de tipul indie, soundul revărsat de pe scenă a avut greutatea necesară. Sunetul a fost plin, se vede că sunt o trupă rodată, au o foarte bună prezență scenică și foarte multă priză la public.
Entuziasmul lor s-a asociat cu entuziasmul publicului și a ieșit un concert ce merită menționat.
Pentru că avem cititori care sunt interesați de versuri am căutat prin YouTub-ul lor o piesă cu versuri.
E-OK
Care din noi le simte pe bune?
Care din noi regretă ce spune?
Care din noi vrea s-aibă dreptate?
Care din noi renunță la toate?
Tu ai obținut tot ce-ai vrut și-acum tot tu
Ai cam uitat începutu’, iar eu
N-am vrut să m-agăț de nimeni
Și-acu-i cam greu, să mai contez pentru tine
Când golul e imens
Și nu mai are sens
Și știu că nimic nu mai poate fi șters
E-ok, m-am obișnuit
In timp, să nu mă mai mint
Nu am, ce plan să mai am
O mână pe țigară și una pe volan
E-ok
Cât să vorbim?
Să ne-ndoim?
Hai că ne știm,
Zic să ne-oprim.
Fiindcă
Dreptatea-i undeva mereu la mijloc
Cu jumătăți de adevăr suntem prinși în joc,
Mulți o știu da’ n-o spun,
Jumatea lor e și-o minciună bună
Totul are un cost
Da’ tot el n-are rost
D-aia mai fac mișto de tot ce-a fost
E-ok, m-am obișnuit
În timp, să nu mă mai mint
Nu am, ce plan să mai am
O mână pe țigară și una pe volan
Am pus cap la cap fragmente din concertul lor, la finalul articolului, ca să susținem cele scrise.
Stela Feldrihan, Cătălin Statie
P.S. La concert ne-am întâlnit cu prietenii noștri Mari, Dana, Manole, Tiberiu.
0 Comentarii