Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Diaspora. Chicago: Lecturi Dramatice din “Madame Monde/Madam World” de Domnica Rădulescu

16 mai 2023 | Artă și divertisment, Teatru | 1 comentariu

Nota redacției: Articol întocmit și redactat de Nelu Lazar (Chicago, Mai 2023 – relatare de la locul spectacolului și, în parte, traduceri din limba engleză ale anunțului de eveniment și ale declarațiilor protagoniștilor sau participanților la eveniment). În timpul liber, Nelu are misiunea erijată să aducă la cunoștința publicului vorbitor de limba română, din orice parte a diasporei, acest gen de evenimente și contacte culturale care se desfășoară în orice colț al lumii, pentru ca publicul din România și diaspora să știe și să fie inspirat de aceste inițiative culturale ale românilor de pretutindeni. Contactează-l pe Nelu Lazar, redactor diaspora, pe adresa redacției Contacte Culturale pentru a relata despre subiecte culturale din diaspora românească din orice loc din lume unde te afli. office@contacteculturale.ro 

——————————————————————————————–

Am sosit la spectacol cu un pic de întârziere, și lectura scenetei THE ROMANIAN REUNION (Reuniunea Românească) începuse deja. Dar nu a durat mult să mă integrez complet în atmosfera familiară a acestei scenete, interpretată de talentați actori și actrițe din Chicago. Am simțit emoțiile, ridicările din sprânceană, suspinele, râsetele publicului, pe parcursul a celor trei scenete scurte, într-un singur act, lecturate în mod dramatic din cartea “Madame Monde/Madam World” scrisă de Domnica Rădulescu – THE ROMANIAN REUNION (Reuniunea Românească), ONE TIGER AT A TIME (Câte un Tigru, Pe Rând), și MADAME MONDE (Doamna Planeta Pământ).

“Madame Monde/Madam World” este, în descrierea autoarei Domnica Rădulescu, “o colecție ce include scenete ce descriu natura, planeta Pământ, distrugeri de mediu, magie, și nebunie, descrise din perspective feministe, oferind roluri pentru actrițe și actori non-binari.” Scenetele nu sunt potrivite pentru audiențe cu vârste mai mici de 14 ani.

ROCO Chicago (Romanian Community Center of Chicago – Comunitatea Românilor din Chicago, Illinois, SUA), gazdele acestui eveniment organizat de Mihaela Campion și comitetul ROCO EDU în seara zilei de 10 Mai 2023, au descris spectacolul în mod public pe pagina lor de Facebook în acest fel (în traducerea redactorului): “De la comedie la tragedie, de la istoric la atemporal, de la libertate la război, povestirile Domnicăi Rădulescu ne-au făcut să ne oprim în acest unic moment și să ne îngăduim să reflectăm la ceea ce înseamnă să trăim în două lumi diferite. Ne-au dat un motiv să contemplăm la ceea ce ziua de astăzi înseamnă pentru noi, și la echivalentul fericirii.

Protagoniștii serii de lecturi dramatice:

Vă prezentăm mai întâi autoarea Domnica Rădulescu, apoi artiștii în ordinea așezării în fotografia de mai sus, de la stânga la dreapta: Ana Everling, Wannapa P-Eubanks, Millie Hurley, (Domnica Rădulescu), Simina Contraș Campbell, Chuck Spencer, Manuela Rentea. Prezentările includ, în parte, traducerile redactorului din limba engleză ale anunțului de eveniment de pe site-ul ROCO Chicago.

Click pe fotografii pentru mărire

Protagonista serii, autoarea Domnica Rădulescu a declarat următoarele în exclusivitate pentru Contacte Culturale: “Am fost încântată de evenimentul de lecturi dramatice de pe data de 10 Mai organizat la centrul ROCO din Chicago. Trei piese din noul meu volum numit Madame Monde/Madam World (NoPassport Press 2023) au fost prezentate de către actori profesionisti din Chicago cu enormă vervă, energie, nuanță și talent. A fost o experiență memorabilă mult apreciată de publicul venit să asiste, precum și de actorii care au participat și care-și doresc sa se întoarcă la aceste piese și roluri pentru o producție mai amplă, într-un viitor nu prea îndepărtat. Chicago fiind primul meu oraș american unde m-am stabilit în anii ‘80 la sosirea mea din România ca și refugiat politic, evenimentul a avut și o valoare emoțională intensă pentru mine, aceea a unei reveniri luminoase acasă. Fără sprijinul Mihaelei Campion și a Cristinei Haidău însă nu s-ar fi putut realiza. Sunt extraordinar de recunoscătoare lor și tuturor actorilor care au participat.

Domnica Rădulescu este o scriitoare româno-americană care a emigrat în Statele Unite la începutul anilor ‘80 ca refugiat politic. S-a stabilit în Chicago unde a obținut un Doctorat în Limbi Romanice de la Universitatea din Chicago în 1992. Este autoare a trei nuvele apreciate de critici literari, Train to Trieste (Tren către Trieste, Knopf 2008 și 2009), Black Sea Twilight (Amurg la Marea Neagră, Transworld 2011 & 2012), și Country of Red Azaleas (Țara Azaleelor Roșii, Hachette 2016), precum și a unor piese de teatru ce au fost premiate. Train to Trieste a fost tradusă în treisprezece limbi și a obținut premiul 2009 Library of Virginia Fiction Award. Rădulescu a obținut 2011 Outstanding Faculty Award (premiul pentru profesor remarcabil) de la State Council of Higher Education for Virginia (consiliul de stat pentru învățământ superior din statul Virginia). Două dintre lucrările ei, The Town with Very Nice People (Orașul cu Oameni foarte Cumsecade) și Exile Is My Home (Exilul Este Casa Mea), au fost finaliste ale Jane Chambers Playwriting Award (premiul pentru dramaturgie) în 2012 și 2013. Un volum cu patru piese de dramaturgie intitulat Exile Is My Home a fost publicat cu NoPassport Press în 2020, iar un alt volum cu scenete scurte, într-un singur act, intitulat Madame Monde/Madam World a fost de curând publicate de către aceeași editură. Rădulescu a publicat patrusprezece cărți de nonficțiune, a editat și co-editat colecții pe subiecte ce includ povestiri despre eroine dramatice din literatura de vest, comedii feministe, studii de literatură de exil, și două colecții de scenete originale. Dream in a Suitcase. The Story of an Immigrant Life (Vis într-o Valiză. Povestea Vieții unei Emigrante) este prima ei autobiografie care a fost publicată în luna ianuarie 2022. Domnica Rădulescu a fost de două ori absolventă Fulbright Scholar și este directorul fondator al National Symposium of Theater in Academe (simpozionul național pentru teatru în lumea academică).

Ana Everling este cântăreață ce creează muzică inspirată din folclorul românesc și din muzica clasică, precum și improvizații muzicale. Posesoare a unei voci pătrunzătoare și hipnotizante, Ana aduce muzica și povestirile tradiționale est-europene într-un idiom contemporan, oferind spectacole complexe care aduc în lumină tematici universale. “Înzestrată cu o voce puternică și cristalină în același timp, și cu o prezență scenică uluitoare, Everling își oferă explozia artistică unică în cel mai delicat și elegant mod.” – Cătălina Maria Johnson (The Chicago Reader). Ana Everling cântă adesea împreună cu câteva grupuri pe care le-a înființat: Everling/Onderdonk Duo (duo cu David Onderdonk, împreună cu care a lansat proiectul multimedia “The Music of Guinga” – “Muzica din Guinga”) și Taraf de Chicago (un ansamblu de muzicieni din Chicago ce cântă piese din Republica Moldova și zone din Basarabia).

Wannapa P-Eubanks este dansatoare Butoh (dans japonez), improvizator, coreograf, movement coach (instructoare de mișcări și ritm), și actriță la Goodman Theatre, Raven Theatre, Chicago Cultural Center, The Athenaeum Theatre, Victory Garden Theatre, MCA, Links Hall, Ruth Page Center for the Arts, Access Living, Elastic Arts, Old Town School, Chicago Park District, și multe altele.

Millie Hurley este actriță în Chicago la teatrele Steppenwolf, Artemisia Theatre, The Hypocrites, The Gift Theatre, Raven Theatre, Mary-Arrchie Theatre, Redtwist Theatre. Cel mai recent rol a fost Teresa în Seven Days at Sea cu Light and Sound Productions. Înainte de pandemie, Millie a interpretat Clara în Miracle on South Division și Aoife în Outside Mulligar la Buffalo Theater Ensemble. După reprezentație, Millie Hurley a declarat pentru Contacte Culturale (în traducerea redactorului): “Cred că a fost impresionant faptul că, după doar două repetiții, am adus cu toții la viață personaje vibrante și elaborate. Audiența ne-a ajutat râzând copios și zgomotos.’’

Simina Contraș Campbell este o actriță ce locuiește în Chicago, deține Bachelor of Fine Arts (licență de artă teatrală) de la Universitatea din Sibiu, nominată Jeff (2016) pentru Best Actress in a Supporting Role (cea mai bună actriță într-un rol secundar). Foarte onorată să participe la aceste lecturări și să ajute la promovarea unor noi scrieri geniale, Simina Campbell a declarat după spectacol pentru Contacte Culturale (în traducerea redactorului): “Citind mărturiile unei femei emigrante, în aceste povestiri dramatice, a avut un impact personal și emoțional asupra mea, pentru că am reușit să simt și să înțeleg însemnătatea metaforelor ei prin experiența mea personală de a fi desprinsă și aruncată într-o lume nouă la care am fost nevoită să mă adaptez, devenind mamă într-un tărâm străin, și creându-mi noi rădăcini în timp ce mi le conservam pe cele vechi – trecutul meu, țara mea, familia mea de acasă de departe. Întoarcerile acasă în patria mamă au fost încercate de aceste senzații de dualitate. Într-o lume încă dominată de bărbați, fiind femeie, artistă și emigrantă este o triplă provocare, o luptă reală pentru a fi o voce cu adevărat auzită, ceea ce Domnica Rădulescu reușește să facă cu mult umor și dibăcie prin incredibilele creații ale sale. Am fost onorată să reprezint acea voce prin personajele create de ea, la această seară de lectură a lucrării ei Madame Monde/Madam World, și să îmi exteriorizez propria suferință, confuzie, și tenacitate.

Chuck Spencer este actor premiat cu Jeff Award, regizor (The Addams Family Musical, etc. la Raven Theatre și The Chicago Academy for the Arts), și profesor la City Colleges and Roosevelt University. Chuck a studiat la Steppenwolf and a jucat la teatrele The Artistic Home, The Gift, Raven, Red Twist, Provision, Prop, și Eclipse Theaters. Chuck Spencer a declarat pentru Contacte Culturale, după spectacol (în traducerea redactorului): “Îmi era teamă de accentul meu și de faptul că trebuia să rostesc câteva pasaje în limba română. Nu mă pricep prea bine să învăț o altă limbă. M-am simțit ușurat când persoane din audiență mi-au spus, după spectacol, că accentul meu a fost bun și că pasajele în română mi-au reușit. Mă-nchin în cinstea rostirii literei ‘R’ și a pronunțării tuturor vocalelor și consoanelor.

Manuela Rentea este foarte entuziasmată să fie membră a Trap Door Theatre. Cele mai recente roluri au fost în piesele Joan and The Fire de Nicole Wiesner, Princess Ivona regizată de Jenny Beacraft, The Old Woman Broods regizată de Nicole Wiesner, și Naked regizată de Kay Martinovich. Manuela le mulțumește mamei sale, prietenilor, și audienței ei la spectacole pentru toată susținerea lor.

O spectatoare americană prezentă la această reprezentație, Rebecca Fritz, a declarat pentru Contacte Culturale următoarele gânduri (în traducerea redactorului):

Lecturile au oferit atât o experiență introspectivă cât și o stare de bună dispoziție.

Piesa de început, The Romanian Reunion (Reuniunea Românească), aduce în atenția publicului strădania unei emigrante de a-și păstra identitatea, ideologia și integritatea, atunci când se întoarce în țara natală și este prinsă la mijloc între țara pe care o iubește și rasismul pe care îl disprețuiește.

În a doua piesă lecturată, One Tiger at a Time (Câte un Tigru, Pe Rând), identitatea profundă, ageră, și sensibilă a românilor este perfect etalată folosind echivalențe din lumea tigrilor. Este o validare remarcabilă a poveștilor populare în care lecțiile de învățare a bunelor maniere se fac cu amenințări că oamenii care nu își respectă semenii vor fi atacați de animale sălbatice. În acest sens, în piesa aceasta dictatorii care vânează tigri pentru distracție sunt amenințați de popoare superioare ale căror locuitori dețin tigri ca animale de companie. Suntem îndemnați să ne respectăm aproapele și să ne pese de semeni, ca nu cumva să sortim umanitatea pieirii.

Ultima piesă din spectacol, Madame Monde este o jovială contemplație la optimism, în care se visează că oamenii în sfârșit se îngrijesc de mediul înconjurător și, astfel, trăiesc în mod armonios unii cu alții.

Experiența mea la aceste lecturări a fost în sensul ‘relatărilor din est, trecute prin prisma vestică’. Din perspectiva mea, am observat parcursul unei dramaturge a cărei dragoste pentru țara ei de origine și pentru compatrioții ei este intensă, am remarcat că dragostea intensă poate naște frustrări intense atunci când cei dragi nu se ridică la nivelul așteptărilor acelei dragoste intense, și că speranța de armonie pentru țările de origine, pentru tărâmurile adoptive, și pentru lume și umanitate în general este vie și posibilă atunci când femeile se unesc cu scopul de a salva planeta.

Fotografie din prima scenetă:

Comitetul de organizare – ROCO EDU

De la stânga la dreapta: Cristina Haidău, Oana Dobreanu, (Domnica Rădulescu, protagonista spectacolului), Mihaela Campion, Anca Butaș, Adina Sandu:


Mihaela Campion, organizatoarea evenimentului, a comunicat câteva gânduri prin Contacte Culturale: “Colaborarea cu artiști Româno-Americani, colegele de la ROCO EDU, și în special cu Domnica Rădulescu (pentru a doua oară la ROCO), este una din marile mele bucurii. Organizarea acestor evenimente educaționale este catalistul care mă motivează și îmi dă energia necesară voluntariatului. În experiența mea, echipa ROCO EDU este un model de comunicare eficientă care a condus la realizarea unor evenimente deosebite și la închegarea prieteniei dintre noi.”


Nelu Lazar

În timpul liber, Nelu Lazar voluntariază ca Redactor Diaspora la Contacte Culturale, este scriitor, cantautor solo cu numele de artist Nelu Lazar, YouTuber @NeluLazarOfficial, cofondator de grupuri folk și rock, autor podcast “Prozodii Acustice”, antreprenor, motociclist, om al muntelui, coautor al operei folk „Zmeul Muntelui Zeu”, autor al cărții și operei rock “The Seasons’ Journey”, autor al volumului de versuri și operei folk “din vremuri de departe, din vremuri de demult”, membru în consilii administrative ce susțin cantautori și oameni de cultură din diaspora, traducător prozodic al unor opere internaționale, culegător al scrierilor mai vechi ale străbunilor săi. Nelu Lazar are rădăcini în Bistrița-Năsăud, este născut la Piatra Neamț, școlit la Brașov, și momentan locuiește în Statele Unite.www.NeluLazar.com

https://contacteculturale.ro/

https://www.youtube.com/channel/UCS_YlE5VN9kpSZW0E2rliSw

https://www.facebook.com/Contacte-Culturale-108842884744176

https://t.me/contacteculturale

https://twitter.com/contactecultur


1 Comentariu

  1. Dorian

    Ne bucura tare mult ca spiritul romanesc este atat de viu si autentic pretutindeni.
    Cultura este firul magic care ne tine impreuna iar caile de propagare a ei sunt acum multiple si foarte eficiente.
    Multumim lui Nelu Lazar si Contacte Culturale ca ne tin “up to date” cu evenimentele din Lumea Noua in care sunt implicati romani care au cu adevarat ceva de spus si propus omenirii. Keep it up !

Înaintează un Comentariu

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

În perioada 6,7 octombrie 2023, în Grădina de La Ingineri se va desfășura prima ediție a Festivalului Folk din Tei ...
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

Există comunități rupte de lume, în care semnalul nu merge în fiecare zi. Sau poate că nu a mers niciodată ...
PSYCHOSOUND FEST 2023. Festival de muzică Metal. La Quantic

PSYCHOSOUND FEST 2023. Festival de muzică Metal. L...

https://contacteculturale.ro/  și  https://thrashmetal.ro/  invită @toată lumea Rock, bere, haleală, gagici, balauri, casete, cd-uri, tricouri și alte textile. Hai la Psychosounds Fest ...

Jazz în Zadar. Zadar Bar

Eveniment găzduit de Zadar Bar şi Victor Hariton Zadar Bar Jazz în Zadar Un cântăreț de jazz merge la doctor. Medicul îi spune că mai are de...

Amity Cantus. La Ingineri

Vineri 25 august 2023 ora 19,30 urc[ pe scena Gr[dinii Ingineri în premieră: Amity Cantus! Intrarea este gratuită!...

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

În perioada 6,7 octombrie 2023, în Grădina de La Ingineri se va desfășura prima ediție a Festivalului Folk din Tei ...
Trupa The Story. Povestea unor tinere talente

Trupa The Story. Povestea unor tinere talente

Nota redacției: Ne place să promovăm tinere talente. Le spunem că trebuie să studieze. Să urce pe scene. Să muncească ...
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

Există comunități rupte de lume, în care semnalul nu merge în fiecare zi. Sau poate că nu a mers niciodată ...
Panorama Blues & Wine 2023. Dusty Ride în concert

Panorama Blues & Wine 2023. Dusty Ride în con...

Ne-am reîntâlnit cu cei de la Dusty Ride la Ghelari la festival. De data asta nu i-am privit doar cum ...
FIRMA în concert la The PUB Universității. Alternativ

FIRMA în concert la The PUB Universității. Alterna...

Multă agitație la The PUB Universității. Sunt așteptați foarte mulți fani. Vin valuri, valuri. La intrare primesc un mic cadou ...
Să descifrăm genuri muzicale. O scurtă descriere Synthwave

Să descifrăm genuri muzicale. O scurtă descriere S...

Synthwave (numit și outrun, retrowave sau futuresynth) este un microgen de muzică electronică care se bazează în principal pe muzica ...
Deva Jazz Fest. Al doilea concert matinal. Jazz lângă țâșnitoare

Deva Jazz Fest. Al doilea concert matinal. Jazz lâ...

Ce poate fi mai atrăgător decât să-ți savurezi cafeaua într-un parc mare și frumos, în atmosfera unui festival și să ...
Hora Lupilor Albi. Prezentare de carte. Marius Viorel și Gabriel Dinu

Hora Lupilor Albi. Prezentare de carte. Marius Vio...

La final, poetul șI scriitorul Marius Viorel și un prieten mai nou al cenaclului, poetul și scriitorul Gabriel Dinu, au ...
Sibiu Blues Nights. Interviu cu The Groovy Bastards. Să fie altfel...

Sibiu Blues Nights. Interviu cu The Groovy Bastard...

Bastard, groaznic...și am putea să traducem în mai multe feluri. Le-am luat un interviu, nu știu dacă le-a mai luat ...
Panorama Blues & Wine. Blues de reglaj. Mike, Rareș & Vali

Panorama Blues & Wine. Blues de reglaj. Mike,...

Suntem la Ghelari la Festival. Unii muncesc. Reglează sunetul. Așa că ne-am gândit să-i arătăm la muncă pe Rareș Totu, ...
Cum a fost la PIATRA NEAMȚ: NELU LAZAR - Lansare Carte și Turneu Folk-Rock 2023 (5/7)

Cum a fost la PIATRA NEAMȚ: NELU LAZAR – Lan...

Între 26-31 Martie 2023, Nelu Lazar a organizat și susținut un turneu de lansare de carte și album de muzică ...
Cornel Marin Chiorean. FRANK HERBERT. DUNE

Cornel Marin Chiorean. FRANK HERBERT. DUNE

FRANK HERBERT - DUNE - Ăsta-i marele scriitor pe care tăt timpu l-am bănuit că are un vierme la cap Care-i producea mirodenie ...
Deva Jazz Fest 2023. Jeb Patton Trio. Ne-am reîntors la clasic

Deva Jazz Fest 2023. Jeb Patton Trio. Ne-am reînto...

Aveam nevoie de o resetare. De întoarcere la clasic. Undeva percepția valorilor s-a amestecat, așa că o revenire la jazzul ...
A fost iar Zob în recital. La The PUB Universității. Și mișcă, dansează, pozează și postează

A fost iar Zob în recital. La The PUB Universități...

Era păcat să nu consemnăm un așa recital ZOB. O trupă cu mult tupeu. Vă lovim cu niște versuri autoportret, ...
Autobuzul cu JAZZ. O modalitate de promovare inedită pentru festivalul Deva Jazz Fest 2023!

Autobuzul cu JAZZ. O modalitate de promovare inedi...

Nota redacției: Înainte de sosirea noastră la Deva Jazz Fest 2023 în oraș a avut loc un eveniment ce a ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.