În seara de 8 aprilie a. c., celor prezenţi în localul – club „La Cave de Bucarest” li s-au hărăzit epustuflante clipe de încântare prilejuite de recitalul de jazz autentic, de înaltă clasă, exhibat de „Petrică Andrei Band” în două acte muzicale distincte. Artist de gen – de liga întâi, la cei patruzecişiopt de ani ai săi (născut în Piteşti la 18 februarie 1975), pianistul compozitor aranjor Petrică Andrei se află în deplina maturitate a mijloacelor exprimării, reprezentând o fericită îngemănare între talent, tehnicitate, tenacitate. Absolvent în 1994 al Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din oraşul natal, iar în 1999 al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, el fiind iniţiat în tainele armoniei, ale improvizaţiei, ale compoziţiei şi ale aranjamentului de ai săi mentori, maeştrii Marius Popp şi Anton Şuteu, muzicianul se poate mândri cu un voluminos palmares de succese / recunoaşteri valorice în ţară ori dincolo de fruntarii, începând cu Premiul de debut la Sibiu în 1993, continuînd cu alte distincţii şi cu prezenţe în finalele unor competiţii naţionale şi internaţionale, la Vilnius (Lituania), Gexto / Bilbao (Spania), Cluj, Costineşti, dar şi la Paris drept competitor pe cheltuială proprie la cea mai exigentă şi prestigioasă confruntare a unor tineri pianişti de jazz, Concursul „Martial Solal” devenind aici finalist. I s-au atribuit de asemenea premii de creaţie în 2001 şi 2006, de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, uniune al cărei membru este din anul 2000! Iată argumente ce vin să legitimeze odată în plus o apreciabilă suită de realizări şi împliniri constând atât în aplaudate participări la concerte, la festivaluri de jazz autohtone şi de peste graniţe, în oraşe precum Hanovra, Berlin, Lisabona, Barcelona, Paris, Viena, Bruxelles, Tokio, cât şi în înregistrări de studio şi apariţii pe micul ecran sub generice ale emisiunilor „Marele Jazz”, „Stele de cinci stele”, „Taverna”, „Unora le place”, „ApropoTV”. Din discografia proprie amintim albumele „Tribute To Herbie” (2000), „Joy Of Life” (2006), „Dedicated Waltz” (disc de autor – 2012), „Good Friends” (2015), „Joy Of Life – Second Meeting” (2017) şi prezenţele ca sideman / invitat pe genericele  discurilor „From Our Hearts” (2000) şi „Sweet Little 6 Strings” (2011). Ceea ce s-ar putea defini ca „stilul petrician” se materializează într-o pianistică bogată, plurivalentă: rapide traversări melodice ale claviaturii cu mâna dreaptă – veritabile ghirlande de sunete; complexe armonice block chords (melodii de acorduri); virtuoze improvizaţii identice ale ambelor mâini la interval de două octave, ca şi alte combinări şi abilităţi tehnic-sonore.

Bucureştean, născut la 21 august 1977, bateristul Vlad Popescu a beneficiat de un ambient familial propice, tatăl său fiind instrumentist, astfel încât s-a apropiat de arta sunetelor de la vârsta de 6 ani, ca elev la pian al Şcolii de Muzică nr. 2 (în anii 1983 – 1984), apoi al Şcolii de Muzică nr. 5 din capitală (1984 – 1988). Dar la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” (1988 – 1996), ca şi în continuare la Universitatea Naţională de Muzică (1996 – 2001), Vlad Popescu a studiat cu asiduitate instrumentele de percuţie. Experienţa sa interpretativă s-a conturat încă din 1992, când a început conlucrarea cu Big band-ul Radio, neîntreruptă până astăzi. Remarcat de muzicieni de jazz români şi străini, a fost solicitat de ei din anul 1994 pentru recitaluri în cluburi şi pe scene festivaliere de gen din Bucureşti, din diferite alte centre culturale. A devenit în 1996 percuţionist secund al Filarmonicii „George Enescu”. Un an mai târziu evolua ca percuţionist pe scenele Festivalurilor de Muzică Pop de la Mamaia şi Braşov („Cerbul de Aur”). Primele concerte peste hotare la care a luat parte ca baterist şi percuţionist au avut loc din 1997, în Italia, Spania şi Germania. În continuare, activitatea lui Vlad Popescu s-a derulat polivalent, în domeniul marii muzici – din 1998 membru al Ansamblului de percuţie „Game” (cu care a dobândit şi un premiu pentru muzică modernă) şi colaborator al Orchestrei Naţionale Radio – precum şi în compartimentele jazz şi pop. La ediţia 1999 a Festivalului Internaţional de Jazz de la Costineşti i s-a atribuit titlul de laureat; un an mai tîrziu a evoluat în fruntea formaţiei proprii numită „Modern Jazz Group” avîndu-l ca invitat pe saxofonistul Cristian Soleanu. Din primul an al noului mileniu a apărut pe podiumuri festivaliere de la Braşov şi Iaşi, a evoluat în majoritatea ediţiilor Festivalului Internţional de Jazz de la Bucureşti, fie ca sideman al unor notabili muzicieni români şi străini (în 2002 cu pianistul italian Guido Manusardi, în 2003 cu grupul trompetistului francez Michel Marre şi cu grupul „East Village”, în 2004 împreună cu Decebal Bădilă, această colaborare fiind reeditată şi în 2005, când din grup a făcut parte şi virtuozul ghitarist brazilian Marcinho Eiras), dar şi ca lider de proiect, la ediţia 2004. Se cuvine să mai menţionăm, de asemenea, prezenţa sa la Viena în anul 2003, ca şi faptul că a fost solicitat în mai multe rânduri, pentru contribuţii live, de profesorul şi dirijorul american Tom Smith. Din 2003, Vlad Popescu funcţionează drept cadru didactic la Clasa de percuţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Venit pe lume la 20 aprilie 1977 în municipiul Suceava, basistul Ciprian Parghel – fiu al regretatei vocaliste şi compozitoare Anca Parghel – a urmat studii medii la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din capitală, continuate la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles. A fost solicitat – graţie calităţilor sale – şi a colaborat cu nume de prim rang ale jazzului autohton, ca Mircea Tiberian, Johnny Răducanu, Alin Constanţiu, Nicolas Simion, Marius Vernescu, Anca Parghel, Irina Sârbu, Big band-ul Radio, desigur Petrică Andrei. Ciprian Parghel s-a afirmat la o serie de Festivaluri internaţionale de jazz din Franţa, Belgia, Germania, SUA, Canada, iar în ţară pe podiumurile de gen de la Sibiu, Ploieşti, Braşov, Cluj, Tîrgu Mureş, Satu Mare, Tulcea, Gărâna, 2 Mai. Un episod gustat de publicul din seara de 8 aprilie, a fost şi acela în care instrumentistul a dublat vocal, cu notabilă precizie, linia melodică a contrabasului în improvizaţie.

M-am bucurat, ca şi toţi cei prezenţi, să reascult în redimensionări pline de inventivitate şi implicare afectivă a înzestraţilor muzicieni, piese notorii din repertoriul jazzului modern, al bossa novelor şi al temelor latino, precum „BIRK’S WORKS” (Dizzy Gillespie), „BLUESETTE” (Toots Thielemans), „CARAVAN” (Juan Tizol & Duke Ellington), „ON GREEN DOLPHIN STREET” (Bronislaw Kaper), „TEA FOR TWO” (Vincent Youmans), „WHAT IS THIS THING CALLED LOVE” (Cole Porter).

În câteva dintre momentele muzicale ale recitalului, între care acelea intitulate „DINDI” (Antônio Carlos Jobim), „QUIZAS, QUIZAS QUIZAS” (Osvaldo Farres), „FLY ME TO THE MOON” (Bart Howard), „MISTY” (Erroll  Garner), „CORCOVADO” (Antônio Carlos Jobim), „ISN’T SHE LOVELY” (Stevie Wonder) – pentru culoare, diversitate, celor trei instrumentişti li s-a alăturat tânăra solistă Lorena Nedelea (22 ani, studentă în anul III Clasa Compoziţie Jazz a lui Mircea Tiberian la UNMB), interpretă care departe de a fi o dilertantă, a vădit siguranţă de sine, justeţe intonaţională, bună cunoaştere a temelor standard abordate.

Sâmbătă 8 aprilie, ora 20,00 în localul – club La Cave de Bucarest, cu quartetul Petrică Andrei Band: am trăit cu toţii o euforică desfătare a auzului, a spiritului!

Florian Lungu

Foto: Mihai Focşa