Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Director Onorific: Radu Molnar

Florian Lungu. GRAIUL GRAIURILOR

31 martie 2023 | Jazz | 0 comentarii

M-am numărat printre privilegiaţii auditori – fani – care au avut şansele de a urmări la Muzeul Naţional al Literaturii Române (în seara de 18 ianuarie a. c.) şi în primitorul local & club „La Cave de Bucarest” (în 25 martie) două recitaluri-eveniment susţinute de insolitul trio vocal-instrumental ce poartă edificatorul generic „GRAIU”. Denumit iniţial „Alina Ciolcă & Band”, acest valoros combo îi alătură într-un demers artistic fără egal pe protagonista Alina Ciolcă, talentată, inteligentă şi expresivă solistă vocală, înzestrată cu o voce de o puţin comună pregnanţă şi consistenţă timbrală, pe experimentatul basist percuţionist şi interpret la drâmbă Adrian Chepa, cunoscut lider al grupului „Dusty Ride” şi pe inventivul, elocventul ghitarist Marian Mac Aciobăniţei.

Dintre cei trei artişti dotaţi toţi cu râvnitul har al originalităţii, Alina Ciolcă a fost aceea care a desluşit posibile corespondente expresive, pe de o parte între vechea tradiţie folclorică vlahă şi patru dialecte literar-muzicale – cel aromân, megleno-român, istro-român, daco-român, iar pe de altă parte limbaje sonore specifice muzicii afro-americane din veacurile trecute, cu precădere bluesul vechi, dinaintea apariţiei jazzului… Astfel spus, publicul amintitelor recitaluri a avut oportunitatea de a face cunoştinţă nemijlocit cu GRAIUL graiurilor!

Alina Ciolcă, vocalista constănţeană care cultivă în glasu-i bine timbrat un vibrato nepereche – excelând scenic şi ca o bine documentată şi intelectuală prezentatoare – s-a revelat publicului prin apariţii nenumărate pe podiumuri de club, concert, festival, ca şi prin înregistrările albumelor discografice „Dawn”, „Îngân lumea – despre blues şi cântări tărăgănate” (ambele în anul 2019), „Tora” (2022), înfăptuite cu grupurile „Dusty Ride”, „Alina Ciolcă & Band”, „GRAIU”. Charismatica solistă a colaborat scenic cu bardul doinei autohtone şi doctorul în muzică Grigore Leşe.

Adi Chepa – multi-instrumentist aromân care alternează ghitara bas cu percuţia şi cu drâmba, studiase în antepenultimul deceniu al veacului trecut trombonul la Şcoala Militară de Muzică, fiind aplaudat împreună cu Muzica Reprezentativă a Armatei în concertele anuale de la Ateneul Român (1982-1987), pentru ca apoi să se alăture cu începere din anul 2001, ca ghitarist bas, formaţiilor „Spitalu’ de Urgenţă”, „Mike Godoroja & Blue Spirit” şi unor trupe străine cu care a evoluat atât în ţară, cât şi în străinătate – în Ungaria, Republica Moldova, Afganistan, Marea Britanie, Germania, Suedia. A întemeiat şi conduce grupul „Dusty Ride”, muzicianul aparţinând actualmente, cum menţionam mai sus, şi trioului „GRAIU”.

Marian Mac Aciobăniţei – ghitarist autodidact, interpret talentat, studios, improvizator plin de fantezie a debutat în formaţia „Mike Godoroja & Blue Spirit”, a colaborat prin ani cu Marius Mihalache, Paula Seling, Ovidiu Lipan Ţăndarică, Felicia Filip, A. G. Weinberger, Analia Selis, Taraful Caliu, în continuare intrând în componenţa grupurilor „Dusty Ride” şi „GRAIU”.  S-a afirmat deopotrivă ca aranjor şi compozitor.

Din repertoriul divers şi cuprinzător al trioului am aplaudat emoţionante cântece aromâne,  atât lirice de dragoste – ANAMISA DI DOI LAI MUNTS, SUCACHIA, MUSHUTEATSA, BATU GIUMARU, MI LO DORLU, cât şi cântece ritualice de nuntă: FURIGA, STULIA, cântece epice – NU NĂ DZĂŢ PATRIOŢI, chiar şi un cântec satiric aromân ASCULTATS LA FETE; am admirat mişcătoare melodii tradiţionale daco-române, între care TRANDAFIR DE PE RĂZOR, CÂNTECUL MIRESEI, IANCU JIANU (cântecul ritualic şi cunoscuta baladă, originare din Vlaşca), precum şi, în dialecte aproape dispărute, balada megleno-română COANTICU LU BOŞCA, cântecul de înstrăinare istro-român numit PRESTE CODRU-AM AMNAVEIT. Drept corespondente de peste ocean la acest patrimoniu etno-lingvistic şi muzical dunărean, au fost încorporate în programele de recital străvechi întruchipări afro-americane de tip blues, spirituals, gospel songs, prison work songs, field hollers, country-hill blues-uri… între acestea numărându-se cele intitulate LOST JOHN, KEEP YOUR LAMP TRIMMED AND BURNIN’, JOHN THE REVELATOR, WADE IN THE WATER, DOWNTOWN MONEY WASTER / OLD DOLLAR MAMIE, BLACK BETTY, LUCKY HOLLEREARLY IN THE MORNING, SOUL OF A MAN.

Dincolo de ţinuta apreciabilă a actului interpretativ în sine, principalul merit de reactualizare al unui atare nomenclator de arhaice specii şi subgenuri tradiţionale rezidă în străduitorul travaliu de investigare istoric-muzicologică şi de selecţie a pieselor prielnice acestui repertoriu. În această ordine de idei, vom sublinia împlinirea concomitentă a unui real act de cultură, de educare, complementar concretizărilor interpretative propriuzise. Cu atât mai mult cu cât, pe lângă oferta live adresată publicului, s-a procedat şi la memorarea pentru posteritate a contextului repertorial pe rilele digitale ale foarte reuşitului album discografic TORA purtând autograful de măiestrie al grupului cu titlu emblematic: „GRAIU”.

Iată considerente în numele cărora Alinei Ciolcă şi destoinicilor ei coechipieri li se cuvine preluat dintr-un grai fără frontiere vocativul Bravo!

Florian Lungu

Foto: George Zaroschi


0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

În perioada 6,7 octombrie 2023, în Grădina de La Ingineri se va desfășura prima ediție a Festivalului Folk din Tei ...
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

Există comunități rupte de lume, în care semnalul nu merge în fiecare zi. Sau poate că nu a mers niciodată ...
PSYCHOSOUND FEST 2023. Festival de muzică Metal. La Quantic

PSYCHOSOUND FEST 2023. Festival de muzică Metal. L...

https://contacteculturale.ro/  și  https://thrashmetal.ro/  invită @toată lumea Rock, bere, haleală, gagici, balauri, casete, cd-uri, tricouri și alte textile. Hai la Psychosounds Fest ...

Jazz în Zadar. Zadar Bar

Eveniment găzduit de Zadar Bar şi Victor Hariton Zadar Bar Jazz în Zadar Un cântăreț de jazz merge la doctor. Medicul îi spune că mai are de...

Amity Cantus. La Ingineri

Vineri 25 august 2023 ora 19,30 urc[ pe scena Gr[dinii Ingineri în premieră: Amity Cantus! Intrarea este gratuită!...

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

Festivalul FOLK DIN TEI. Ediția 2023. La Ingineri

În perioada 6,7 octombrie 2023, în Grădina de La Ingineri se va desfășura prima ediție a Festivalului Folk din Tei ...
Trupa The Story. Povestea unor tinere talente

Trupa The Story. Povestea unor tinere talente

Nota redacției: Ne place să promovăm tinere talente. Le spunem că trebuie să studieze. Să urce pe scene. Să muncească ...
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

Există comunități rupte de lume, în care semnalul nu merge în fiecare zi. Sau poate că nu a mers niciodată ...
Panorama Blues & Wine 2023. Dusty Ride în concert

Panorama Blues & Wine 2023. Dusty Ride în con...

Ne-am reîntâlnit cu cei de la Dusty Ride la Ghelari la festival. De data asta nu i-am privit doar cum ...
FIRMA în concert la The PUB Universității. Alternativ

FIRMA în concert la The PUB Universității. Alterna...

Multă agitație la The PUB Universității. Sunt așteptați foarte mulți fani. Vin valuri, valuri. La intrare primesc un mic cadou ...
Să descifrăm genuri muzicale. O scurtă descriere Synthwave

Să descifrăm genuri muzicale. O scurtă descriere S...

Synthwave (numit și outrun, retrowave sau futuresynth) este un microgen de muzică electronică care se bazează în principal pe muzica ...
Deva Jazz Fest. Al doilea concert matinal. Jazz lângă țâșnitoare

Deva Jazz Fest. Al doilea concert matinal. Jazz lâ...

Ce poate fi mai atrăgător decât să-ți savurezi cafeaua într-un parc mare și frumos, în atmosfera unui festival și să ...
Hora Lupilor Albi. Prezentare de carte. Marius Viorel și Gabriel Dinu

Hora Lupilor Albi. Prezentare de carte. Marius Vio...

La final, poetul șI scriitorul Marius Viorel și un prieten mai nou al cenaclului, poetul și scriitorul Gabriel Dinu, au ...
Sibiu Blues Nights. Interviu cu The Groovy Bastards. Să fie altfel...

Sibiu Blues Nights. Interviu cu The Groovy Bastard...

Bastard, groaznic...și am putea să traducem în mai multe feluri. Le-am luat un interviu, nu știu dacă le-a mai luat ...
Panorama Blues & Wine. Blues de reglaj. Mike, Rareș & Vali

Panorama Blues & Wine. Blues de reglaj. Mike,...

Suntem la Ghelari la Festival. Unii muncesc. Reglează sunetul. Așa că ne-am gândit să-i arătăm la muncă pe Rareș Totu, ...
Cum a fost la PIATRA NEAMȚ: NELU LAZAR - Lansare Carte și Turneu Folk-Rock 2023 (5/7)

Cum a fost la PIATRA NEAMȚ: NELU LAZAR – Lan...

Între 26-31 Martie 2023, Nelu Lazar a organizat și susținut un turneu de lansare de carte și album de muzică ...
Cornel Marin Chiorean. FRANK HERBERT. DUNE

Cornel Marin Chiorean. FRANK HERBERT. DUNE

FRANK HERBERT - DUNE - Ăsta-i marele scriitor pe care tăt timpu l-am bănuit că are un vierme la cap Care-i producea mirodenie ...
Deva Jazz Fest 2023. Jeb Patton Trio. Ne-am reîntors la clasic

Deva Jazz Fest 2023. Jeb Patton Trio. Ne-am reînto...

Aveam nevoie de o resetare. De întoarcere la clasic. Undeva percepția valorilor s-a amestecat, așa că o revenire la jazzul ...
A fost iar Zob în recital. La The PUB Universității. Și mișcă, dansează, pozează și postează

A fost iar Zob în recital. La The PUB Universități...

Era păcat să nu consemnăm un așa recital ZOB. O trupă cu mult tupeu. Vă lovim cu niște versuri autoportret, ...
Autobuzul cu JAZZ. O modalitate de promovare inedită pentru festivalul Deva Jazz Fest 2023!

Autobuzul cu JAZZ. O modalitate de promovare inedi...

Nota redacției: Înainte de sosirea noastră la Deva Jazz Fest 2023 în oraș a avut loc un eveniment ce a ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.