Muzica celor de la byron îmi place la nebunie. Și nu de ieri de azi. Și versurile.

Emil de la Quantic mi-a zis la o întâlnire anterioară: ”Nu vii să-i vezi pe bayron?”.

Deoarece aveam în program participarea la mai multe evenimente în București mi-am zis: ”De ce nu? În sfârșit la byron”.

Sala a fost plină. Un public, aveam să aflu în scurt timp, dedicat byron. Deși avuseseră cu puțin timp în urmă un concert sold out într-un alt club bucureștean,  iată că și la Quantic a umplut sala.

De la primele acorduri m-am convins că în fața mea, pe scenă, aveam o trupă foarte bună condusă de un artist complex, bun instrumentist, compozitor, poet…Dan Byron. Care și-a ales cu grijă pe cei ce i-au stat alături pe scenă, muzicieni adevărați. Mi-a plăcut vocea cultă și bine controlată a lui Dan.

Se spune că ei se încadrează în genul muzical alternativ, progresiv, art rock. Am constatat că muzica lor este un amestec de genuri și subgenuri, în principal progresiv dar și vals, funk și mult rock. Vocea sună a alternativ și asta sporește mult efectul asupra unui public dedicat genului.

Nu trebuie să spunem prea multe despre o trupă așa de cunoscută și apreciată.

Mike Vlahopol, prietenul meu, a trecut pe la Quantic să mă vadă și mi-a întărit părerile bune ce le aveam despre muzicienii de pe scenă și muzica lor.

Publicul a cântat într-una. La ultima piesă, la jumătate din ea Dan Byron a fost publicul pentru că publicul îi cânta. Așa am putut să-mi dau cel mai bine seama că interesul meu pentru byron cu ”b” mic pornea dintr-o perceptie corectă a calității muzicii lor.

Deoarece eu urmăresc și dau importanță versurilor și ce vor artiștii să exprime prin ele, vom dedica un viitor articol acestui subiect.

Cătălin Statie

Foto: Mike Vlahopol