Nota redacției: Cu Ștefan Mardale și al lui Cri Gri ne-am cunoscut la unul dintre concertele de La Ingineri. Mihai Ionescu ne-a făcut cunoștință. Chiar am scris despre concertele lor de acolo. Și ne-am abonat la canalul lui de YouTube. A bătut clopoțelul despre un concert al lor la Brăila. Frumos! Ne-a impresionat foarte mult textul ce însoțea videoclipul. L-am sunat pe Ștefan, i-am cerut acceptul să-l preluăm. A fost de acord și ne-a dat și titlul.
Iată-l!
„Pe 12 ianuarie 2023 am avut un concert în sala PortoArte a Centrului Cultural Brăila. La începutul anului precedent trimisesem foarte multe mailuri cu prezentarea proiectului de concert Lucian Blaga & Invitații la centrele de cultură, biblioteci și tot felul de muzee din marea Grădină a Maicii Domnului.
În toamnă, la Radio România Internațional, Mirela Stoenescu – Tolea mă întreabă dacă nu facem un concert de lansare și la Brăila. I-am zis nu, și i-am argumentat de ce, povestindu-i cum de ani de zile acolo la Brăila nu mă bagă nimeni în seamă deși ca difuzări, cel puțin pe Radio România Cultural, CRI GRI e aproape de Nicu Alifantis. Totuși ceva mi-a rămas pe omoplat și la începutul lunii decembrie am mers la C.C. Brăila. Se schimbase conducerea din anii trecuți, în nici două minute am stabilit că vom face un concert legat de ziua culturii pe 12 Ianuarie.
La probele de sunet am dat peste Sorin care doar că nu ne-a explicat tainele fizicii cuantice. Torsan, un tip calm și cu experiență, s-a enervat și a părăsit scena. Am dat la pace într-un final, iar sunetul concertului a fost foarte bun. Am plecat spre casă gri întunecat. La colțul Griviței cu Apollo, Treienuș (diminutiv de la Traian), un prieten din copilărie, veghea strada ca de obicei. Îi spun de concert, subliniez că e moca. „Fănică, nu am chef nici de mine”. Rezon zic, ajung acasă imediat. Mama nu era prea bine cu sănătatea, iar tata în ton cu Treienuș.
Dormisem puțin în noaptea precedentă, am zis că mă voi odihni. Nu prea mi-a ieșit. Am plecat cătrănit spre sală. Eram vizavi de intrare și discutam cu un fost coleg de liceu. Intrau ceva oameni, majoritatea peste vârsta noastră. Mă gândeam că o fi vreun cerc literar ceva undeva în clădire. Urc spre sală și văd că „cercul literar” era în sala unde urma să concertăm. Dintre apropiații mei, lumea muzicală sau rude, așa cum mă așteptam, erau foarte puțini. Sindromul „Treienuș” probabil. Nu îmi făceam probleme pentru programu Blaga & Co. Fandacsia era la Portul Fericirii. Acolo nu știam cu scoatem cămașa cu seniorii prezenți. Mă feresc de ideile preconcepute dar vestimentațiile celor în cauză mă duceau cu gândul la festivalul de la Mamaia. M-am înșelat, comunicarea mergea binișor până când a ajuns să urmeze piesa Maturizat. Voiam s-o evit. Călin se făcea că nu vede întrebarea din privirile mele. Am dat play cu inima puricioasă. Nici nu am terminat prima strofă și îmi era clar că cei din fața noastră prinseseră șpilul și se amuzau. Ce bună ar fi fost o cameră de filmat. Să vadă și băieții de băieți de la radio reacția publicului . Era clar că se poate și s-a putut. Fericire și mai ales Valsul A au curs ca unse. Urmau totuși, chestii greucene, însuși Victor Panfilov mă sfătuise să încerc o altfel de ordine pe disc. Înainte de piesa Portul Fericirii am spus câteva cuvinte să detensionez atmosfera densă creată de Coșarul cu Poloboc și Imaginea Ta. Cu toate astea, la finalul piesei clar psihedelice, am auzit BRAVO pe mai multe voci. Am avut chiar și un bis după Covorul Zburător. Am cântat Asfințit Marin. Fiind el un vals, i-am invitat la dans. Doamna Rusu Preda Tinca, o colaboratoare a instituției, căruia îi cântasem la mulți ani după cântecul Catrenele Fetei Frumoase, a avut exclusivitate și a profitat de ea valsând cu grație la cei 80 de ani. Cântam și parcă îl vedeam pe Blaga zâmbind, m-am și încurcat puțin la text. Acum când scriu mă gândesc, îndrăznesc să spun că îi aud pe Blaga și Gary (I.D.Sîrbu) într-un fel de balcon al moșulicilor de la Muppetts Show. ”Hai flăcău că nu-i așa de rău, hău, hău, hău, hău, hău, hău!!!” N-a fost rău deloc, mi-a părut că Portul Fericirii a fost la locul lui.” – Ștefan Mardale
Mulțumesc și în numele greierilor colaboratori!