Articolul a fost preluat de pe: https://thrashmetal.ro/
Am început cu prezentarea trupei Exuviath deoarece am vrut să le public versurile de la piesa ”Necunoscut” cu ceva timp în urmă, dar nu am găsit contextul.
Se pare că am fost inspirat deoarece la finalul concertului, solistul trupei a prezentat o nouă piesă pe versurile poetului Alexandru Macedonski. Poezia se numește ”Ura”. A fost dedicată conducătorilor.
Concertul a fost extraordinar. Mult public. Multă forță s-a abătut dinspre scenă.
Componența trupei a fost următoarea :
Bobo la Tobe
Alex la bass
Andrei ” Dumbo” la Voce
Mircea la Chitara Dreapta
Cătălin la Chitara Stânga
Stilul în care se încadrează trupa este Loud Heavy Metal. Și pentru că în sală au fost mulți metaliști din garda veche, prieteni de-ai mei, Speed-ul de la două dintre piesele lor a fost cireașa de pe tort. Toate capetele au ținut ritmul.
Trupa s-a prezentat exemplar, solistul a ținut publicul în priză iar stilul lui vocal ne-a adus foarte aproape de thrash.
Bis-urile au venit de la sine, melodicitatea celor de la Exuviath ne-a plăcut tare.
Și dacă tot am vorbit de versurile lor vă prezentăm pe cele de la ”Necunoscut” (Unknown).
”Victime necunoscute cu fețe necunoscute
Atâtea căi către locuri necunoscute
Adâncimi necunoscute încă de găsit
Înălțimi necunoscute încă de urcat
În ape necunoscute nu mi-e frică
De viitor necunoscut nu sunt speriat
Acest soare negru îmi luminează ziua
Îmi dă putere în drumul meu
Frumuseți necunoscute încă, la dracu…
Bâjbâi în parc
Limite necunoscute în întuneric…
Nebunie! Se intoarce
Abia aștept să ne întâlnim curând.
Sunt pregătit cu o noua lesă
Sentimente neștiute vor apărea curând/au apărut
Ne vei mai întâlni unul că mine
Iubita mea cea mai dragă, unica și singura
Sărutul meu este moral, și voi fi singur”
Producător: Rusidava Management & Psychosounds Music
Rămânem pe fază!
Cătălin Statie
0 Comentarii