Ce înseamnă când pleci de la The PUB Universității fredonând melodiile pe care tocmai ce le-ai ascultat live? Și ajungi acasă și îți dai seama că nu numai fredonezi, chiar dansezi. Asta înseamnă pentru mine și pentru cei care au “pățit ” la fel, că ne-a intrat în minte și suflet muzica Trupei Lunatic.
Autenticitate, exuberanță, sinceritate și poftă de viață și de muzică! Au cântat și au devenit noii noștri prieteni.
Pentru cei care nu știu, Trupa Lunatic înseamnă “Oameni vii cu trăiri şi păreri, toate aşternute pe muzică” cum spun chiar ei.
Ei sunt: Cătălin Constantin la voce, Marius Deak la Tobe, Robert Romanca la chitară, George Tacciu la chitară, Radu Hârşulescu la bass și voce și Dan Isop la clape.
Povestea lor a început în 2020, în București și chiar dacă se definesc ca o trupă rock, în muzica pe care o fac se simt nuante de reggae, grunge, hip-hop și heavy metal – space rock, cum au spus ei. Și acest tot, space rock-ul lor sună extrem de bine și transmite o exprimare originală a mesajelor din textele foarte bine făcute!
În cei doi ani de existență, trupa a cântat în mai multe locații din capitală, piesele lor au ajuns și pe radio, iar anul trecut s-au apucat să lucreze la albumul de debut. A concertat și alături de Luna Amară, The Mono Jacks.
Albumul “Omul din stele” a fost produs de Victor Panfilov și urmează a fi lansat în 2023. Albumul, înregistrat în 2022, propune un sound nou pentru peisajul muzical românesc, pop rock dar cu elemente de space rock.
Da, sunt neconvenționali așa cum și-au propus. Sunt neconvenționali în cel mai frumos sens și libertatea lor de exprimare se împleteste cu sinceritatea și te cucerește.
Iar ultimul lor show din anul acesta chiar a fost electric din toate punctele de vedere!
Eu aștept lansarea albumului și un nou show live!
Oana Gîtej
0 Comentarii