Nu este prima dată când îl vedem pe Mircea Iacob citind poezie La Ingineri.
Omul nostru are propria-i afacere. Din ea trăiește și are legătură cu tipăriturile.
Este un pasionat de poezie și scrie poezie. Și asta de foarte mult timp. Și de câte ori are ocazia, La Ingineri, urcă pe scenă să împărtășească prietenilor și publicului prezent poezii din creația personală.
Ne-am bucurat de atâtea ori să-l ascultăm, așa că de data asta vi-l și prezentăm.
Stela Feldrihan
Poezia pe care tocmai am ascultat-o se apropie mult de poezia filozofica. Limbajul este folosit pentru a transcede limbajul si de a transmite ceva ce nu poate fi exprimat prin cuvinte. Acest lucru nu este numai iluminator dar el poate primi interpretari si semnificatii multiple.
“Zidul de cuvinte” folosit creeaza un contrast intre claritatea filozofica si opacitatea poetica, fapt care da poeziei o originalitate aparte. Asta pentru ca, dupa cum bine stim, filosofia tinteste adevarul obiectiv iar arta pe cel subiectiv. Felicitari, Mircea Iacob !