În serialul de întâlniri-tentaţii cu jazzul, cu care notoriul club bucureştean „Green Hours” coordonat de Rozana Mihalache îşi regalează sistematic fanii, s-a revelat un concert de excepţie derulat în seara de 4 noiembrie, cel intitulat „Poarga românească” – însufleţit de energia fremătătoare, de nestăpânit a celui mai activ muzician român de gen din diaspora, harnicul multi-instrumentist / compozitor / aranjor / lider de formaţii / manager al label-ului discografic specializat „7dreams Records”, infatigabilul Nicolas Simion. Căci saxofonistul a evoluat în parteneriat creativ cu ghitaristul român Sorin Romanescu, cu coechipierii germani Wolfgang Schmidtke – saxofon tenor, Andreas Schickentanz – trombon, Tobias Weindorf – pian, Joscha Oetz – contrabas şi cu creatorul proiectului „Jazz Pool Nordrhein-Westfalen”, bateristul Peter Weiss din Düsseldorf; proiect căruia, în fapt, i s-a subsumat turneul de trei concerte în Germania şi trei în România al susmenţionatului septet.

Semnificaţia celor două cuvinte ale titlului rândurilor de faţă? Este vorba despre un dans popular autohton, al cărui nume a fost preluat de Béla Bartok, ca denominaţie omonimă a uneia dintre prelucrările ciclului „Şase piese româneşti pentru pian”. Saxofonistul Wolfgang Schmidtke a fost cel care a sugerat „Poarca românească” – sugestiv-atractivă şi ca sonoritate – drept generic al amintitului periplu întreprins la început de noiembrie în Germania şi România. Programul dăruit nouă spre audiţie şi evaluare estetică sub această etichetă, a inclus compoziţii şi aranjamente ale membrilor formaţiei, plus o creaţie/prelucrare din amintitul ciclu pentru pian al lui Béla Bartok, dar şi o temă standard din repertoriul internaţional al jazzului, o melodie de dans în spirit folcloric compusă de Cleopatra Prepelitza, ca şi o secvenţă revelând autograful componistic, propriu trompetistului american Ryan Carniaux.

Cei prezenţi în agreabila locaţie cilindric-subsolică „Green Hours” precum şi, la Sibiu şi la Câmpina în zilele succesive datei de 4.11., s-au poziţionat în ambientul conjuctural al jazzului contemporan autentic, înnobilat cu spontane ofrande creative individuale demne de luat în seamă. Am spune mai întâi cum că, sub egida distinctivă a virtuozităţii performante de o surprinzătoare vitalitate, basistul Joscha Oetz a fost întru totul convingător, meritând din plin aplauzele… Dintre suflători, în topul aprecierilor s-a situat, indubitabil, Nicolas Simion, atât la saxofon tenor cât şi la saxofon sopran, marcând ca aranjor & compozitor, cantitativ & calitativ, contribuţii maxime: aranjamente de certă ţinută conferite temei standard „Softly, as in the Morning Sunrise” de Sigmund Romberg, precum şi inspiratelor compoziţii ale sale „Brad & Josh, oh my Gosh!” şi „Old Saga”. Celălalt saxofonist (tenor), Wolfgang Schmidtke a reuşit cele mai consistente aporturi ca solist improvizator, deopotrivă în calitate de autor şi aranjor – în piesele proprii „Silent Rider” şi mai ales „Ballade aus Ein Sommernachtstraum”. La rândul său, Andreas Schickentanz a vădit dezinvoltură şi aplomb în stăpânirea cu pregnanţă a tehnicii trombonului, atribute dublate de o entuziastă participare afectivă, el izbutind să se remarce de asemenea şi ca aranjor profesionist al secvenţei „Dance from Buscum” datorată lui Béla Bartok şi al cântecului dansant al Cleopatrei Prepelitza „Springtanz”(Saltareatza); aceasta cu atât mai mult cu cât, dacă ne este permis un inocent joc de cuvinte, subiectele „dance” şi „tanz” – cum devine traducerea în limba germană – au făcut parte din însuşi numele instrumentistului aranjor: Schickentanz! Iar Tobias Weindorf s-a impus nu doar ca un pianist veloce şi inventiv în     solo-improvizaţii, ci şi un viabil melodist conceptual şi rafinat armonist, creator şi orchestrator al insolitelor momente muzicale intitulate „Bopschka” şi „Floating”. Partenerul de decenii al lui Nicolas Simion, ghitaristul de marcă şi compozitorul român Sorin Romanescu a revalidat în chip elocvent caratele măiestriei, printr-ale sale cantilene pline de supleţe dispuse pe cele şase coarde ale instrumentului, chiar dacă uneori el a fost „acoperit” (nu fără o undă de maliţiozitate) de decibelii bateriei… Cât îl priveşte pe iniţiatorul de proiect şi bateristul Peter Weiss, el s-a afirmat ca un foarte experimentat instrumentist, un veritabil coordonator şi arhitect de ritmuri, dinamizat de bucuria de a conlucra creativ cu colegii săi de grup, de a se produce în faţa melomanilor. Bucuros el odată în plus şi pentru că finalitatea, principala raţiune de a fi a proiectului său „Jazz Pool NRW 2022” aspirând deliberat la realizarea unui dialog viu între muzicieni germani de jazz şi cei din diverse ţări europene, s-a concretizat prin rezultatele notabile, benefice, reuşite odată cu funcţionarea statornică, perenă a formulei „Poarga românească”.

Am mai putea concluziona că titlul piesei-epilog a concertului, creaţia lui Ryan Carniaux „Looking Forward” s-a împlinit ca apogeu al satisfacţiei colective, întrucât conform accepţiunii acestui titlu, cei şapte interpreţi-creatori abia au aşteptat (looking forward) să colaboreze, să cânte împreună, să se dăruie ca artişti munificenţi, spre a publicului euforie!

Florian Lungu

21 noiembrie 2022

Legenda foto: 1. Poarga românească; 2. Andreas Schickentanz, Tobias Weindorf, Nicolas Simion, Joscha Oetz, Peter Weiss, Wolfgang Schmidtke, Sorin Romanescu

Foto: Pascal Pamfil