Mihai Cătrună  este un estet înainte de toate. Grafician, pictor, ilustrator ce creează cu mintea, cu sufletul, căruia nu-i lipsește spontaneitatea, dorința continuă de a se juca, de a modifica, de a interveni….

L-am cunoscut pe artistul vizual Mihai Cătrună în urmă cu 4 ani la o serată literară.

Un excelent grafician, de un relevant dinamism constructiv, un pictor ce se supune cu detașare formei raționalizate neurmărind cu orice preț realismul. Mihai Cătrună este și un ilustrator ce creează cu mintea, cu sufletul, căruia nu-i lipsește spontaneitatea, dorința continuă de a se juca, de a modifica, de a interveni….M-a cucerit de îndată ce i-am răsfoit albumele descoperindu-i universul pictural. Dar mai întâi de toate are vocație de portretist.

Are inteligență artistică, are ordine, logică.

De la simple crochiuri, la schițe, la grafică și pictură se simte mîna sigură și fină de desenator înnăscut. Lucrările sale, în cărbune sau creion, laviuri sau ulei pe pânză, au reușit să prindă sclipirea din ochii personajului, atitudinea, contextul.

Linear, colorist, se joacă între academism, tradiționalism și modernism, obținînd uneori sinteze.

Pare preocupat de oamenii din jurul său, de personajul pe care dorește să-l redea în acea clipă.

Știe să surprindă din cîteva linii fizionomia unui personaj și să creeze una veridică sau iluzionară, dar și să redea atmosfera din jurul acestuia.

Adevărul uman surprins în diverse ipostaze se dezvăluie în lucrările sale. Unele portrete sunt academiste, ca pe vremea lui Aman și Grigorescu, altele amintesc de lucrările pictorilor Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu, Marius Bunescu, Gheorghe Petrașcu ,sau chiar Pallady. Altele sunt realiste, realizate fără sau după model.

Ma întreb care ar fi preferatul pictor al lui Mihai Cătrună ?

Portrete de aparat, capete de expresie, portrete de societate….

Uneori portretistul transcende imaginea indivudului particular pentru că portretul înseamnă și mesaj, și forță de impact. Portretele mondene au avut și vor continua să aibă o mare importanță în creația fiecărui pictor. Portretul monden are și la Mihai Cătruna caracterul cosmopolit al clientelei dar reprezentarea, conceperea este de multe ori între realitate și ideeal.

Am fost plăcut surprinsă când în astfel de “mondene” am regăsit aranjarea părului desenată în stilui lui Leonardo de Vinci, mă refer la desenele în care Leonardo folosea drept model turbionul de apă, la firele de iarbă răsucite…

Asemănarea cu “personajul model” e învăluită într-un mister….

Și totuși rămâne un surrealist. E un surarealism tîrziu, nu ca la Dalli, eu îl așez aproape de Bălașa. Sorin Bălașa devenise clasic înainte de a împlini 40 de ani și a rămas înfășurat în mitul său propriu până la sfârșit !

Mihai Cătrună se joacă cum vrea, trece de la portretul clasic cu tușe sigure la un ușor pointilism, la genul poupe. A realizat lucrări ce se repetă la nesfârșit în oglindă, torsuri de femei, fie sub un menhir, fie sub un portic, pe malul mării, sau la răsărit de soare, creează chiar și un templu al cariatidelor… cele 4 cariatide aducînd anotimpurile, fascinînd ca în jocul de șah, pe tabla căruia personaje joacă propriul joc, al vieții lor, al întîmplării, jocul vieții…

Preferatul meu este “Enescu stelar” din care răzbate geniul…

Teme recurente în creația unui artist.

Unele decodate, altele nu… “Floare albastră”, în care pe chipul lui Eminescu popsește chiar o floare albastră ce pare să zboare mai apoi mai departe… “Geniu pustiu”,” Mortua est”, “La mormântul lui Aaron Pumnul”, primele poezii scrise Eminescu sunt ilustrate ușor abstract, dar bine interpretat. În “Copacul cunoașterii” se joacă, precum Arcimboldo, și creează chipuri…din copaci și păsări.

Dovadă că stăpânește desenul este faptul că s-a încumetat să folosească metoda “fai leiner” (un fel de rotring) unde greutatea constă în faptul că o linie o dată trasată nu o mai poți șterge.

Stăpânește și cunoașterea paradisiacă dar și pe cea luciferică, dar modernismul domniei sale stă sub semnul expresionismului, deci a exacerbării ideilor.

E un expresionism conștient.

Grafician, pictor, ilustrator. Aşa se recomandă Mihai Cătrună pe pagina sa personală, şi oricare privitor va fi de acord cu mine că este un artist plastic desăvârşit, cu un ochi bine format în ceea ce priveşte detaliile şi cu o mână la fel de bine formată, indiferent că lucrul asupra căruia se apleacă este grafică de carte sau de revistă sau pictură modernă/suprarealistă în ulei. Iar la imaginaţia şi talentul său se adaugă seriozitatea şi profesionalismul cu care tratează fiecare aspect în parte al lucrărilor pe care le realizează în mod impecabil.

Ceea ce nu scrie în mod direct în prezentarea acestuia, dar poate fi citit în fiecare dintre lucrările sale, este că e îndrăgostit în mod iremediabil de poezie şi mai ales de Eminescu, pe care l-a şi reprezentat grafic în diferite ipostaze în creaţia sa, tot acestuia dedicându-i şi numele uneia dintre revistele pe care le coordonează – “Eminesciana“, cea de-a doua revistă căreia îi poartă de grijă numindu-se “Pro Art”.

Că e îndrăgostit de poezie e un lucru ce nu poate fi pus la îndoială, mai ales dacă stai să îi priveşti lucrările – fiecare dintre acestea poartă, în fineţea liniilor, un vers ascuns, o rimă rafinată şi subtilă a sensibilităţii sale creatoare. Pentru Mihai grafica a căpătat şi capătă în permanenţă noi valenţe ale imaginii de dincolo de imagine, ale mesajului de dincolo de linie.

Liliana Popa, istoric de artă