La festivalul Baza Folk de La Ingineri, Mihai Ionescu l-a invitat pe Dan Vasilescu ca să ne prezinte: ”Uite Dane, dânșii sunt de la Contacte Culturale și vor să scrie despre tine”. ”Scrie cineva și despre mine?” (Dan Vasilescu). Am răspuns ”Da, și mai avem un articol scris despre tine. Caută pe contacteculturale.ro și vei găsi acolo.”
Dan Vasilescu este un folkist foarte bun. Compoziții proprii, muzică foarte frumoasă și deseori foarte ritmată, versuri alese cu grijă, voce clară, expresivă, stăpân pe chitară.
La festival a ales cântece cu versuri de sezon. Și cea mai proaspătă compoziție a sa.
A fost plăcut impresionat de susținerea vocală a publicului. Alături de el au urcat pentru susținerea muzicală Adi Sebe și Marius Costache.
Noi vă oferim spre vizionare două piese în care a cântat singur.
Vasilescu Mihai Daniel este un artist complex. Am ascutat tot ce-a postat pe canalul său de youtube și am descoperit cu mult mai mult decât puteam să descoperim în cele câteva concerte la care am fost.
https://www.youtube.com/user/MihailDanVasilescu/videos
Un om cu credință și cu revoltă în suflet. N-am descoperit încă istoria din spatele repertoriului. Nu spunem mai multe. Studiați-l pe canalul de youtube și poate veți descoperi mai mult decât noi.
Am descoperit încă o dată, marea lui grijă în a-și alege versurile. Și dramatismul din versurile proprii.
Rămâne să aflăm mai multe la următoarea întâlnire.
Stela Feldrihan, Cătălin Statie
0 Comentarii