Acest articol, este primul din cele două dedicate lansării albumului Verde Electric al trupei Rana din Pitești. Și nu este primul articol scris despre această tânără trupă.
Veneam de la un concert de la București, corespondasem anterior cu Bogdan Tănăsescu, liderul trupei, care se arătase încântat de venirea mea, așa că în Pitești am pus pe waze Podgoria Marcea. La 150 de metri am făcut stânga, am urcat și tot urcat și la un moment dat s-a terminat asfaltul și am auzit ”ai ajuns”. Nu era nimic împrejur, așa că am luat-o pe drumul pietruit cel mai lat și am ajuns unde trebuia.
În față mașini parcate, din spate au început să vină mașini.
Cobor într-un peisaj extraordinar. O mare de viță de vie verde, niște băieți-tancuri de pază, m-am recunoscut cu basistul trupei și am plecat împreună spre scenă.
A trebuit să filmez ca să vă arăt ce loc minunat pentru o lansare de album. Filmul este la sfârșitul articolului.
Surpriza mare a fost atunci când mi-am dat seama că de fapt este un minifestival unde vor susține concert trei trupe și o solistă. Trupa Nuanțe despre care am mai scris, trupa Jack of All Trade, Ana Coman și bineînțeles…Trupa RANA.
A venit multă lume, de toate vârstele, bunici și nepoți. Foarte, foarte mulți tineri, dornici să susțină trupele. Mâncare, vin bun, carbogazoase, de toate! A fost antren, voie bună, scenă cu de toate, sunet foarte bun, lumini atât cât a trebuit ca să nu estompeze peisajul, profesioniști, imagine, fotografie, a fost ca la un mare festival. Și numai ce se terminase RebelX unde am fost invitat ca partener media și unde trupele Rana și Nuanțe au urcat pe scenă.
O atmosferă magnifică! Podgoria arată minunat, se apropie culesul noii recolte și noua producție de vin.
Am primit albumul de la Bogdan Tănăsescu, am stat la recitalurile trupelor, am plecat spre casă mai mult decât încântat de ce am trăit. Am prins o ploaie și un vânt pe Dealu Negru… !
N-am uitat de album, următorul articol va fi despre el, mai ales că urmează repede, o altă lansare, la unul dintre cluburile bucureștene despre care tot amintim.
https://www.facebook.com/ranaforlife
https://www.facebook.com/bogdan.tanasescu
Filmul de la final o să vă arate, mai detaliat, atmosfera și ce s-a întâmplat acolo.
Cătălin Statie
Siper. Urez succes in continuare trupei Rana, viată lungă şi albume multe, multe,frumose si vandabile!
Nicule, o să te invit să comentăm versurile la următorul articol
Am fost la Stefanesti, Arges si va pot spune ca am fost si eu fermecat de frumusetea locului. De trupa Rana nu auzisem da’ par sa aiba viitor.