La primul acord de chitară primele 5 rânduri de admiratoare au fost Rănite. La următorul acord au urmat celelalte rânduri. Cam așa a început concertul celor de la RANA. Trupa a fost bine primită și susținută de public. De-a locului.
Un prim articol despre ei deja a fost scris.
RebelX, Young Rock Festival. Trupa Rana în concert, pe scenă, la Pitești
Într-o ținută sobră, cu o exprimare directă, fără multe fițe, trupa mi-a confirmat așteptările. Nu s-a sfiit să atace prima festivalul. Cu un sound tipic de alternativ rock, cu versuri pline de emoție, RANA a pus stăpânire pe public. Poate avansa prin hățișul deja înghesuit de greii genului.
Băieții au un drum lung de parcurs așa că doar munca, perseverența și seriozitatea le pot aduce satisfacțiile dorite.
O deschidere la un concert Byron nu este decât primul pas.
Un alt pas important este lansarea albumului VERDE ELECTRIC pe scena de la Crama Marcea, Ștefănești.
Piesa care dă numele albumului este o piesă foarte interesantă. Ca unul care a ascultat toate piesele, nu foarte multe, de pe canalul lor de youtube pot spune mai multe, dar e bine să-i descoperiți și voi, cei ce citiți aceste rânduri.
Noi vă exemplifică cu o piesă de pe site-ul festivalului.
Chitară & Voce – Bogdan Tănăsescu
Bass – Mihai Matei
Tobe – Sebastian Iordache
Succes băieți!
Cătălin Statie
0 Comentarii