Extraordinara istorie muzicală, printr-un TOP al albumelor, creată de Alexandru Arnăutu Vraciu!
După ce mai bine de un an de zile îi promovez Top Albume și Recenzie la album, fără să ne cunoaștem personal, l-am întâlnit, într-un final, la festivalul RebelX la Pitești. Acolo a prezentat trupele din a doua seară.
Știam că ne vom întâlni. Vorbisem la telefon. Modul de întâlnire a fost unul inedit. O mașină oprește în parc în spatele scenei, din mașină coboară prietenul Csaba Talpai de la Gothic, apoi un tip înalt care începe să strige…”Domnu Cătălin…”. M-am prins imediat cine este, ne-am strâns mâinile, am vorbit mult, l-am lăudat pentru Top și Recenzie și i-am spus că o să-l sprijin în continuare.
MERITĂ pentru ce face! Se sting generațiile care știu și au cultura necesară să facă asta. Prietenul Radu Lupașcu de la artasunetelor.ro este printre puținii care mai fac asta.
Și dacă tot vorbim de prieteni, Top Albume JUDAS PRIEST a fost realizat împreună cu Costi Sandu, de la Iris, un alt vechi prieten al meu, pe care-l admir foarte mult pentru seriozitatea cu care și-a condus cariera. O voce de neegalat a rockului românesc !
Alexandru împreună cu cel care a interpretat de-a lungul carierei mai multe piese de-ale lui Judas Priest au realizat un top ce merită vizionat.
Nu vă dezvălui ce și cum, vizionați și veți afla.
Cătălin Statie
0 Comentarii