Ineditul celei de a doua seri a Urban Blues Fest-ului s-a numit Kindlein Pădurariu Cătană Trio din Timișoara. O rupere de ritm mai mult decât necesară între celelate două concerte de blues clasic, unul care atacă o perioadă mai veche a bluesului (Storytellers) și altul, o perioadă mai de forță a aceluiași gen (Baicea Blues Band). Probabil că dacă nu ar fi apărut acest trio s-ar fi declanșat o liniaritate pentru această a doua seară de festival. Radu Lupașcu a arătat că a avut încă de la început un concept corect.

Pe noi ne-a surprins efectiv acest trio. Am avut încă din faza de publicitate a festivalului acces la materialele despre ei, materiale care ne-au informat dar una este să citești și alta este să asculți pe viu.

Prezentarea făcută de prietenul Viorel Marinache ne-a făcut extrem de curioși…”avem un incitant blues progresist, avangardist…” Și progresist și avangardist…și blues ?

Emil Kindlein chitară, muzicuță și voce

Cristina Pădurariu flaut, didgeridoo, voce

Sergiu Cătană electronice, percuție

Prezența lor scenică a fost diferită de absolut toate celelate, se vedea de la o poștă că nu sunt de pe malurile Dâmboviței! Kindlein cu o față de profesor de fizică, Cristina bine clădită, practicantă de yoga și arte marțiale și cu un fes purtat paștun pe cap iar Sergiu, care a stat chiar la masa noastră, cu o față de călugăr cuminte și cu părul strâns într-un coc rasta.

Trebuie să vă spunem încă o dată că publicul din sală a fost unul avizat. Chiar în fața scenei, primul rând de mese joase cu scaune, apoi o masă lungă până în spate la primelor trepte, în jurul căreia se aflau Lupașcu & Company, prieteni și colaboratori, toți full de muzică. Acolo era prezent și prietenul nostru vechi, Radu Birișteică, unul dintre sponsorii festivalului. Aplauzele lor furtunoase au dat întotdeauna măsura calității actului muzical de pe scenă.

Spectacolul a început calm, sub sunet de flaut și ritm lent de balans, undeva între jazz și blues. Intensitatea a crescut permanent până la finalul cu aplauze frenetice. Vocea mixată, în stil anii 30 a lui Emil a fost completată de vocea caldă, uneori cu accente dure a Cristinei. Funkul, jazzul, un pic de alternativ, un pic de hip, de rap, soul și câte și mai câte. Un show fascinant, captivant, inedit, cu reveniri permanente la blues. Un rol aparte l-a avut și instrumentul de suflat aborigen, didgeridoo, care a mutat originea bluesului pe al cincelea continent.

Cristina provine din jazz, Sergiu din indi, alternative rock, neo punk iar Emil din folk, alternative folk așa că experiența fiecăruia dintre ei a trebuit drămuită și aranjată cu multă migală să sune într-un mare, fel spre o bază de blues.

Acest concert trebuie neapărat văzut și ascultat, căutați înregistrarea cu ei și veți simți satisfacția pe care am avut-o și noi.

Aplauzele furtunoase de la sfârșit au adus mult zâmbet pe fețele artiștilor, care au refuzat însă, politicos, un bis.

Am plecat în căutarea artiștilor pentru o serie de lămuriri asupra a ceea ce a fost pe scenă. I-am găsit la o masă, pe terasă, pe Emil Kindlein și Sergiu Cătană. Am discutat un pic despre ce putem înțelege prin bluesul progresist prezentat de ei și am concluzionat că a fost vorba de mult fusion, progresiv. Am întrebat și de ce nu a fost bis și am aflat că întregul concert este un concept în care expunerea progresează spre un final apoteotic așa că, o revenire mai jos de asta nu se poate. Ne-a spus și ce microfon a folosit la voce Emil și că ei au venit cu sunetul gata pregătit și încorporat în mixerul de lângă Sergiu. Așa am înțeles de ce Sergiu a stat mult în stânga scenei, totul fiind la cheie.

Ulterior am găsit-o la scenă și pe Cristina pe care am felicitat-o călduros, stângându-i mâna.

La finalul articolului veți găsi într-un mic clip secvențe din concertul de poveste.

O foarte bună școală de cultură muzicală acest festival!

Stela Feldrihan, Cătălin Statie