Un concert de o căldură aparte așa cum este fiecare apariție al celor doi protagoniști a avut loc pe opt aprilie.
Căldura căminului, sofaua unde perechea se așază să guste dintr-o cafea sau dintr-o dulceață, ceva de genul acesta. Doi artiști care se completează perfect și continuu, o voce și o chitară făcute pentru jazz.
Sunt preferații multora dintre prietenii mei, ca să-l amintesc aici doar pe Manea Mihai croco, am simțit asta mai demult și am ales să fiu atent la orice apariție a celor doi.
Am ascultat de mai multe ori înregistrările cu cei doi pot să spun că, dacă vrei să inchei o seară în cele mai calde tonuri, trebuie să fii prezent la un concert al lor. Îmi place atmosfera în care te introduc cei doi.
De asta îmi plce mie la Uzina Coffee, că acolo se întâmplă niște lucruri.
Cu Alex Man mă voi vedea cât de curând la un festival de blues într-o formulă de trio, fiind printre headlinerii ediției. Suntem parteneri media.
Cătălin Statie
0 Comentarii