Uzina Coffee nu încetează să ne surprindă prin spectacole deosebite. Cât de des putem merge să ascultăm muzică lăutărească din secolul al XIX-lea? Și unde se mai cântă? Puține sunt ocaziile în care mai vedem instrumente tradiționale vechi în acțiune, altfel piese de muzeu neatinse de muzicieni, doar de ochii vizitatorilor!
Pentru o perioadă cobza a dispărut de la noi, a fost înlocuită cu chitara. Toba și alte instrumente de percuție există la foarte puțini. Lăutarii noștri au instrumente electronice, clape cu ritmuri încorporate, vioară electronică, acordeon electronic. Instrumentele de suflat au scăpat deocamdată de procesoare. Și totul trebuie neapărat amplificat cu hall și reverb, să nu se audă greșelile.
În seara de 11 martie 2022, formația Trei Parale a înviat și etalat stilul muzical lăutăresc de cafenea, într-o interpretare savuroasă, spre bucuria noastră.
Pentru a reda componența actuală a formației, preluăm ceea ce ei ne-au oferit în preambulul concertului.
”Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea recupereză muzicile urbane de tradiţie orală ale secolului al XIX-lea din Valahia şi Moldova.
Pătrundem, astfel, în lumea hanurilor şi a cârciumilor, a micilor târguri şi a mahalalelor marilor oraşe, în vremuri amestecate, când tabieturile orientale – încă foarte puternice – începeau să pălească în faţa noului val de mode apusene. Această încâlceală culturală – cu modele importate de la Paris sau Istanbul – se suprapunea pe o încâlceală etnică, întrucât orăşelele româneşti cuprindeau importante mahalale ţigăneşti sau evreieşti (mai ales în Moldova) şi comunităţi mai mici de greci, armeni sau italieni.
Membrii formației au folosit cântări provenite din publicaţii şi manuscrise ale timpului cum ar fi: broşurile publicate de Anton Pann sub numele „Spitalul Amorului” sau „Cântătorul dorului” sau manuscrisul elevului său George Ucenescu. Din repertoriul proiectului fac parte şi alte piese – din publicaţii mai noi sau chiar din culegeri personale; piese care au fost cântate mai cu seamă în această epocă.
Muzica acestui program a fost prezentată în cadrul a numeroase festivaluri de specialitate, răsună pe coloana sonoră a două filme: Aferim! (Regia: Radu Jude, 2015) și Chira Chirilina (regia Dan Pița, 2014) și a fost publicate pe 2 CD-uri foarte bine recepționate în lumea culturală românească.
Interpreți:
Florin Iordan: cobză, cimpoi
Danil Pop: Voce, fluier, dairea
Mihai Balabaș: vioară
Beatrice Iordan: cobză, contrabas”
Se vede că trupa este compusă din oameni cu ștaif. Mediul cultural, didactic și muzeal în care își desfășoară activitatea membri trupei și-a pus amprenta pe stilul trupei, prin consistența, frumusețea și sobrietatea în interpretare. https://treiparale.ro/
Florin este etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Daniel, absolvent al școlii de muzică din Baia-Mare. lucrează ca învăţător, Beatrice este de formaţie actor păpuşar și are un master în regie, Mihai este muzician profesionist absolvent al Universității de Muzică din București. https://treiparale.ro/about/
Noi, semnatarii acestor rânduri , suntem mari fani ai tradițiilor populare de unde ne leagă rădăcinile atât maramureșene cât și oltenești. Încurajăm perpetuarea tradițiilor, a ADN-ului nostru cultural.
Concertul de la Uzina Coffee a fost minunat. Cei câțiva tineri spectatori băimăreni prezenți la concert au avut cu ce se delecta.
Mulțumim pentru materialul video lui Cătălin Boltașu.
Stela Feldrihan, Cătălin Statie
0 Comentarii