Arta Sunetelor. PUBA JAZZ CONNECTION 2020

28 ianuarie 2022 | Jazz, Lansare disc | 0 comentarii

Vizualizari: 338

Jazz adevărat!

Într-o fraternă integritate naţională, patru legende ale jazzului autohton întruchipând cu onestitate în diaspora obârşiile – bănăţeană, transilvană, munteniardă, şi-au pus în acelaşi creuzet artistic emoţiile, trăirile, vredniciile proprii, spre a întruni în mirabile momente muzicale – nouă la număr – alăturate pe un CD, o oportună aventură a cunoaşterii de sine, un vivifiant al valorii, al autenticului… Într-o perioadă în care actualmente sunt promovate predilect experimentele, tentativele novatoare de tot felul (mai reuşite ori mai puţin reuşite), jazzul combo-ului Puba Hromadka se revendică de la tărâmul certitudinilor ferme ale unui stil clasic modernizat, aflat într-o relaţie nemijlocită cu perimetrul hard bop încă viabil în lumea contemporană a genului. Altfel spus, careul de aşi Puba Hromadka – baterie, Paul Weiner – pian, Decebal Bădilă – contrabas şi bas electric, Nicolas Simion – saxofon tenor, saxofon sopran, cu toţi trăitori în Germania, ne propune un demers creativ în care se regăsesc în chip pertinent unele specifice elemente de discurs precum pulsaţia swing, expresivitatea frustă a melodicităţii inspirate, bogăţia vestimentului armonic, ba chiar şi prezenţa structurii şi feeling-ului de blues – în cele două „coperte de sunet” ale albumului, piesele „FROM BREBU TO GARANA” şi „FROM GARANA TO BREBU” profilate pe acelaşi material tematic; două titluri ce se doresc odată în plus aluzii la faptul că timişorenii Hromadka şi Weiner au fost cu decenii în urmă doi dintre demiurgii Festivalului de Jazz de la Gărâna!

Iniţiator în anul 2020 al seducătorului proiect discografic ce face obiectul rândurilor de faţă, bateristul, percuţionistul, profesorul şi compozitorul Georg Puba Hromadka – venit pe lume la 8 octombrie 1951 – absolvent al Liceului de Muzică „Ion Vidu” din municipiul natal Timişoara şi al Universităţii Naţionale de Artă „George Enescu” din Iaşi la Secţia Percuţie, fu dintru început constituent al trupelor de rock „Clasicii” (1966-1969) şi „Clasic XX” (1969-1970) cu care a participat la Festivalul Rock organizat de Facultatea de Arhitectură din Bucureşti; apoi ritmician al formaţiilor de jazz „Paul Weiner Quartet” şi „Gramophon” cu care a evoluat la ediţiile 1975, 1976, 1977 ale Festivalul de Jazz de la Sibiu; totodată instrumentist al Filarmonicilor „Moldova” din Iaşi (1971-1974) şi „Banatul” din Timişoara (1974-1977). Emigrat în anul 1977 în Germania, Puba Hromadka s-a afirmat ca un muzician complex şi complet acoperind varii genuri sonore: nu doar baterist de rock şi jazz, ci percuţionist de înalt profesionalism în domenii ale muzicii academice (simfonică, de cameră, teatru liric); prestigios profesor (la Heidelberg din anul 1979 până în 20l7); autor a două cărţi despre tehnica percuţiei; component al unor ansambluri simfonice, de operă şi big band-uri prezente pe scenele a numeroase concerte, turnee, festivaluri în oraşele germane Heidelberg, Frankfurt, Mannheim, Darmstadt, Baden Baden, Berlin, Freiburg, Donaueschingen, ca şi în Salzburg, Edinburg, Amsterdam, Viena, Paris, Lisabona, New York. Puba a înfiinţat la Timişoara împreună cu saxofonistul Liviu Butoi Clubul de Jazz „Pod 16”. A luat parte în 1981 la Galele Jazzului de la Costineşti alăturat lui Liviu Butoi; în 2008 la Festivalul de Jazz de la Braşov în parteneriat cu contrabasistul Jan Jankeje şi cu Paul Weiner; în 2017 la Gala Blues Jazz „Kamo” de la Timişoara cu saxofonistul Nicolas Simion, trompetistul polonez Piotr Wojtasik, basistul Ion Vârlan şi pianistul Paul Weiner; iar în 2018 la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna în formula „Puba Jazz Connection” – ce i-a alăturat pe aceiaşi Simion, Wojtasik, Weiner şi pe contrabasistul german Johannes Schädlich.

Celălalt timişorean, pianistul, compozitorul, aranjorul, şeful de formaţie Paul Weiner (născut la 17 decembrie 1947), de profesie inginer electrotehnician şi jazzman autodidact perfecţionat graţie îndrumărilor primite în adolescenţă de la profesorul Andre Wiesinger, a fost colegul de quartet cel mai apropiat – prin ani – de Puba Hromadka, pe care l-a avut drept coechipier de trio, cu care a apărut împreună pe genericul admirabilului LP de autor „Spirale” (album editat de Casa Electrecord şi reeditat în Germania în anul 2007) şi cu care s-a aflat, cum spuneam, între întemeietorii Festivalului de Jazz de la Gărâna. Să amintim că Paul Weiner era unanim apreciat ca unul dintre cei mai înzestraţi pianişti români de gen ai anilor ’70, că a fost membru fondator al celui dintâi club bănăţean de jazz în 1968, invitat de vază al Festivalurilor de Jazz de la Ploieşti şi de la Sibiu (1969-1977), în calitate de lider al grupurilor „Free Jazz Trio” şi „Gramophon”. În 1971 dobândea Premiul I de compoziţie la Festivalul de Jazz de la Přerov – Cehia. A emigrat în Germania în anul 1977, de atunci impunându-se ca o prezenţă interpretativă de marcă în concerte, festivaluri precum Renault, Rhön, prin apariţii la televiziuni, evoluţii în cluburile de jazz din Frankfurt, Heidelberg, Mannheim, ca şi peste ocean în SUA, lui Paul Weiner fiindu-i adesea solicitate – graţie recunoscutei sale experienţe – asocieri conjuncturale cu diverşi muzicieni de pretutindeni care au concertat în noua lui patrie. În 1986 a urmat studii de ameliorare în arta improvizaţiei cu Dave Liebman şi Richie Beirach la Summer Academy din Germania. Primăria oraşului New Orleans i-a acordat în anul 2002 distincţia „International Honorary Citizen” pentru meritele sale muzicale.

Născut în Constanţa la 19 februarie 1968, însă crescut încă din copilărie în Bucureşti, Decebal Bădilă a studiat în adolescenţă matematica… dar influenţat de al său frate, ilustrul contrabasist de muzică clasică şi jazz Ovidiu Bădilă, a optat definitiv pentru arta sunetelor. În 1990 rezident în Germania, Decebal Bădilă a devenit student la Academia de Muzică din Köln, pe care a absolvit-o cu titlul „Master Degree with honour”. L-a cunoscut pe virtuozul pianist Eugen Ciceu – Cicero în Germania, dar în august 1994 a colaborat pentru prima oară cu el în cadrul unui concert susţinut de cei doi la Bucureşti, acesta fiind startul conlucrării ulterioare neîntrerupte dintre Bădilă şi Cicero, până la trecerea în nefiinţă a pianistului, în 1997. Cariera lui Decebal Bădilă, atât ca muzician de studio cât şi ca performer live (deopotrivă la contrabas şi la ghitară bas) a însumat mulţime de participări la înregistrări, concerte, emisiuni TV şi festivaluri de jazz, nu numai în România dar şi în Europa, Asia, America Latină alături de Clark Terry, Sammy Nestico, Bob Mintzer, Larry Coryell, Chaka Khan, The Temptations, The Supremes, Bireli Lagrène, Marc Russo, Wolfgang Haffner, Brandon Fields, Graham Haynes, Shirley Bassey, Maria Schneider, Koono, Tony Lakatos, Horst Jankowski, Markus Stockhausen, Peter Weniger, Toshiko Akiyoshi, New York Voices, desigur Eugen Cicero şi mulţi alţii. Discografia proprie include două interesante albume de autor: „Nothing But Bass” (1995), „Archibald’s Dance” (2001), ca şi CD-ul „First Meeting” înregistrat de Trioul „Joy Of Live” cu Petrică Andrei şi Vlad Popescu. Din 1997 Decebal Bădilă a devenit membru al Big band-ului SWR din Stuttgart cu care a fost nominalizat de patru ori la Premiul Grammy. A susţinut concerte, ca şi cursuri master class în Manila, Kuala Lumpur, Singapore, Luxemburg, Freiburg, Hanovra, Hamburg, Köln, Stuttgart, München. În ţară a fost partener fidel pentru grupurile Johnny Răducanu & Friends, Garbis Dedeian Quartet, Ion Baciu Jr. Trio, Marius Popp – Dan Mândrilă Quartet, Mircea Tiberian Quartet, grupuri cu care a evoluat pe podiumurile festivalurilor de la Sibiu, Costineşti, Braşov, Satu Mare şi altele.

Cât îl priveşte pe saxofonistul invitat Nicolas Simion (născut în Dumbrăviţa Braşovului la 15 iunie 1959), este îndeobşte recunoscut faptul că el s-a impus şi continuă a fi cel mai activ muzician al diasporei române de jazz, artistul cu cea mai bogată discografie (în ipostaze de lider şi sideman), cu o relevabilă pluralitate a preocupărilor sale în ansamblul artei sunetelor – poli-instrumentist (saxofoane, clarinet, basclarinet, flaut, taragot, alte instrumente de suflat de origine folclorică), compozitor, aranjor, ctitor şi şef de formaţii, dirijor al unor ansambluri simfonice, aplaudat într-un număr-record de concerte, participări la festivaluri şi apariţii pe scene de club, precum şi manager al casei discografice proprii „7Dreams Records” – care a editat până în anul 2021 – NB! – nu mai puţin de 36 albume CD de jazz şi un DVD! Afirmat cu pregnanţă în context autohton (ctitor în a doua jumătate a anilor ’80 al remarcabilului grup Opus 4 cu Dan Mândrilă – guest star permanent, a colaborat prin decenii cu Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, basistul Cătălin Rotaru, bateriştii Eugen Nichiteanu, Dinu Simon, ghitaristul Sorin Romanescu, solistele Anca Parghel, Luiza Zan, Nadia Trohin ş. a. Dintre cei peste patruzeci de ani de carieră ai lui Nicolas Simion, desprindem răstimpul afirmării în ţară (1981-1988, în Bucureşti), apoi după expatriere, perioada de la Viena / Austria (derulată între 1989-1998), în fine, etapa de la Köln / Germania (din 1998 până în actualitate). Vizând drept obiectiv prevalent al eforturilor sale, exhibarea în context internaţional a lumii de frumuseţi proprie ethosului nostru folcloric permanentizată prin limbajul jazzului, Nicolas Simion a împlinit acest deziderat în numeroase concerte şi înregistrări de ţinută concretizate în compania unor instrumentişti europeni şi americani valoroşi, de talia unor Victor Jones, Peter Perfido, Ronnie Burrage, Benjamin Henocq, Idris Muhammad, Kruno Levačić, Silvio Morger, Jonas Burgwinkel, Lieven Venken, Drori Mondlak (baterişti), Lonnie Plaxico, Ed Schuller, Ino Nobuyoshi, Angus Bangus Thomas, Martin Gjakonovski, Sebastien Boisseau, Andy McKee, Johannes Fink, James Singleton, Joris Teepe, Reza Askhari, Chris Dahlgren (bass-işti), Mal Waldron (discuri în duo şi cvartet, cu Waldron şi concert la Cluj în 1998), Michael Cain, Andreas Mayerhofer, Mike Roelofs, Jancy Körössy, Florian Weber, Antonis Anissegos (pianişti), Isao Miyoshi, Norbert Scholly, (ghitară), Charlie Mariano, Archie Shepp, Lee Konitz (cu aceştia trei a compărut şi pe scene braşovene) şi Jim Pepper (cu toţi, saxofonişti), Graham Haynes, Dusko Gojkovich, Tomasz Stanko, Ryan Carniaux, Piotr Wojtasik (trompetişti), Nils Wogram (trombonist), Fausto Beccalossi, Martin Lubenov (acordeonişti), Zoltan Lantos, Costel Niţescu (violonist), Giani Lincan (ţambal), Gunther Schuller, Peter Herbolzheimer, Bill Dobbins, Peter Christian Feigel, Sabin Păuţa (dirijori) etc. De asemenea, important ca preponderent în activitatea muzicianului este şi capitolul definit prin genericul „Classic meets Jazz” – compoziţii şi interpretări de prestigiu referitoare la compartimentul jazzului simfonic abordat cu extinsă fervoare între realizările interpretului / creatorului. Vorbind despre recunoaşterile meritate de care Nicolas Simion s-a bucurat în decursul timpului, să menţionăm „WDR Jazz Preis 2015” (Germania) acordat pentru măiestria improvizaţiei, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru piesa „Jocul copiilor”, Premiul de compoziţie atribuit de către juriul competiţiei găzduite de Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ArCuB sub auspiciile ediţiei din septembrie 2016 a manifestării Bucharest Jazz Festival, Premiul atribuit creaţiei proprii „Mr. Monk Is Back In Town” la a patra ediţie a prestigiosului International Jazz Composition Contest desfăşurat la Katowice în anul 2017 şi Premiul UCMR oferit în anul 2019 pentru lucrarea „Hommage à Richard Oschanitzky”. Tot în semn de recunoaştere valorică, chipul său a apărut editat pe coperta unuia dintre numerele celei mai prestigioase reviste europene, „Jazz Podium”.

Iată acum, câteva succinte considerente urmând audierii celor nouă secvenţe ale CD-ului „PUBA JAZZ CONNECTION 2020” – cu toate, compoziţii ale protagonistului baterist:

– „FROM BREBU TO GARANA” – demult n-am mai audiat un blues atât de verosimil în peisajul jazzului autohton! După admirabila uvertură prefirată pe claviatura pianului, tema, pe cât de simplă, pe atât de expresivă apare enunţată de saxofonul tenor, apoi dezvoltată în excelente chorus-uri solistice de instrumentul de suflat, respectiv de contrabas.

– „LONELY LADY” – după nelipsitul moment introductiv, de astă dată susţinut de basul electric într-o emisie de tip funk, tema – animată, bazată pe o celulă repetitivă şi mono-armonie – emană din pavilionul saxofonului tenor, acesta perpetuând-o solistic în lăudabil travaliu dezvoltător, secvenţa improvizată cea mai consistentă revinind bateristului, iscusit arhitect de edificii ritmice.

– „ALONGSIDE THE DEVIL” – câteva accente de percuţie preced tema de o certă, complexă mobilitate melodico-armonică, expusă de saxofonul tenor care o şi fructifică în chip creativ, urmat de pianul şerpuind în măiastre volute de sunete şi de un episod 4 / 4 – câte patru măsuri alternate de baterie, de saxofon şi de pian.

– „IN VAIN” – bateria stabileşte conductul metro-ritmic în care va fi înfăţişată tema (de esenţă modală) în cântul saxofonului sopran, care o prelungeşte într-un solo plin de imaginaţie, succedat de melopeea sofisticată, fluidă, depănată pe clapele pianului.

– „GOING GOOD” – introducerea alertă a secţiei ritmice prefaţează apariţia saxofonului sopran enunţător al temei pregnante, pline de vitalitate; aceasta slujeşte drept generatoare a mai multor variaţiuni pertinente, inspirate, create spontan de pian, de saxofon sopran, de baterie evidenţiind ca într-o piesă-vitrină, distinctivele disponibilităţi tehnice şi expresive proprii tuturor membrilor quartetului.

– „NOSTALGIA” – nici aici nu lipseşte introducerea, configurând ambientul propice expunerii cantilenei tematice, sensibilă, desfătătoare, ea prilejuind saxofonului tenor un solo avântat, basului – un traiect monodic plin de eleganţă, iar pe clapele în alb şi negru o evoluţie elevată, de notabil rafinament.

– „FIRESIDE DREAMS” – titlul denumeşte cadrul sonor ce configurează o atmosferă de intimitate graţie sonorităţii duioase a saxofonului sopran, anticipat de o extinsă preludiere a basului. Deopotrivă admirabilă şi bogată în sensuri se dovedeşte contribuţia solistică a pianului. Altfel spus, i se oferă auzului o frumoasă, emoţionantă baladă.

– „WITHOUT A TRACE” – pianul, apoi saxofonul tenor stimulaţi de pulsaţia vitală a secţiei ritmice, se avântă în lansarea unei caligrafii melodico-armonice suplu arcuite, apte a dinamiza propriile energii creatoare şi ale coechipierilor în concretizarea celei mai deplin compozite piese dintre cele nouă…

– „FROM GARANA TO BREBU” – este momentul când prologul CD-ului se coagulează ca epilog în aceeaşi sacră tonalitate a blues-ului, dovedind cu evidenţă, dacă mai era nevoie, că cei patru artişti se află în floarea maturităţii – cristalizată prin atributele-expresii feeling, swing, interplay, groove – astfel că productul dăruirii, al patosului lor se cuvine a fi evaluat drept discul anului 2021 în areal jazzistic mioritic!

Intonată în finalul albumului, tema de şapte meşteşugite sunete a bluesului persistă în auz ca un privilegiat ecou al speranţei… Şi de ce nu? – am dreptul de a-mi închipui că undeva nişte melo-fani străini ar exclama, după ascultarea CD-ului: „They play like the Americans!”

Florian Lungu