Există un asemenea muzeu.
Muzeul Consumatorului Comunist este amenajat sub forma unui apartament, cu sufragerie, camera copilului, hol, bucătărie şi debara, fiecare fiind burduşit de obiecte definitorii pentru perioada comunismului. Ovidiu Mihăiţă, fondatorul muzeului, are o pasiune pentru a aduna obiecte „de pe vremuri”, care decorează şi barul Scârţ. Ne-a spus că de aproximativ cinci ani adună astfel de obiecte, de la pieţe de vechituri, de la curăţenia de primăvară/toamnă, de la prieteni, dar că micul muzeu este neîncăpător pentru tot ce a adunat. Muzeul nu are un caracter politic sau ideologic şi nu se doreşte a fi o mărturie a nostalgiei pentru comunism, ci are ca scop păstrarea amitirilor şi a unei frânturi de istorie.
Muzeul are ca motto „Dragi tovarăşi vizitaţi-vă trecutul!” şi este un muzeu interactiv, lansând o invitaţie de a cotrobăi cu privirea, auzul şi pipăitul prin dulapuri, rafturi şi sertare pentru a vedea în premieră, pentru cei tineri sau pentru străini sau a-şi reaminti, pentru cei trecuţi de treizeci de ani, cum arătau casele pe vremea comunismului.
Mai multe puteți citi aici:
http://merg.in/timisoara/de-vizitat/muzee/muzeul-consumatorului-comunist-3305.html
Obiectele sunt definitorii pentru o cultură, o perioadă, un om, iar acest muzeu original adună mii de obiecte care poartă amprenta inconfundabilă a timpurilor comunismului.
https://www.facebook.com/muzeuconsumatorcomunist/
Contacte Culturale
0 Comentarii