Fondator: Carmina Statie

Fondat în 2021

31/61/51

Video/Iuliu Balog. ZEN KNIVES & LEATHER WORKS. Moșul cu barbă

11 noiembrie 2021 | Lucru de mână | 0 comentarii

Este foarte greu să scrii despre un om pe care-l cunoști doar de pe facebook și nu poate să-ți spună despre el doar câteva cuvinte.

Face cuțite, articole, accesorii de pielărie (teci, huse mici pentru muniție, pentru accesorii outdoor, etc).

Lamele le forjează sau le cumpără de calitate austriacă sau alte surse. ”La inoxidabile nu fac eu tratamentul termic, apelez la oameni pricepuți și foarte bine dotați, Ferenc Lukács (FERÓ- Odorheiul secuiesc), sau la Zoltán Galambfalvi (Tg.Jiu) când am nevoie și de fază criogenică în hidrogen lichid, ambii cuțitari foarte iscusiți pe care merită să-i urmăriți.”

Dacă tot am ajuns la iscusiți, trebuie să vă dezvălui că am ajuns la Iuliu prin intermediul lui Adrian Apopei care i-a lăudat felul în care realizează tecile din piele. Sincer să fiu, cam de la teci am plecat atunci când mi-am propus să iau legătura cu Iuliu.

A văzut cam multe arme la viața lui și nu în cele mai bune situații așa că și-a gasit refugiul în vânătoare, pescuit, munte, de unde și diversitatea creațiilor sale.

Pentru a da o față frumoasă la ceea ce face Iuliu și pentru că am văzut că-i plac clipurile pe youtube, i-am făcut și eu unul.

Deci am scris tot despre pasiune, despre lucru cu mâna în piele sau în metal, despre handmaderi români, despre ceea ce eu stimez. Omul care stie ce să facă cu mâinile.

https://www.facebook.com/iuliu.balog

Sigla lui este Moșul cu barbă.

Cătălin Statie

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. Lansare album “La Vale”. ABY STAGE BAR

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. Lansare album “La...

Eveniment organizat de Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, CORE Agency şi ABY STAGE BAR Sâmbătă, 21 mai, ABY ...
Sarmalele Reci, turneu și sărbătoare: 1000 de viniluri vândute

Sarmalele Reci, turneu și sărbătoare: 1000 de vini...

Sarmalele Reci, împreună cu producătorul Trei Bețivi, a lansat în decembrie vinilul „Țara te vrea prost”. Un amestec original şi ...
Transilvania Blues Nights. Copeland & Wragg

Transilvania Blues Nights. Copeland & Wragg

Transilvania Blues Nights continuă sâmbătă 14 mai la clubul Rockstadt cu un nou concert în premieră și în exclusivitate în ...

POSADA ROCK FESTIVAL 2022

Eveniment organizat de Paradise Lost şi Posada Rock Stadionul Municipal - Câmpulung Muscel Ediția 2022 a Posada Rock Festival va avea loc în...

Video/Am revenit cu speranțe la palatul Mogoșoaia

Video/Am revenit cu speranțe la palatul Mogoșoaia

Am plănuit să petrecem o duminică minunată, ca pe vremuri, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Și am sosit aici, ...
Corneliu O. Rodeanu. Drumul către coperta patru. Poezie La Ingineri

Corneliu O. Rodeanu. Drumul către coperta patru. P...

Seara de 14 mai a fost o seară de poveste la Clubul La Ingineri din Tei 9. Mihai Ionescu nu ...
Radu Lupașcu. Blues la poalele Tâmpei!

Radu Lupașcu. Blues la poalele Tâmpei!

Oraşul Braşov este cu cel puţin 200 de ani mai vechi decât Bucureştiul! Cu toate acestea, poziţia dominantă a capitalei ...
Video/Cristina Lupu în concert la Uzina Coffee

Video/Cristina Lupu în concert la Uzina Coffee

După o zi cu peripeții, un concert la Uzina Coffee mi s-a părut cea mai bună alegere. Acolo era programat ...
Florian Lungu. JAZZ ON URBAN BLUES

Florian Lungu. JAZZ ON URBAN BLUES

La rubrica „incredibil dar adevărat” am trăit bucuria de a contoriza în Capitala noastră dragă, la mijloc de aprilie 2022, ...
Transilvania Blues Nights. Copeland & Wragg

Transilvania Blues Nights. Copeland & Wragg

Transilvania Blues Nights continuă sâmbătă 14 mai la clubul Rockstadt cu un nou concert în premieră și în exclusivitate în ...
Expoziția „Music in colors”. Oana Gîtej. La The PUB Universității

Expoziția „Music in colors”. Oana Gîtej. La The PU...

”Când muzica întâlnește sufletul, trăirile acestuia se transformă în culori” ”Această serie  de tablouri este un proiect de suflet. Consider ...
Marco Mendoza - Viva  la Rock! În concert la Quantic

Marco Mendoza – Viva la Rock! În concert la...

L-am cunoscut pe Marco în 2010 dacă îmi aduc bine aminte, eram la o petrecere privată a firmei D’Addario cu ...
Greii greilor din bluesul American în chiar prima zi de festival. Open Air Blues Brezoi. Popa Chubby și Samantha Fish

Greii greilor din bluesul American în chiar prima ...

Nu mi-am propus să urmăresc pas cu pas prezentarea pe care organizatorii o fac pe pagina de facebook a festivalului ...
Cântec și Șpriț. Jazz Lăutăresc. La Ingineri

Cântec și Șpriț. Jazz Lăutăresc. La Ingineri

Romanița și Florin Pană. Urmărim cu interes. Nu este prima dată când scriem de jazul lăutăresc. Contacte Culturale ...
Pariu pe Prietenie. Lansare CD. La The PUB Universității

Pariu pe Prietenie. Lansare CD. La The PUB Univers...

Aflat la materialul cu numărul 10, Ovidiu Mihailescu lansează alături de Jimmy Laco albumul Pariu pe prietenie. Nu e doar ...
Video/Concert Eugem Mihăescu și Aurel Dincă (Krypton). Unplugged. La The PUB Universității

Video/Concert Eugem Mihăescu și Aurel Dincă (Krypt...

Vineri 6 mai a.c. a avut loc un concert  unplugged a doi dintre membri Krypton, solistul vocal Aurel Dincă și ...
M.M.croco. Formații ce nu trebuie uitate.... Sfinx Experience

M.M.croco. Formații ce nu trebuie uitate…. S...

Sfinx Experience este o formație rock din România care a luat naștere în 1990, în urma divizării trupei Sfinx și ...
Muzee în underground. Noaptea Muzeelor la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck

Muzee în underground. Noaptea Muzeelor la Muzeul F...

SÂMBĂTĂ, 14 MAI 2022 LA 18:00 - 00:00 Eveniment organizat de Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck Noaptea Muzeelor la ...
Video/URBAN BLUES FEST Spring Edition. Three Side of The Blues. BAICEA BLUES BAND. La The PUB Universității. Prima parte

Video/URBAN BLUES FEST Spring Edition. Three Side ...

Am ales să vă prezentăm concertul trupei Baicea Blues Band în două părți pentru că acolo s-au întâmplat multe lucruri ...

Primiti articolele noi direct pe mail!

Completati formularul de abonare de mai jos.