Creatori care să convingă lumea ușor nu există. Este vorba de perseverență, despre muncă, despre maturitate și despre pasiune.
Adrian al nostru a reușit să facă ceea ce mulți dintre noi nu fac.
Toți strângem diverse lucruri și le punem în magazie în ideea că ne vor folosi cândva. Numai că puțini folosesc mai mult din ce adună și dacă folosesc, folosesc pentru a repara sau a mai face ceva prin casă.
Adrian a reușit să le dea o utilizare și să facă din asta și un brand. Iar drumul până la a crea lucruri ultrafinisate nu a fost lung.
”La început a fost un hobby, dar am observat că nu sunt singurul care și-ar dori asemenea lucruri și am început să dezvolt, puțin câte puțin. Am lucrat 15 ani în vânzări, pe la diverse multinaționale (Vodafone, Mars, etc ) și acolo trebuia să rezolvăm problemele, doar atât. Probabil că această abilitate de a rezolva anumite probleme, mai delicate, am transferat-o aici. Ideea îmi vine și după 2-3 zile. Câte odată schimb produsul de 2 sau 3 ori până la final.
Wood4Steel CREATIV a aparut în 2019, după 2 ani de încercări în a convinge familia și prietenii că nu suntem nebuni. Dorința de a oferi clienților nostri soluții complexe pentru amenajarea spatiului drag prin transformarea lucrurilor vechi și neutilizabile, în obiecte de artă unice, cu un puternic impact emoțional, a fost mai puternică în crearea acestui proiect.
Am început în 2019, când am luat fonduri europene, după ce am realizat și susținut singur proiectul.”
Handmaderul român Adrian, la chemarea lemnului, și-a dat frâu imaginației și a creat lucruri utile și plăcute. Resturile nu au mai ajuns pe foc ci și-au gasit loc în casele oamenilor.
Chemarea lemnului!
L-am găsit pe Adrian, l-am pus să scrie, noi am făcut un clip și vă invităm să vedem ce a ieșit.
https://www.facebook.com/adrian.brinzan
Cătălin Statie
0 Comentarii