Ideea citirii poeziilor scrise de poeții care au trecut prin închisorile comuniste a aparținut lui Cătălin.
Fără să-și dea seama, citind poeziile celor ce au trecut prin vremurile de atunci, a prevăzut oarecum vremurile ce vor urma să vină.
De ce poezie? Pentru că lumea s-a săturat oarecum de vorbe plate de clișeu. Astfel, un pic de ritm și un pic de rimă ating corzile sensibile. Mesajele din poezie, fie directe și evidente, fie insinuate subtil, filosofic, ajung la public prin glasul cititorului. Lumea a uitat că undeva, cândva, în școală a citit și învățat poezie și poate că a venit momentul să-și aducă aminte.
Stilul canalului este unul direct. Subiectul și obiectul sunt poezia, care trebuie să fie readusă publicului modern. Scopul se adresează sufletului, mentalului și spiritului. De aceea, filmările sunt concentrate pe cititori, pentru ca atenția să fie captată de poezie și nu de alte decoruri, efecte, mizanscene.
Nu a durat mult și Cătălin s-a săturat să citească, de nebun, singur, poezie. Și ca să nu rămână singur, a apelat la un alt nebun, Gabriel Stoica. Despre Gabi vom scrie în episodul viitor.
Din acel moment s-a conturat ideea să se facă o incursiune în poezia românească, printre poeții români. Și toate astea cu subtitrare în limbi străine, actualmente patru.
Tot lui Cătălin i-a aparținut ideea ca pe acest canal poezia să fie citită. Nu recitată! Lui nu-i place să recite. Spre deosebire de Gabi. Asta n-a însemnat că cei care vor să recite sunt împiedicați în vreun fel să o facă.
Adică a apărut și ideea să invite și pe alții pe canal, la citit sau recitat poezie. Acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu, o mare bucată de timp canalul având doar doi protagoniști.
Cei doi și-au împărțit și tipul de poezie pe care să-l citescă, potrivit stilului personal. Cătălin, ca un metalist înrăit, urmând să atace poeziile despre balanța viață /moarte, cimitire, umezeală, antisocial, etc. Genului i-au spus, cum altfel decât ”Black Poetry”:))
Stela Feldrihan
Cultura, este un truism, reprezinta baza civilizatiei noastre. Poezia este , zic eu mai departe, quintesenta culturii, cuvantul in armonie, simbolul in actiune dinamica. Ce faceti voi aici este ceva sublim prin modestia si naturaletea exprimarii voastre.
Va felicit si va doresc mult succes !
pe youtube poetry.channel10
multumim mult!