Gabor Fazekas! Pielar, pescar fanatic, pasionat de muzică, de sport, de mișcare. A făcut liceu de chimie biologie, a ajuns la facultate de design la Timișoara și acum lucrează piele, manual.

Are o istorie de viață cu multe încercări, ne-a dezvăluit câteva, unele le-am trecut sub tăcere, moartea tatălui fiind aceea care l-a pus în mișcare. Și pedigree-ul și-a spus cuvântul.

”La mine vine de la bunici, unu a fost tâmplar iar celălalt bunic fotograf și ceva străbuni sau ceva rudă apropiată, pantofar.

Eu, cu diplomă de designer, dacă ar fi să schimb locul de muncă, nu m-aș mai putea angaja, sunt bătrân și plafonat. Noroc cu lucrul cu pielea, așa am ocazia să demonstrez că nu îi așa.

Am încercat eu și un fel de tâmplărie înainte, am făcut minciog de Fly fishing din lemn stratificat cu corn de căprioară, dar nu a mers, noroc că nu a mers și m-am apucat de pielărie, tot întâmplător.

Păi, cum zic eu, am început din sărăcie, am întrebat un handmader cât îi un portofel personalizat, pe Stănescu, cel cu pești, mi-a zis prețul și mi s-a părut mult atunci. Atunci nu știam nici eu să apreciez. Am încercat tooling de pești(?)

Am comandat niște scule de pe Ali Express  și am început să mă joc, totul învățat de pe YouTube, how to make leather wallet și mi-am făcut mie primul portofel… Primul fără cusut, că nu știam să cos!

Și așa încet, învățând din greșeli, întrebând artizani faini ce greșesc că nu iese, primeam răspuns și automat aplicam în lucru tehnica primită că sfat.

Piele luată de la piața de vechituri, aveam 3 culori, negru, maro și ceva roșu.

Așa mai serios lucrez de doi ani, fix de doi ani, acu doi ani a murit tatăl meu care era crescător de canari, păsări mici. Le creștea în subsolul casei părintești. Înainte să moară a vândut în ideea să cumpere altele.  Săracul, nu a mai apucat, după moartea lui m-am instalat într-un colțișor al subsolului și am început cu pași timizi, dar hotărât, să arăt celor care m-au sfătuit, că nu și-au pierdut timpul cu mine. Acuma, încet încet, subsolul de 50m² aproape că mi-i mic. Înainte, în bucătărie, pe masa rotundă lucram. De șase ani am inceput să mă joc cu pielea, dar serios, de doi ani.

Practic, m-am refugiat în atelier după moartea tatălui.

Cumva m-am refugiat în atelier și am creat, am aplicat idei ce gândeam că nu sunt bune și până la urmă s-au dovedit chiar geniale”.

Omul nostru este dependent de piata de vechituri. Încearcă să salveze scule și unelte pe cale de dispariție, le recondiționează cum poate și le și folosește.

Ar face mult mai multe dar nu are timp să le facă pe toate.

Face destule, obiecte multe, diferite, lucrate cu migală. Unele dintre ele n-ar trebui să lipsească anumitor categorii de oameni cum ar fi, fumătorii. Unele produse sunt chiar delicate, altele extrem de folositoare, toate purtând marca aleasă.

Nu vă spunem mai multe, priviți-i produsele, căutați-i produsele pe pagina de facebook cu numele din titlu.

Am inserat o parte din produsele sale într-un mic clip pe care-l găsiți la sfârșitul articolului.

Cătălin Statie