Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept

Ea din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,

Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune –

Vântu-n trestii lin foşnească,

Unduioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

Lacul de Mihai Eminescu

Mâini deschise dinspre lac

Stau ca rugă către cer,

Pe platourile verzi,

Să te miri, să te dezmierzi.

În culori de liliac

Ne vorbesc pe limba lor,

Fără zgomot, doar decor.

Cinste lor!…

Daniela Mirela Popescu

Foto: Sorin Moise